eveniment
Data: 
14 Nov 2011 - 18:00
15 Nov 2011 - 18:00
16 Nov 2011 - 18:00
18 Nov 2011 - 18:00
19 Nov 2011 - 16:00
Loc: 
Moldova Mall, et.6, Sala rosie
stats

DOCEST, editia a V-a

Saptamina viitoare (14-20 noiembrie), in Sala Rosie a fostului Cinema Glendale de la Moldova Mall (et.6),  vor fi proiectate nu mai putin de 20 de filme documentare de lungmetraj. Evenimentul poarta numele (deja e brand, dupa cum sublinia si directorul Goethe Zentrum) DOCEST, singurul festival de film documentar din Iasi si din regiunea Moldovei si unul din cele patru numite de Alexandru Solomon (unul din cei mai buni regizori romani ai genului), pe linga Astra, One World si Alternative.

Spre deosebire de editia anterioara, anul acesta avem 6 zile de proiectii (programul e L-V de la ora 18 pina la 24, iar S de la 16), 6 invitati (dintre acestia remarc prezentele lui Radu Gabrea si Adi Voicu), un partener principal foarte important – One World Romania (festival produs de Alecu Solomon; evenimentul are loc la Bucuresti, dar cicleaza si in alte orase ale Romaniei) – care aduce 6 filme la Iasi.

Selectia filmelor, realizata de Florin Lazarescu si Boglarka Nagy (de la CCF Cluj-Napoca), a avut in vedere 3 criterii (pe linga cele personale): filmele sa nu fie teziste, sa primeze aspectul estetic si sa fie produse in 2010/2011. Astfel, din 20 filme care vor putea fi vizionate, 7 sint aduse de Boglarka si sint productii germane si franceze, 6 vin de la One World, iar restul alese de Lazarescu (majoritar filme romanesti).

La conferinta de presa, Dan Daia (CCF) a tinut sa deschida discutia despre mitul cum ca „nu exista public de film documentar in Iasi”. E o mare aberatie, zice el si daca luam un mic exemplu, trebuie sa ii dam dreptate: la editia de anul trecut, intr-una din zilele festivalului, la Cinema Victoria era premiera de gala a filmului Autobiografia lui Nicolae Ceausescu, in regia lui Andrei Ujica. Sala de acolo era plina, dar in acelasi timp erau filme si la DOCEST, cu un public la fel de numeros. Discutia a continuat si directorul Goethe Zentrum a tinut sa puncteze si el cu un exemplu: in Germania, publicul de documentar e in niciun caz tinar; e un public de nisa, restrins. In Iasi, numarul spectatorilor la un astfel de eveniment e foarte mare comparat cu tara lui Goethe.

Totusi, nu totul e roz. Organizatorii DOCEST sint Ambasada Frantei, CCF si GZ. Insa filmele importante din fiecare an sint cele romanesti. Iar asta e foarte bine, pentru ca se adreseaza unui public roman. Intentia initiala a festivalului era aceea de a pune in oglinda productiile autohtone cu ce se intimpla in alte parti ale globului si crearea unui „forum” pentru acest gen de film. Insa, CCF si GZ nu pot organiza evenimente in care sa promoveze produse romanesti; nu asta e menirea lor. Astfel, chiar de anul viitor, DOCEST ar trebui sa fie produs de o asociatie/ ONG, cu sprijin francez si german. Ambii directori au lansat invitatia la conferinta de presa, insa par destul de decisi sa renunte la un moment dat la proiect, daca nu va veni nimeni sa-l preia.

Trecind peste aceste detalii tehnice, va invit sa vizionati filme foarte bune precum Metrobranding, Victoria, Scoala Noastra, Valea Corlatului, Memoria de piatra si multe altele. Toate sint premiate la festivalurile de profil si sint cea mai buna alegere de petrecere a timpului liber in saptamina ce urmeaza. Pentru mai multe detalii despre DOCEST, intrati aici.

Articol scris de Iosif Prodan | Vin, 11/11/2011 - 11:21
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif