- 3814
Ultima zi la DOCEST 2011
Pentru ca e simbata si e ultima zi, programul e mai plin decit pina acum: 4 filme, 2 invitati si un public pe masura. La sfirsit, organizatorii au fost felicitati, regizorii aplaudati si asteptam cu totii editia de anul viitor, cind conceptul DOCEST se va schimba (in bine, speram) si vom avea parte de multe surprize.
Primul film, cel de la ora 16, Thieves by law, e un documentar asemanator cu El Sicario; mai multi „banditi” rusi din epoca post-sovietica deapana amintiri din „haiducie” si nu par sa aiba vreo retinere in a da informatii despre toate nenorocirile pe care le-au facut. Povestirile ajung in timpul prezent cind cei mai multi dintre ei au parasit Rusia si isi coordoneaza afacerile mai mult sau mai putin legale din Israel, Franta sau Italia. Cei care n-au avut planuri de „expansiune”, au ramas acasa, facind filme (sint antologice secventele cu unul dintre criminali care povesteste cum a facut el un lungmetraj de fictiune si apoi la filmari, cum da indicatii actorilor) sau incepind afaceri (situatie asemanatoare cu cea din filmul lui Alecu Solomon despre capitalismul romanesc).
Metrobranding, unul din cele mai bune documentare romanesti ale anului 2010, a fost prezent la Iasi cu tot cu regizorul Adi Voicu si asistentul de sunet Dragos Apetri. Un film despre „relatia dintre oameni si obiecte”, o idee originala si surprinzatoare care a beneficiat de un film pe masura. Fostele branduri socialiste – motoreta „Mobra” si bicicleta „Pegas”, salteaua „Relaxa”, masina de cusut „Ileana” si tenisii de Dragasani sint produse care apartin trecutului, dar care au reprezentat mindria unor orase mici precum Cugir, Tohan, Dragasani, Fieni etc. Brandurile insa retin povesti deopotriva triste si amuzante, povesti spuse de personaje care au lucrat o viata intreaga in uzinele producatoare.
Victoria, (film despre orasul omonim, oras „fantoma” creat de sovieticii romani in anii ’50), regizat de aceiasi Adi Voicu si Ana Vlad, spune povestea unui oras asemanator cu cele mentionate anterior, dar care, din pacate, isi spune ultimul cuvint. Fabricile socialiste nu mai sint de mult productive, iar investitiile externe sint si ele aproape de final. Ramin aici familii colonizate de vechiul regim, comunitati fara niciun viitor. Privit din afara, e un oras tern, trist si in care toata lumea pare posaca; locuitorii insa au o fericire proprie pe care o descoperi doar daca treci de prejudecati si le asculti povestile.
La final de festival, impresia e totusi buna, desi in primele zile au fost prea multe filme slabe, iar editia de anul viitor se anunta ca una dintre cele mai bune din istoria evenimentului. Pina atunci, va invit sa vedeti cit mai multe filme bune!
