Interviu cu actorul din "Nunta in Basarabia", Vlad Logigan

„Improvizatia este foarte folositoare actorului in repetitii pana gaseste floricelele de care are nevoie”

AltIasi: Fa-mi te rog o copie nelegalizata a buletinului tau.
Vlad Logigan: Eu sunt Vlad, un baiat din Iasi, care a facut actorie. Am fost prima generatie de teatru de la Liceul de Arte „Octav Bancila”.

AltIasi: Daca nu ai fi intrat la actorie, ce ai fi facut?
V. L.: As fi dat din nou, actoria a fost si planul B, si C si-asa mai departe. Eu sunt foarte concret in discutii si in general. Am stat si m-am gandit ce as putea face sa nu ma urasc peste zece ani, o meserie care inca sa-mi placa. Sigur ca-mi si place; nu zic ca o fac de nevoie, Dumnezeule!

AltIasi: Cat de importanta este vocea in meseria aceasta?
V. L.: Foarte importanta! Vocea si corpul sunt instrumentele cu care actorul opereaza. Daca nu ai voce misto sau lucrata - la fel ca si corpul - e ca si cum ti l-ai imagina pe Mozart, sa zicem, cantand la o pianina dezacordata. Cam asta e: pianina acordata sau dezacordata e vocea si corpul la actor.

AltIasi: Cum poate fi un actor curajos, cand exista o anumita frica inainte de spectacol?
V. L.: Sunt mai multe chestii, frica de a te arata pe scena nu-si prea are sensul, pentru ca la teatru oamenii care vin sa vada spectacololele nu stiu ce am repetat. Adica si daca uit o replica (nu mi se intampla, dar sa zicem), ei nu stiu ca acolo nu aveam o pauza in care stau si beau apa incercand sa-mi amintesc replica. Improvizatia e ceva pe tema, ca si la jazz. Ai tema si improvizezi pe ea si in general improvizatia este foarte folositoare actorului in repetitii pana gaseste floricelele de care are nevoie. Legat de frica, am auzit de la niste actori mai batrani o poveste legata de Toma Caragiu care era foarte foarte emotionat si transpira inainte de spectacole, pana la un moment dat cand a inceput sa-si spuna singur: „Frica? De cine sa-mi fie mie frica?” si pana la urma asa este, deoarece oamenii nu au venit sa te manance, ei au venit sa vada ceea ce tu le-ai pregatit.

AltIasi: Si totusi, atunci cand ti-e frica ai curajul de a o recunoaste?
V.L.: Da. Dar nu stiu daca tine de curaj sa recunosti cand iti este frica, ci de sinceritatea ta. Nu mi-e frica sa recunosc cand mi-e frica.

„O societate se simte ca o duce bine economic in momentul in care pe plan cultural se intampla mai multe lucruri”

AltIasi: In teatru ti-au revenit diverse roluri (criminal, orb); ai simtit ca publicul nu a empatizat cu spectacolul in care ai aparut?
V.L.: Nu prea am patit asta, slava Domnului! Nu cred ca din cauza faptului ca as fi eu autist, ci pentru ca pana acum cred ca spectacolele au fost ok. Am avut norocul sa nu nimeresc inca in spectacole atat de proaste, in sensul ca nu s-au legat lucrurile intre regizor si actori, intre actori si text si nu a iesit asa cum trebuia. A fost ok pana acum.

AltIasi: Ai terminat Artele in Iasi, iar de cativa ani te-ai stabilit in Bucuresti, unde esti actor si asistent la UNATC. Avand in vedere ca ai fost primul la toate cele trei universitati la care ai dat admitere (Bucuresti, Cluj si Iasi), de ce nu ai ales sa studiezi in orasul tau natal?
V. L.: As fi vrut sa fiu aici, dar in Bucuresti sunt si mai multe teatre, acolo se fac si filmele, si serialele. Acolo e nucleul. In plus, acolo imi doream, pentru ca se-ntamplau mai multe lucruri pe planul acesta actoricesc.

AltIasi: Daca ar fi sa ti se acorde un rol in Iasi, l-ai accepta?
V. L.: Probabil ca da, dar mi-as dori sa fie intr-o conjunctura favorabila. Adica cu cativa actori misto. Daca regizorul, textul, actorii mi se par ok si cred ca avem ceva de spus impreuna, atunci nu conteaza unde, la Teatrul National sau ba.

