eveniment
Data: 
15 Sep 2012 - 19:00
Loc: 
Teatru Fix
Bilet: 
20.00
stats
Adresa: 
Cuza Voda nr. 10
Telefon: 
0743 915 868

Trei oameni, trei povesti

Dupa ce la sfarsitul lunii august treceau Hopul la Mangalia, sambata, 15 septembrie, de la ora 19:00, la Teatru’ Fix ii veti putea vedea pe cei trei actori care au reprezentat Iasul la Gala Tanarului Actor Hop – sectiunea individual. Va vor spune povestile lor Loredana Cosovanu, castigatoarea Premiului pentru cea mai buna actrita, Claudia Chiras castigatoare a Premiului publicului pentru cea mai buna actrita si Alexandru Iurascu.

Cei trei participanti la concursul din acest an de la Mangalia au absolvit facultatea in aceasta vara si au fost colegi la clasa conf.univ.dr. Mihaela Arsenescu Werner, asistent dr. Doru Aftanasiu.

Despre Loredana Cosovanu si Claudia Chiras – care vor interpreta o adaptare dupa Crize de Mihai Ignat, respectiv Sinuciderea Ancai, adaptare dupa Tanar caut job de Adrian Sandu – ati putut citi mai multe in interviul realizat de Dana Tabrea.

Alexandru Iurascu interpreteaza Quod erat demonstrandum adaptare dupa Sorin Oros, iar ultima piesa in care l-ati putut vedea a fost Visul unei nopti de vara dupa William Shakespeare, in regia lui Radu Afrim. A mai jucat in Al treilea razboi mondial dupa Alfonso Sastre in regia Mihaelei Arsenescu Werner, piesa cu care si-a sustinut licenta si Cipsuri si Dale de Ioan Peter in regia lui Catalin Cucu.

Prima editie a Galei Tanarului Actor Hop a avut loc in anul 1998, ultimii patru ani fiind de bun augur pentru absolventii Universitatii de Arte „George Enescu” din Iasi. In 2009, Marian Adochitei impresiona juriul cu Si uite-asa ne trezim intr-o buna zi cu mii de caini iesind din mare de Matei Visniec, obtinand  Premiul „Stefan Iordache” pentru cel mai bun actor. In 2010, Laura Bilic a convins juriul cu Pete de cerneala de Michael Frayn castigand premiul pentru Cea mai buna actrita. Tot atunci, Premiul pentru cel mai bun spectacol (la sectiunea Grup) a revenit spectacolului Dincolo de umbre, creat si jucat Ecaterina Ciofu, Ioana Iordache si Dumitru Georgescu. In 2011, Premiul Timica, oferit de Asociatia Master Class a fost acordat actritei Bianca Ioan care a interpretat Un an bisect de Walter Ben Har, Bianca obtinand si Premiul publicului pentru cea mai buna actrita.

Pentru rezervari, numarul 0743 915 868 va sta la dispozitie, dar si adresa de mail teatrufix@yahoo.com, pretul unui bilet intreg fiind de 20 de lei, si 15 lei cu reducere.

Articol scris de Maria Elena Campean | Vin, 14/09/2012 - 00:49
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului maria