Vladimir Ivanov - omul de baza (I)

"Studioul de Baza este casa trupelor locale in care fiecare poate sa vina sa-si exprime punctul de vedere, sa se faca auzit"

AltIasi: Membru fondator al formatiei Pinholes, basist la formatia The Brad Pits, detinatorul Studioului de Baza, sunetist, fotograf... Cine este, de fapt, Vladimir Ivanov?

Vladimir Ivanov: Toate astea au plecat de la visul meu din copilarie. Am facut in liceu muzica, pictura, sculptura, teatru. Partea de pictura a insemnat si pictura de sevalet, pictura monumentala, grafica si foarte putin de design. Pe langa asta, am mai facut si facultatea de tehnica dentara. Tot timpul am fost curios si m-am bagat peste tot pe unde mi-a placut. Vedeam lucruri la oameni care imi placeau sau mi se pareau mie interesante si le incercam si eu sa vad cum e. In timp, am descoperit ca imi place si fotografia, imi place si partea video, iar partea de inregistrat am descoperit-o printr-un prieten din formatia I Hate Mondays. Vazand la ei ca au inregistrat niste piese cu o placa de sunet din calculator, cu microfon de casti si alte chestii din astea, acest lucru m-a atras ingrozitor de mult. Am inceput sa pun tot felul de intrebari - “Cu ce program ai inregistrat aia? Da-mi si mie sa vad!” si usor-usor am inceput sa imi cumpar si eu scule de inregistrat. Chiar daca la vremea respectiva erau destul de ieftine si de proaste, am experimentat continuu pana in momentul asta in care, practic, a devenit profesia mea.

A: Ai stiut dintotdeauna ca vrei sa ai studioul tau sau ai realizat dupa ce ai inceput sa canti din ce in ce mai des ca ai nevoie de ceva propriu pentru a reusi?

V.I.: Cand eram in clasa a sasea, a saptea, imi imaginam cu niste prieteni de-ai mei, noi fiind ascultatori de hip-hop, cum o sa ne facem la un moment dat studioul nostru, unde o sa avem atat de multe scule incat nu o sa ai pe unde sa calci. Nu arata ca Studioul de Baza, ci ca un apartament. Si chiar am trait experienta timp de patru ani si jumatate cat am inregistrat in apartament. Erau momente cand, efectiv, nu aveam loc de nimic in casa, aveam numai cabluri, numai statii, numai nebunii. Inca din perioada aia, ma culcam noaptea visand ca voi avea un studio, ca stau in fata unui mixer, ca fac ceea ce fac acum. E practic dovada ca daca iti doresti ceva foarte mult, indiferent ca dureaza 10 sau 15 ani, la un moment dat o sa ajungi sa ai ceea ce iti doresti.

A: Ideea initiala de promovare a studioului a fost sustinerea unor recitaluri ale trupelor si artisilor ieseni in Studioul de Baza, pe care sa le inregistrezi si sa le urci pe Youtube.

V.I.: Proiectul este mult mai vechi pe partea de video. Eu, asa cum am mai zis, daca vad ceva la cineva si imi place, automat caut si dezgrop tot internetul ca sa gasesc si sa invat lucrul respectiv. Mi-am dorit dintotdeauna sa fac video si de asta mi-am cumparat o camera de filmat. Primele proiecte video cu live in studio au fost prin 2010-2011, aparute dintr-o mare greseala, cu formatia Vile Obsession. La vremea respectiva nu-mi permiteam sa trag tobele pentru ca nu aveam microfoane, asa ca mergeam si filmam cu o camera si, ulterior, faceam tobele pe calculator. Baietii veneau apoi la mine in apartament si inregistram chitarile si vocea. Intr-o zi, mi-am zis ca daca tot facem chestia asta, in timp ce ei canta eu sa filmez. Si am filmat de doua ori: o data am stat in mijloc si a doua oara am filmat din exterior. Apoi am suprapus cele doua filmari si a iesit un efect interesant. Ala a fost primul videoclip de tipul live in sala de repetitie pe care l-am realizat. Dupa care mi-am cumparat echipament, mixer, microfoane si am inceput sa merg si pe la concerte.