AltIasi: Spune-mi care este actorul preferat de aici.
V.L.: Teo Corban este favoritul meu dintre actorii din Iasi. Mai sunt si altii, dar de el imi place cel mai mult, vorbesc foarte serios! Atat pe teatru, cat si pe film. Vezi ca in ultima vreme a facut niste filme foarte frumoase si e un actor de mare calibru, care pentru moment inca e aici. Mi-e ca vi-l fura astia din Bucuresti, ca e bun (rade).

AltIasi: Cum e vazuta viata culturala ieseana in capitala?
V.L.: Micuta, plapanda asa, putintica si timida. Sunt iesean si ma mandresc cu asta. Stii, eu cand eram prin liceu exista sintagma asta „Iasul, capitala culturala”... nu mai e reala in zilele astea. Imi doresc lucrul asta pentru orasul meu, dar pentru moment nu e nici in ceea ce priveste evenimentele, nici proportia lor; sunt inca micute. Nu stiu a cui e vina sau de cine tine sa se intample lucrul asta, nu ma pricep la asta, eu doar observ. Nu exista un festival de teatru, de film puternic. Teatru in locuri neconventionale, in baruri, puburi, in Baia turceasca stiu ca se face, dar sunt spectacole putintele si timidute. Uite, in Budapesta sunt peste 200 de locuri care gazduiesc spectacole de teatru si aici numar si teatrele de stat, dar si pe cele particulare, si pe cele underground... Si Bucurestiul e sub Budapesta la treaba asta! Probabil din cauza chestiei economice romanii inca se gandesc la „bai, ce mananc maine, cum imi platesc chiria, cum imi platesc imprumutul la banca etc.”. O societate se simte ca o duce bine economic in momentul in care pe plan cultural se intampla mai multe lucruri. Uita-te si tu la Romania interbelica, cati scriitori misto am avut atunci, cate opere s-au scris, cate, cate, cate? Dar si economic o duceam bine, ca pretul graului pentru Europa se stabilea la Braila.

AltIasi: Asta inseamna ca Bucurestiul ar trona pe podiumul oraselor din Romania cu cele mai multe evenimente culturale.
V. L.: Da, pentru ca e mai mare, in primul rand, dar vad ca si Sibiul vine tare din spate, iar Clujul incearca sa nu ramana in urma si imi doresc asta foarte tare si pentru Iasi. Trebuie!

"Botezul la Moscova si divortul in Romania."

AltIasi: Te-ai nascut si ai crescut in Moldova. Iti folosesc radacinile de moldovean in meseria de actor? Prin ce se diferentiaza un moldovean fata de alti actori din alte zone?
V.L.: Mi se pare ca moldovenii sunt cei mai multi actori ca numar. S-ar putea sa gresesc, dar cred ca peste jumate din actorii cunoscuti, mari si tari sunt moldoveni sau cu radacini in Moldova. Nu stiu de ce se-ntampla asta. Cred ca aici suntem mai inclinati spre visare, oamenii sunt mai buni, au putin mai mult bun-simt, mai multa naivitate si asta ii face sa viseze mai mult si care viseaza mai mult e mai aproape de teatru, ca pana la urma teatrul poate fi asta - un vis, o poveste. Cred ca sunt mai lirici moldovenii. Dat fiind ca si predau, vad ca multi studenti vin din zona Moldovei sau au o mama, o bunica, au radacini aici.

AltIasi: Se constata o tot mai mare prezenta de filme romanesti la festivalurile importante de peste granita, cele mai multe dintre ele reprezentand conditia romanului din societate ("Aurora"), vorbind despre starea insalubra a spitalelor ("Moartea domnului Lazarescu"), coruptie ("Ultimul corupt din Romania"), droguri ("Tanti'). "Nunta in Basarabia" a fost destul de bine primit in strainatate si totusi nu a fost facut pentru asa ceva. Insusi CTP a spus ca „astfel de filme fac coloana vertebrală a unei cinematografii profesioniste”.
V.L.: A spus el asta? Nu stiam. Dragut din partea lui, asta inseamna ca i-a placut. Mie unul mi-a placut foarte mult cand Nap a spus ca nu vrea sa faca un film de festival. Un film de festival inseamna ceva elitist, pentru care cei mai multi oameni n-or sa mearga la cinema sau or sa spuna „mda, nu prea am inteles”. Mi-a placut ca si-a propus un film normal. Nu l-a gandit pentru un premiu, nu l-a gandit sa fie minimalist, l-a gandit normal, sa ne putem uita si eu, si mama, si bunica si cat de cat sa ne placa. Plus ca e comedie si asta iarasi e pe sufletul meu.

