Dan Daia si Florin Lazarescu despre DOCEST 2012

AltIasi: Care sint impresiile la cald, acum ca s-a terminat a 6-a editie DOCEST, avind in vedere si noua locatie?

Florin Lazarescu: Nu stiu daca e o impresie pentru ca e sala mult mai mare, dar parca e un public mai redus decit anul trecut. Dar s-ar putea sa fie totusi o impresie. Dincolo (n.r. la Moldova Mall) chiar numaram: daca veneau 70-80 de spectatori, sala era ok. Pe cind aici, daca vin 200 de oameni tot pare goala. Punctul bun referitor la sala e ca aici mi se pare ca e locul unui astfel de festival de film: intr-un cinema din asta clasic, pentru ca vorbim de un alt gen de documentar – artistic, ca sa zic asa. Nu documentare gen Discovery – [care sint] telenovelele documentarului, pe care le vedem la televizor. Noi chiar asta ne-am dorit: sa aratam un altfel de film.

Ma bucur ca de fiecare data, pentru ca toti [invitatii] pleaca multumiti de la Iasi. Ma rog, daca mai e unul nemultumit de calitatea proiectiei... nu tine neaparat de vointa noastra, ci de fondurile pe care le ai sa le investesti intr-un proiector, in aparatura si asa mai departe. Ma bucur ca exista festivalul asta; are cap si coada, are deja o traditie. Cum am spus si la conferinta de presa: lumea stie de el. Conteaza in egala masura numarul publicului dar si impresia din sala. Noi aducem oameni influenti: de exemplu, l-am adus aseara (n.r. vineri seara) pe Dan Burlac, un producator de renume, din Romania. Conteaza foarte mult ca oameni ca el sa vina la Iasi si sa spuna mai departe ca se intimpla lucruri faine la Iasi. Iar daca anul viitor ii vom cere ajutorul pentru a aduce niste filme, nu vom avea absolut nicio problema. Pentru ca asa se intimpla si cu toti ceilalti pe care i-am invitat anul trecut. Deci asta cred ca-i cel mai important cistig: faptul ca pui Iasiul pe o harta a evenimentelor de film documentar. Alecu Solomon stie la Bucuresti ca la Iasi este acest festival de film si el ne-a dat cinci filme in festival, si asta e foarte important – ei sint Liga 1 a documentarelor in Romania. Faptul ca incepi sa fii si tu pe-acolo e cea mai importanta stire.

AI: Si de rau?

FL: Pai de rau asta spuneam: ca sint o multime de lucruri legate de calitatea proiectiei sau altele. Aici trebuie sa ne facem si noi o imagine, sa vedem exact cit de buna a fost promovarea, cit e vina noastra ca nu sint atit de multi oameni pe cit ne-am dori. Oricum, nu ne dorim sa facem spectacol gen stadion. Asa, am aduce citeva filme gen blockbuster si am rezolva problema. Eu cred ca e foarte important sa oferi oamenilor, celor putini care vor si altceva decit cu ceea ce e obisnuit publicul in general. Ma gindesc ca in fiecare oras sint 20-100-200 de oameni care niciodata nu se regasesc in programele cinematografelor. Daca din astia sint unii, 30-40-100 care au stat 3 ore sa vada un film (n.r. Un gand, un vis, Doyle... si-un pix, filmul de miercuri seara) pina la 11 noaptea si apoi sa mai si discute cu regizorul... cred ca e foarte ok.

Problemele pe care le vad sint de ordin tehnic: ca avem subtitrari in limba engleza – dar si aici e o problema, pentru ca invitatii nu stiu romana si observ ca au fost la toate filmele. Si atunci trebuie sa impaci si una si alta. Sa alegi intre public si invitatii tai din strainatate.

AI: Nu neaparat: poti sa pui subtitrare dubla.

FL: Pai asta spuneam: nemultumirile mele sint mai degraba tehnice. Stiu ca se poate face ce zici tu, dar e destul de dificil: tine de buget si de timp, pina la urma. Institutul Francez face o tona de chestii, in afara de acest festival. Una ar fi sa muncesti un an de zile, sa pregatesti din punct de vedere tehnic si sa ai calitatea cea mai buna; la Institutul Francez in fiecare saptamina e un alt eveniment.

Dan Daia: Cred ca cel mai bine e ca la final sa tragem linie si sa vedem chestiile care n-au iesit bine. Imi suna mai realist. N-a iesit bine - si-mi asum chestia asta – promovarea; cred ca trebuia mai mult insistat. Mai e si o vina personala: desi cred foarte mult in coerenta organizarii evenimentelor la nivel de oras, n-am avut prea mare grija si anumite evenimente cinematografice s-au intimplat in acelasi timp (n.r. FilmStud; exact acelasi lucru s-a intimplat si anul trecut).