La concerte, de multe ori eram omul care facea cu o mana sunetul pe live, cu alta inregistram, cu o mana filmam, cu alta eram tehnic, alergam peste tot pe scena ca sa montez cabluri sau sa rezolv orice problema neprevazuta. In timp, dorinta de a filma si de a sustine trupele din Iasi prin inregistrari a dus si la ideea de a crea un studio care sa reprezinte o casa a trupelor locale in care fiecare poate sa vina sa-si exprime punctul de vedere, sa se faca auzit cumva. Chiar daca de multe ori calitatea oferita nu este la cel mai inalt nivel, efortul depus in directia promovarii este suficient de important si cateodata chiar da rezultate. Sunt formatii care se folosesc de inregistrarile din studio sau din concertele live. Zilele trecute am facut un live cu Fine It’s Pink in Baia Turceasca care este tot un fel de live in studio, dar in afara studioului. Am de gand ca pe viitor sa ma implic in astfel de proiecte live, organizate mai bine, dar in aer liber. Voi merge cu echipamentul, voi lua curent de la o masina, de la un generator, voi gasi solutii pentru a reusi.

"Vii din cartier si nu ai nici un leu, exista un loc in care poti sa inregistrezi"

A: Au inregistrat la Studioul de Baza probabil toti tinerii ieseni care isi doresc sa isi faca o cariera muzicala. Toti au fost bine primiti, indiferent de genul abordat – hip-hop, rock, pop, jazz, etno, blues, alternativ, folk, orice… Cum e sa lucrezi cu fiecare in parte si care dintre ei te-au impresionat?

V.I.: Eu pastrez tot ceea ce inseamna inregistrare. Am o borseta uriasa si un hard-disk intreg cu inregistrari incepand din 2007 si pana in ziua de azi. Tot ce am inregistrat, tot am pastrat. Ca si colaborari, la un moment dat a fost formatia Fingerprint, de care mi-a placut foarte mult si am incercat sa le ofer un pic mai mult decat ofeream de obicei. Ei ulterior s-au despartit, insa partea buna ca e Vlad, chitaristul, a venit in Pinholes. In general, live-urile in studio pe care le fac sunt cu trupe pe care le apreciez. Daca o trupa nu imi atrage atentia cu ceva, nu prea am motive sa ii chem pentru ca nu imi face placere. De la inceput, mi-am propus ca acest tip de evenimente sa fie organizate pe cheltuiala studioului. Nefiind platiti pentru treaba asta, avem tot dreptul sa facem pretentii si sa ne permitem sa selectam.

Cateodata, apar si probleme cu trupele locale pentru ca eu incerc sa le fac un bine, incerc sa ii ajut, sa dau de la mine cat de mult pot si ajung in punctul in care ei sa se planga. Chiar am patit-o. Nu am sa dau nume pentru ca nu vreau sa se supere nimeni pe mine, dar chiar s-a intamplat. Formatia respectiva nici nu ma mai saluta pe strada cu toate ca am avut intentii de a pastra relatii bune cu absolut oricine. In zona mai vesela a lucrurilor, as mentiona trupa So What cu care imi face placere sa colaborez si sa inregistrez atat la sonorizari, cat si in studio. Pe Subliminal Damage incerc sa ii ajut sa creasca pentru ca merita foarte mult. Acum am o colaborare cu Fine It’s Pink care, spre surprinderea mea, imi plac, sunt foarte interesanti.

Una din trupele cu care imi face intotdeauna placere sa inregistrez este Pinholes. Nu spun asta doar pentru ca este trupa mea, insa inregistrand cu ei chiar si live, chiar si in sesiuni de studio, cea mai buna calitate posibila de la ei am scos-o, atat ca instrumentisti, cat si ca oameni, ca mentalitate, ca tot. Nu trebuie sa stau dupa ei sa se acordeze, nu trebuie sa astept sa invete structura cum se intampla cu foarte multe dintre trupe. Este trupa care, dupa ce ai apasat record, suna impecabil. Fara sa exagerez. Zilele trecute am avut surprinderea asta, facand niste teste si cateva inregistrari pentru urmatorul album. Nu ne venea sa credem cat de curat a iesit. Automat, fac paralela cu celelalte trupe care daca nu si-au pregatit piesele de-acasa sau canta prost au tendinta sa dea vina pe mine ca nu le suna lor piesa.

