- 2064
Primele 2 zile la DOCEST
Pentru ca este aproape imposibil sa scriu cite o recenzie la fiecare film pe care il vad la DOCEST voi scrie cite un articol dupa fiecare zi de festival in care voi mentiona pareri critice despre filme, impresii de spectator si alte intimplari.
Cu asteptari mari si plin de avint, ma vad dezamagit inca de la primul “film”, un eseu cica, de fapt un mod in care Iosif Demian si-a petrecut vacanta de vara in Romania. Intentia de a face “un film despre filmul Nunta de piatra” este salutara si recunosc ca am fost foarte curios inca de asta-vara de cind am aflat ca Memoria de piatra va veni la DOCEST. Pentru ca Demian e unul din marii directori de imagine romani si pentru ca a reusit sa regizeze primul film de fictiune in care se foloseste tehnica “film in film”, O lacrima de fata. Dar asta se intimpla acum multi ani, iar pina la acest “documentar”, cariera sa ia o pauza lunga… Cred ca pauza asta se va prelingi si de acum incolo, pentru ca nu stiu cine il va mai sustine sa faca “eseuri”. In primul rind, acesta nu este un film, e dovada de ramolire si lipsa de inspiratie.
La celelalte doua filme de luni n-am reusit sa ramin, dar marti, de la ora 18, a rulat un alt film pe care il asteptam: Dupa revolutie al lui Laurentiu Calciu, care vine direct de la Astra, festival unde nu s-a bucurat prea mult de atentia criticilor. Mai mult, s-a spus si despre acesta ca “nu e un documentar, e un document”. E adevarat, Calciu are cunostinte artistice minime (daca il judecam dupa ce a iesit din acest film), insa modul in care a reusit sa redea atmosfera de la inceputul anilor ’90, este foarte reusita: oameni care filosofeaza pe strada despre alimente, retrocedari, pluripartidism, provocari sociale; toate acestea sint de fapt crizele de care s-a lovit societatea romanesca in perioada de tranzitie. Impresia finala a filmului e ca nu e terminat si merita o continuare cu mineriadele de dupa alegeri etc.
Les homes debout, film francez foarte foarte “pretios” dar teribil de plictisitor, nu spune nimic nou si prefera sa gloseze perfect din punct de vedere tehnic pe marginea mai ’68 & greve, dar sa omita un aspect relativ important: spectatorii nu trebuie fugariti!
Men of the City are exact aceeasi problema: merge pe un drum deja batatorit – cum isi pierd citva britanici locurile de munca si cum simt criza. Am mai vazut acest film de “n” ori si cu toate ca am realizat acum ceva timp ca BBC is crap cind vine vorba de documentare (nu reportaje!), am tinut sa-mi intaresc si mai mult convingerea.
In concluzie, primele 2 zile au beneficiat de o selectie aproximativa si care tine oamenii departe de festival. DOCEST, pentru a creste pe masura ambitiilor pe care le au organizatorii, trebuie sa vina cu povesti si filme serioase (adica facute cum trebuie) nu cu incercari tembele precum Memoria de piatra in care personajele apar si dispar din cadru fara niciun sens, efecte ce ne duc cu gindul la George Melies.