AltIasi: Ai avut si alte propuneri de a juca in filme? Sincera sa fiu, ma asteptam sa te vad in "Portretul luptatorului la tinerete" cu Alex Potocean, Constantin Dita, Razvan Vasilescu, Mihai Bendeac, Dan Bordeianu, Mihai Constantin si altii..
V. L.: Era cat pe ce sa fiu, dar s-au suprapus filmarile. Nu am putut sa merg la proba, deoarece urma sa-ncepem cu "Nunta in Basarabia". Eu aveam o premiera si la "Metropolis" atunci si eram toata ziua in teatru si am ratat proba, dar mi-au transmis ca le pare foarte rau ca nu am ajuns... E foarte bun filmul ala, mi-a placut foarte mult.

AltIasi: Sunt doritori ai unei a doua parti a filmului: Cumatrie in Basarabia sau Nunta in Basarabia 2. Totusi, o Nunta in Romania nu ar fi mai viabila?
V.L.: Nu stiu, vom vedea. Botez la Moscova, Divort in Romania... nu stiu (rade).

Actoria – o joaca de copii cu doctori, doctorite, papusi si injectii

AltIasi: Pentru tine ca om ce este fericirea? 

V.L.: Uoa... nu stiu. Habar nu am. Daca as sti ce e fericirea, as putea analiza daca sunt. Sunt bucuros, sunt multumit, chiar fericit mi se pare ca nu e nimeni pe planeta asta, doar incercam. Tindem spre ea, nu stiu daca si ajungem.

AltIasi: Exista spectacole care ti-au ramas la inima, eventual ale altor actori?
V.L.: Uite, am vazut ca la Bulandra se joaca „Ingropati-ma pe dupa plinta” cu Mariana Mihut si cu Marian Ralea, in regia lui Kordonski (n.r. Yuri Kordonski, regizor rus) si e un spectacol absolut fabulos, mi-a placut enorm. Il recomand tuturor, sa se duca de cate ori pot.

Altiasi: La „Cantareata cheala” esti asistent de regie la fel si la "Croitor de dame". Ti-ar placea sa fii regizor?

V.L.: E doar un titlu. E vorba de studentii de la UNATC si anul care termina impreuna cu profesoara la care eu sunt asistent. Trebuie sa facem cate un spectacol, doua de licenta si au trecut acolo pe afis „asistent de regie”, dar sunt mai mult indrumator, nu e vorba de regie. Nu mi-ar placea sa fiu regizor, pentru ca nu ma pricep la asta si nu fac lucruri la care nu ma pricep. Stii cum e instalatorul roman care iti repara si priza, iti mai face nu stiu ce si pe niciuna bine. Ei uite, evit asta.

AltIasi: Unii actori spun ca se identifica cu personajele lor sau ca, pentru a juca cat mai bine rolul distribuit, incearca sa se identifice cu el, insa eu cred ca daca ar fi asa, spectacolul nu ar mai avea sfarsit, iar actorul ar cadea in prapastia acelui rol. Tu cum faci?  
V.L.: Nu intri in pielea nimanui, ca Hamlet nu exista, e un text pe o foaie. Nu poti intra in pielea unui text de pe o foaie. Nu s-a intalnit nimeni cu Hamlet la paine. E ca o joaca. Stii cum se joaca copiii de-a doctorul si doctorita si fac injectii la o papusa, ei asta e si actoria, numai ca e cu mai multe reguli si mai bine construita, dar la un nivel incipient seamana cu asta. Si acuma daca, de exemplu, ne-am juca, iar joaca ta e sa fii suparata si stai suparata o dupa-amiaza intreaga, dupa aia la noua jumate cand sunt aplauzele iti vine greu deodata sa fii super bucuros. Iti trebuie o jumate de ora sa treci din nou la starea ta, cam asa e cu conditia asta de personaj.

AltIasi: Esti invidios cand vezi un spectacol reusit realizat de colegi de-ai tai sau de actori mai mari?
V.L.: Nu, chiar ma bucur! Asta inseamna ca am cu cine si ca voi avea sansa peste un an, doi, trei sa fac ceva misto cu oamenii aia. E bine cand se-ntampla lucruri bune in spectacole interesante, actori in roluri fabuloase, cu cat mai mult, cu atat inseamna ca la un moment dat o sa am si eu sansa sa particip la unul din ele.

AltIasi: Cata insemnatate are perfectiunea in viata cotidiana?
V.L.: E un musai! De atins probabil ca nu se poate. Dar daca nici nu incerci sa atingi perfectiunea, atunci nu mai ramane nimic. Perfectiunea mi se pare un motiv foarte bun pentru a-ti starni drumuri interesante, dar mai importante sunt drumurile decat motivul, de a te ambitiona, de a incerca, de cauta. Motivul in sine nu e important, ci cautarea.