Nu toate, intr-adevar. Kryptonite Sparks din Botosani au venit si au inregistrat si nu-mi venea sa cred cat de bine suna. Inchegat, curat. Extraordinar. Eu am tendinta sa ii fac pe toti sa sune bine, chiar daca unii nu merita. Sunt trupe care vor sa sune ca trupele care dau mii de euro pe un album si care castiga Grammy-uri si alte premii. Studioul de Baza e singurul studio din Iasi care este usor accesibil pentru trupele locale. Nimeni nu are bani sa se inregistreze si eu tocmai asta am vrut sa fac. Vii din cartier si nu ai nici un leu sau esti plin de bani, exista un loc in care poti sa inregistrezi, sa obtii un produs de care sa te folosesti si sa il duci cat de departe poti. In momentul in care omul a iesit cu stick-ul in mana, cu piesa pe usa, eu mi-am terminat treaba.

A: Care a fost cea mai importanta trupa sau cel mai important artist care a inregistrat in Studioul de Baza?

V.I.: Mi-a placut foarte mult cu Ada Milea. N-a inregistrat pentru album, a inregistrat live in studio. Am invitat-o prin Bobo si mi-a picat fata. Impecabil. Eram in cabina de control, ma uitam la ei cum canta si radeam incontinuu. A fost o senzatie extraordinara. Imi place foarte mult sa inregistrez cu Fara Zahar pentru ca am de invatat de la ei. E prima trupa profesionista care vine constant in studio. Ne-am imprietenit, discutam si e foarte fain. Un artist care a depasit limitele de calitate ale studioului a fost Iordache. A venit cu trupa lui, au tras tot cap-coada in studio, au stat trei zile de dimineata pana la o bucata de noapte. Am ascultat varianta finala a albumului si, efectiv, am fost impresionat de ce poate iesi din studio. Nu m-am ocupat eu de partea de mixaj sau de master, dar calitatea, modul in care a rezonat sala si cum s-au inchegat instrumentele, cum s-au simtit oamenii intre ei a fost extraordinar. Chiar l-am si pus pe Iordache si pe fiecare instrumentist in parte sa semneze pe peretii studioului.

De asemenea, a intrat Timpuri Noi o data si sper sa ii aduc sa inregistreze. Cam astia-s artistii care mi-au placut foarte mult. A mai intrat in studio trupa Dekadens din Bucuresti care au fost faini, mi-au placut. In rest, foarte multi copii care vor sa cante. Primesc constant telefoane de la oameni de care nu am auzit si nu i-am vazut in viata mea si care imi spun ca vor sa inregistreze, ca le place cum se aude aici. De fapt, lor le place ideea de studio si ceea ce se intampla dupa. Ei prefera sa piarda trei ore in studio si apoi sa arunce piesa undeva pe net, de unde sa dispara. Dar pentru a petrece timp in studio sunt in stare sa dea bani. Si se simt toti atat de bucurosi de parca ar fi intr-un parc de distractii.

A: Esti un rasfatat, ai in fiecare zi concerte numai pentru tine.