FL: Nu neaparat e vina ta. M-am intilnit cu cei de la FilmStud [cu o luna inainte, cind m-au chemat in juriu] si le-am zis: „Nu puneti festivalul in noiembrie pentru ca al nostru deja e anuntat”.

DD: Cred ca se poate lucra in a convinge oamenii ca e bine sa lucrezi complementar.

AI: Situatia asta s-a mai intimplat recent: cind a venit Mungiu la Iasi, la premiera filmului sau, erau de la aceeasi ora in aceeasi seara si Daniela Zeca la Ateneu si Ioan Holender la Cuza.

FL: Aici cu atit mai mult e o problema, pentru ca erau doua festivaluri de film care-si mininca din public. Cred ca am ceva experienta in domeniul publicului si de fapt vorbim de citeva sute de oameni care vin la festivalurile de film. Si publicul e acelasi: recunosc fete, ii stiu pe oameni. Nu e o pacaleala: intr-adevar, o parte din public alege.

In rest, desi si anul trecut am zis ca invatam din greseli si am remediat anul asta, cum ar fi: n-am mai pus proiectii de la ora 4, am mutat de la ora 6. Ieri (n.r. vineri) si cumva si astazi (n.r. simbata) am incalcat regula pentru ca am zis ca e weekend, dar uite ca n-a mers. Nu prea ai cum sa aduci oameni la ora asta. Cred ca ar trebui sa devenim mai supli; cred ca avem prea multe filme. Anul trecut am avut 22 de filme, anul asta am avut 19. Cred ca ar trebui sa avem mai putin filme si mai atent programate. 

DD: O alta chestie pe care am observat-o: sint convins ca publicul de anul trecut, cind am organizat in multiplex, a fost partial atras – si nu e o chestie neaparat negativa – si de confortul unei sali de acest gen. O alta chestie pe care am facut-o doi ani la rind cu Florin si pe care regret ca n-am facut-o si anul acesta, dar care sper ca de la anul s-o reluam este acea „Caravana DOCEST” (n.r. cei doi, Florin Lazarescu si Dan Daia, mergeau prin licee si le prezentau elevilor documentare de scurtmetraj), care tine de promovare si care in acelasi timp e un element foarte important din punct de vedere formativ: pentru ca publicul de film documentar este un public, pina la urma, aparte, pe care ti-l formezi. Documentarul, pentru mine, este un gen care eminamente stirneste dezbateri. Desigur, are si alte conotatii secundare si alte chei de lectura, dar asta mi se pare mie ca este important. Iar un public de liceeni, un public tinar se formeaza prin proiectii, prin intilniri specifice „acasa la ei”, in licee si scoli.

FL: O alta observatie: daca aduci oameni/invitati importanti, lumea e dispusa sa vorbeasca. In general publicul e mut. Dar aici, la toate intilnirile s-a vorbit. Exista dorinta, dar in masura in care e o problema de buget, de tehnica... Sa zicem ca ai un film pe seara si la fiecare ai invitat, cu totul altfel poti sa-ti faci si promovarea. Ca e altceva cind ai invitati.

AI: Cum a fost reactia presei locale?

DD: Presa a fost partial interesata, a ajutat destul de mult avind in vedere momentul destul de tirziu la care am inceput noi promovarea - a reactionat si a promovat. In schimb, ceea ce ma nemultumeste cumva – si tine si de faptul ca evenimentul e organizat in plina campanie electorala, cind toata lumea se gindeste la politic... asta e, nu se-ntimpla in fiecare an, pina la urma – dar presa, intr-o foarte mica masura, urmareste evenimentul. Chiar astazi a venit cineva din presa – eu sint multumit ca macar au interes sa sune si sa-ntrebe – dar a venit sa-mi ceara o declaratie pentru un articol post-eveniment, in conditiile in care nu a urmarit niciun film din cadrul evenimentului. Eu am dat declaratia respectiva, dar este o contradictie in termeni: un articol post-eveniment se scrie ca o cronica a ceea ce s-a intimplat.

Si o alta chestie care ar trebui neaparat facuta si care nu s-a facut pina acum tot tatonindu-se terenul, e gasirea unei identitati specifice a evenimentului. Eu cred ca de la a 7-a editie – e si un numar... – evenimentul trebuie sa capete o identitate, care sa-l scoata din Divizia 3, cum spunea Florin si sa-l duca aproape de Liga 1.