Vladimir Ivanov - omul de baza (II)

"Visam versuri si muzica"

A: Prima experienta muzicala a fost cu Pinholes?

V.I.: Nu, prima experienta muzicala a fost acum foarte multi ani cu o formatie din Botosani, cu care am cantat pe o scena foarte mare, la festivalul berii. Trupa se chema Sens Unic. Am avut apoi o formatie care se numea Umbra, a urmat I Hate Mondays si o formatie pe care am botezat-o RAQ. Ulterior, am incercat sa intru in diverse formatii dupa despartirea de I Hate Mondays, cu care am avut o colaborare foarte stransa, un proiect foarte misto, insa nu s-a materializat nimic si am stat o buna perioada de timp acasa, nu am mai cantat. In timpul in care cantam cu I Hate Modays, compuneam. Foarte mult. Tot timpul. Visam practic versuri si muzica. Asa ca, in paralel cu muzica pe care o cantam cu ei, compuneam piesele pentru actuala Pinholes. Unele piese sunt luate din franturi de poezii de-acum opt ani si puse pe linii melodice cu instrumentale, alte piese pur si simplu m-am trezit cu ele in cap si am inceput sa le scriu. A durat cam un an de zile pana cand eu si fratele meu ne-am hotarat sa facem Pinholes.

A: Ce a lipsit celorlalte trupe din care ai facut parte sa devina acea formatie cu care sa vrei sa mergi pana in panzele albe?

V.I.: In fiecare trupa am depus suflet, cu fiecare trupa am vrut sa ajung departe. La fiecare dintre ele am muncit foarte mult, am facut inregistrari si filmari de dragul de a canta. Nu a depins de mine despartirea de ele. Pinholes a fost prima formatie in care toate piesele erau in totalitate ale mele – ideile mele, conceptul meu, investitia mea. Practic, albumul Zmei a fost inregistrat in apartament de catre mine, prin teste si incercari. Cateodata, baietii nici nu veneau la inregistrari pentru ca trageam eu tot si apoi le aratam ce trebuie sa invete si ce sa cante. Bineinteles ca in timp baietii au inceput sa isi concretizeze si ei stilul si sa dea culoare trupei. De exemplu, din schitele si sugestiile pentru chitara facute de mine, Vlad a reusit sa scoata ceva mult mai bun, mult mai frumos, total diferit, care practic da acum sound-ul trupei, cu delay-uri si o gramada de ciudatenii.

A: La primul concert The Brad Pits erai tipul cu sunetul. La aniversarea de un an a trupei, esti deja basistul lor. Explica-ne secretul acestei evolutii atat de rapide.

V.I.: Cand s-a gandit Bobo la proiectul The Brad Pits, eu i-am fost recomandat de cineva din Bucuresti. Bobo a inceput proiectul cu Alex (n.e.: Alex Neagu, tobosarul The Brad Pits si Pinholes). Alex m-a sunat pentru sunet si inregistrare la primul concert. Am inceput apoi sa ne intalnim din ce in ce mai des la studio ca sa mixam piesele si sa le corectam. Am intrat in discutie, ne-am imprietenit, ceea ce era inevitabil pentru ca la un moment dat oricum trebuia sa ne intalnim. Am inceput colaborarea cu Fara Zahar si, inevitabil, am ajuns la bas in noua trupa a lui Bobo. Practic, eram menit sa fiu basistul The Brad Pits. Nu cred ca mai era altcineva trecut in lista. De partea de sunet insa n-am scapat. Inregistram acum albumul si tot eu trebuie sa ma ocup de inregistrare, mixaj, master. Chiar si la sonorizarile concertelor The Brad Pits, tot eu sunt tipul cu mixerul. Numai ca acum, devenind basistul trupei, am adaugat inca un task la partea de Brad Pits fata de primul concert. 

"Daca dai concert intr-un local si lasi intrarea libera, e posibil sa-ti vina 2-3 oameni"

A: Anul nu a inceput deloc rau pentru Pinholes. Pe 8 ianuarie ati fost declarati Best Romanian Alternative Newcommer la Metalhead Awards. Cat de mult reprezinta aceasta recunoastere?