V.I.: Fiind obisnuit sa stau in studio si sa ascult trupe, nu realizez inca ce se intampla. E un vis, sunt niste lucruri pe care mi le-am dorit atat de mult incat acum sunt oarecum obisnuit cu ideea, dar in acelasi timp am momente cand realizez ca am aur cum n-a avut nimeni in Iasi. Am prima trupa care a iesit din Iasi. Au mai fost trupe care au iesit din Iasi, dar Pinholes e prima care a iesit ca o trupa normala. Am singurul studio din Iasi care colaboreaza cu toti artistii din Iasi si are usa larg deschisa pentru oricine, fiind accesibil atat ca timp, cat si ca pret. Microfonul de voce cu care inregistrez in fiecare zi il visam noaptea. Am trecut printr-o sumedenie de joburi: vandut instrumente muzicale, facut dinti, filmat la nunti, fotografiat la nunti, pictat tricouri ca sa castig bani, am jucat si teatru, am facut o gramada de nebunii, in marea lor parte in zona artistica. Insa cateodata imi vine sa ma mut aici in studio, sa imi pun o canapea si sa nu mai plec.

A: Daca ar fi sa faci trupa perfecta cu artisti ieseni, pe cine ai alege?

V.I.: Momentan, chimia dintre noi ca instrumentisti si ca oameni e perfecta la Pinholes. N-as schimba pe nici unul. Si asa e si cu Brad Pits. Sunt singurele doua trupe cu care pot sa cant si singurii oameni pe care pot sa ii suport si cu care pot sa colaborez. In timp, am mai avut momente in care voiam sa adun niste oameni cu care sa cant – instrumentisti foarte buni, numai ca m-am lovit de partea umana a lor si in momentul ala dispare tot. Nu mai poti sa canti, nu mai ai nici un chef, iti piere tot. Daca ar fi dintre toate trupele sa aduc la viata una, mi-as dori foarte mult I Hate Mondays. Sunt toti oameni extraordinari, instrumentisti foarte buni, au imaginatie. Ei practic m-au pornit in directia asta cu studioul, de la ei am invatat foarte multe lucruri si cred ca multi oameni si-ar dori sa mai auda inca o data I Hate Mondays.

"Un sunetist poate sa distruga un concert sau poate sa scoata ce-i mai bun din tine"

A: Imi e destul de clar ca in tot ceea ce faci esti un perfectionist. Iti asumi rolul de a dirija lucrurile in fiecare domeniu in care te implici?

V.I.: Lumea m-a criticat de foarte multe ori si foarte dur de-a lungul timpului, iar eu, pentru a scapa de critici si sa inchid gura lumii, am inceput sa trag tare ca sa nu mai aiba nimeni ce sa comenteze si sa ma lase in pace sa-mi fac treaba. Chiar si cand lucram in tehnica dentara, la modelaj, tot timpul venea seful si imi spunea ca nu-i bun. Si tot timpul faceam tot posibilul ca sa iasa perfect pentru a nu mai auzi ca nu-i bun sau mai trebuie facut o data. Am incercat intotdeauna sa scap de lucrurile astea. Chiar daca stau acasa si studiez un montaj video, o tehnica video sau foto, cand ajung la filmari, la sesiunea foto sau la inregistrari, vreau sa fiu 100% pregatit. Daca pentru o sonorizare ma suna o formatie si-mi zice ca am la dispozitie un mixer digital cu care nu am mai lucrat niciodata, automat caut tot ce inseamna manuale, tutoriale, invat mixerul ala dumnezeieste, ma duc acolo si cand am pus mana pe el il stiu. Nu-mi place sa fiu intors inapoi, nu-mi place sa se uite dezorientata formatia la mine in timpul sonorizarii.

Partea de sonorizari live o fac de 5-6 ani mai serios si majoritatea sonorizarilor sunt facute cu trupe importante. M-a chemat Luna Amara la Cluj, am fost cu Alternativ Quartet in turneu in Romania, Slovacia si Polonia, am facut sonorizari in Bucuresti la Silver Church, lucruri ce nu ma asteptam sa se intample. Pe partea de sonorizari am o lista uriasa de concerte si trupe pe care le-am sonorizat, pe diferite genuri, de la jazz la metal, de la rock la pop. Am fost si in ipostaza de tehnic in care doar puneam microfoane si cabluri, am fost si in ipostaza de sunetist si sa am tehnici la mana, am fost si in ipostaza de sunetist/tehnic/om care inregistreaza/filmeaza/pregateste concertul propriu-zis. Am cam facut de toate pe partea de sunet. Acum am primit o propunere de a inregistra orchestra Filarmonicii din Iasi, ceea ce pentru mine reprezinta pasul urmator. De doi ani incoace inregistrez numai hip-hop, rock si as vrea sa ma axez mai mult pe muzica simfonica.

A: Este mai complicat?

V.I.: Da, mult mai complicat. De fapt, nu e vorba ca e mai complicat, ci necesita mai multa atentie si mai multa seriozitate. In momentul in care pozitionezi niste microfoane, trebuie sa fii ferm convins ca sunt pozitionate cat se poate de bine pentru ca orchestra va canta o singura data timp de o ora, dupa care tu iei produsul si il procesezi. Daca o dai in bara, nu mai ai cale de intoarcere. Ai o singura responsabilitate - de pozitionat microfoanele si de apasat record, nu prea ai cum sa dai inapoi. La trupele rock, poti sa opresti pe oricine oricand pentru a muta un microfon. Eu am lucrat doi ani de zile si cu big band-uri, cu Opis Band. Am lucrat pornind de la mixere micute cu trupe locale si am ajuns deodata la mixere care aveau si 32 de canale.

Imi place partea de inginerie de sunet pentru ca ai puterea de a face o trupa sa sune bine sau sa fie un esec total. Un sunetist poate sa distruga un concert, poate sa distruga cheful trupei, poate sa ii faca sa se lase de cantat daca vrea. In acelasi timp, inginerul de sunet poate sa te faca pe tine ca artist sa scoti ce-i mai bun din tine. Cum am patit noi la un concert in Brasov, la Rockstadt. Sunetistul era atat de bun si ne-a facut un sunet atat de bun incat ala consideram noi ca a fost cel mai tare concert al nostru. Ne-am simtit in largul nostru. In alte parti, a fost dezastru.

A: Nu te ocupi tu de sunet si la Pinholes?

V.I.: Cu toate ca fac sunet la o gramada de formatii si inregistrez, la Pinholes nu ma bag la sonorizari cand cantam noi. Nu ma bag pentru ca vreau sa ma concentrez la ce cant si las sunetistul salii, al localului respectiv, sa isi faca treaba pentru ca si eu la randul meu daca vine o trupa din afara, preferabil ar fi sa ma lase pe mine sa fac sunetul pentru ca eu cunosc acustica si echipamentul foarte bine. Mai colaborez cu La Baza pentru sonorizari de 2-3 ani si cand apar trupele mari, cu sunetist, automat cobor o treapta si sunt tehnic. Vin doar cu sugestii daca sunt intrebat. Daca nu, nu ma bag. La Pinholes nu ma bag deloc cu toate ca as putea sa fac un sunet mai bun decat sunetistii respectivi, dar cum si mie imi place ca lumea sa aiba incredere in mine cand sunt la butoane, asa vreau si eu sa am incredere in sunetisti. Noi ne ajutam sunetistii prin studiu individual de ton de chitara, de dinamica si ne pierdem foarte mult timp lucrand si construind sunetul sa fie cat mai inchegat pentru ca sunetistii sa nu aiba mare bataie de cap cu noi.

Tot timpul insist ca probele de sunet sa nu depaseasca 15, maxim 20 de minute. Daca depasesc, automat te plafonezi pe detalii care nu au nici o importanta si dintr-o chestie buna ajungi sa te enervezi si iese un haos. Practic, experienta mea de sunetist cu alte trupe nu vreau sa o aiba si alti sunetisti cu Pinholes. Si asta se vede. Sunt sunetisti care vin la noi, ne strang mana si ne felicita. Cu cat canti mai bine, cu atat sunetistii au grija sa sune mai bine si sa dea niste efecte diferite. Efectiv, se simte colaborarea trupa-sunetist. Cateodata nici nu trebuie sa vorbesti cu sunetistul, nici nu ai nevoie sa te vezi la ochi. Te-ai urcat pe scena si stii ca se intampla ceva acolo. In acel moment, sunetistul face parte din trupa.

Partea a II-a a interviului