V.I.: E greu de spus. Sa cataloghezi o formatie Best Alternative, avand in vedere ca in Romania sunt extraordinar de multe trupe foarte bune care tot pe alternativ sunt, nu e simplu de realizat. Intamplarea este ca trupele care si-au dorit intr-adevar sa devina Best Alternative au fost nevoite sa munceasca un pic pentru premiul asta, chiar daca munca nu a constat in concerte si inregistrari de videoclipuri. Au fost sapte trupe inscrise, iar noi ne-am incapatanat sa fim trupa aia – Best Alternative. Celelalte trupe doar si-au inscris trupa si cam atat. Am fost cot la cot in lupta asta cu Flesh Rodeo.

A: Inseamna ca fanii pe care ii aveti reactioneaza.

V.I.: Da, primim feedback pozitiv in fiecare zi. Primim constant mesaje pe Facebook: "haideti in Arad", "haideti in Oradea", "haideti in Botosani", "haideti in Chisinau", "daca veniti in Chisinau, luati-ne si pe noi in deschidere", "daca veniti in Bucuresti nu uitati sa treceti prin localul X".

A: Sa ne asteptam la un turneu national Pinholes?

V.I.: Da, la un moment dat o sa fie. Probabil la anul pentru ca mai avem foarte mult de muncit, foarte multe concerte de dat, de inregistrat foarte mult. In toamna ne-am propus sa lansam urmatorul album si, practic, primul album oficial. Ce am inregistrat pana acum este considerat un demo atat de radiouri, cat si de manageri. Eu ma incapatanez sa il lansam in toamna. Avand la dispozitie studioul si toate resursele posibile, as putea spune, facand o gluma, ca suntem cea mai bogata trupa din Iasi din punct de vedere tehnic. Cred ca in toamna o sa lansam albumul si o sa facem un mini-turneu de lansare. Cumva, turneul acesta national s-a intamplat deja la Zilele Prieteniei. Turneul a fost pentru promovarea formatiei si pentru a ne castiga fan base-ul, de a intalni oameni si trupe. Pana la un moment dat, cantam doar in Iasi. Acum, se intampla sa cantam doar in afara Iasului.

A: E altfel publicul din afara Iasului?

V.I.: Iasul, din pacate, este puturos. Din punctul de vedere al concertelor, foarte greu scoti oamenii din casa. Pentru trupele locale mai ales, e imposibil in Iasi sa ai public. Daca dai concert intr-un local si lasi intrarea libera, e posibil sa-ti vina 2-3 oameni. Eu mi-am propus ca intr-un an-doi-trei sau indiferent cat va tine procesul de promovare si de crestere a numelui Pinholes, vreau ca la un moment dat sa ajung in Iasi si sa am sala de 400 de oameni pentru noi. Exclusiv pentru noi, fara nici o alta trupa la care sa cantam in deschidere. Asta este visul meu, s-ar putea sa se indeplineasca.

"La 40 de ani eu vreau sa cant, sa inregistrez, sa fiu pe scena"

A: Cum a primit Vladimir Ivanov semi-disparitia din prim-plan a Radio Guerrilla?

V.I.: Cu foarte mare parere de rau pentru ca Romania se crede tara libera in ceea ce priveste presa, cultura si, cu toate astea, singurul radio din Romania care avea ceva de spus si, practic, era un radio de gherila care se impunea printr-un stil unic, cu toate ca era de nisa, a disparut. Acum, ori e o intamplare ca a disparut, ori cineva a vrut sa dispara. Spun asta pentru ca la noi cultura este la pamant. Daca nu ai porcarii la TV, gen Bianca... ceva, nu ai rating, nu ai nimic. Radio Guerrilla neavand tampeniile astea, a fost dat deoparte. Pentru trupele mici era si inca este o rampa de lansare. Cu Sergiu (n.e.: Sergiu Ivanov, fratele lui Vladimir) vorbeam la inceputuri, cand inca nici nu aveam membrii din trupa, sa incercam sa aflam pana unde putem merge. Nu ne-am propus o tinta, precum "vrem Guerrilla", ci sa vedem cat de departe putem merge.

A: Si ati ajuns la Guerrilla.

V.I.: Am ajuns la Guerrilla, chiar de doua ori. Ca sentiment, e extraordinar, insa imi pare rau ca in Romania nu sunt mai multe radiouri de acest gen si ca exista un dezinteres total din partea consumatorului – vesnica poveste cu internetul. Odata ce poti gasi orice pe net, nu-ti mai vine sa dai bani pe o revista, pe un cd. Este o lupta uriasa intre trupe, consumatori si producatori. De multe ori si eu am de suferit pentru ca inregistrez o formatie, formatia investeste bani in studio, pleaca cu produsul ca sa il promoveze si nu se intampla nimic. Nu depaseste 3-400 de vizualizari pe Youtube care, practic, a devenit un etalon in a-ti da seama cat de cunoscuta este trupa. Ca si like-urile pe Facebook. Cu cat ai mai multe like-uri, cu atat trupa e mai buna, desi s-ar putea sa sune de tot rahatul. Dar like-urile confirma ca trupa este foarte buna si ca este ascultata, chiar daca ele sunt platite.

A: Care e viitorul alternativului in Romania?

V.I.: Din cate se aude de la Bucuresti, este posibil ca alternativul sa revina. Lumea s-a cam saturat de house, dance si de ce se mai asculta acum. Iti pocneste creierul la un moment dat si cauti ceva mai melodic. Muzica in cluburi o sa ramana in continuare aceeasi, insa localurile specializate pe rock o sa fie mai pline, adica s-ar putea ca generatia asta de 15-16 ani cand va implini 20 sa aiba dorinta de a iesi din casa.

Am impresia ca este o gaura uriasa undeva intre generatii. Dupa generatia mea este o gaura uriasa si apoi vin cei de 18-19 ani, o parte din ei fiind atat de talentati incat ma sperie. Sunt atat de deschisi la minte, au alta mentalitate, practic au crescut cu internetul. Noi am crescut citind carti, ei au crescut cu internetul si de cate ori descopar cate ceva pe net imi pica fata de cat de talentati pot fi pe partea de muzica, pictura, fotografie, ceea ce ma satisface cumva pentru ca viitorul s-ar putea sa fie fain. S-ar putea... Arta este bine s-o faci pana la varsta de 24 de ani, pana termini facultatea. Daca sunt unii mai incapatanati, cum am fost eu, si vor sa mearga mai departe si cred in visul lor, toata viata o sa faca lucrul ala, indiferent ca e muzica, pictura sau fotografie. Altii s-ar putea ca dupa ce termina facultatea sa fie nevoiti sa se angajeze si, in momentul in care s-au angajat, a disparut tot, chiar tot.

Iarasi un lucru care m-a motivat pe mine sa merg pana in punctul asta si mai departe sunt toti oamenii aia de 40 de ani cu care ma mai intalneam la concerte si care spuneau: “pe vremea mea, cand eram si eu ca tine, cantam si eu la chitara bas, ce misto era”. Pai, cine naiba te opreste sa canti acum? Treaba asta m-a motivat sa fiu impotriva lor. La 40 de ani eu vreau sa cant, la 40 de ani eu vreau sa inregistrez, vreau sa fiu pe scena sau sa fac fotografie. Sa fac ceva sa nu “muncesc” pentru ca daca faci ceea ce iti place nu e munca, e placere. Stau cateodata in studio si cate 24 de ore si nu imi dau seama cand trece timpul si sunt atat de pasionat de ceea ce fac incat uit sa mananc, sa beau apa, sa ma ridic de pe scaun, uit sa fac multe lucruri stand aici. Practic, studioul este casa mea. Cea in care locuiesc in realitate reprezinta doar un loc in care dorm.

A: Ce urmeaza pentru Vladimir Ivanov?

V.I.: Mult Pinholes, mult studio si sa merg inainte cu toata forta, cu toata increderea si toate resursele pe care le am si sa nu dau nici un milimetru inapoi. Deja nu mai trebuie sa imi planific ceva, lucrurile sunt generate si trebuie sa construiesc, sa le finalizez. Lista de proiecte ar umple 3 pagini si n-are nici un sens. Vreau sa fac treaba si vreau ca oamenii din Iasi sa faca treaba. Vreau sa ii educ pe cei care vin la studio. Vreau sa ma simt bine in continuare.