Bogdan Ilie-Micu, debutantul de la DOCEST

AltIasi: Pentru inceput as vreau sa stiu ce studii ai facut si ce filme, inainte de Un gand, un vis...

Bogdan Ilie-Micu: Eu am terminat Universitatea Media in 2009 la profesorul Andrei Blaier, sectia regie-film. In scoala am facut doua scurtmetraje si un scurtmetraj documentar; dupa care am facut filmul asta 100% independent.

AI: Cum ai ajuns la Mihai?

BI-M: La Mihai am ajuns relativ simplu. Dupa ce am citit povestea – pe care am terminat-o de citit cam cu 2-3 zile inainte sa ajunga inapoi in tara... De fapt, aflasem de poveste dinainte: eram cu citiva motociclisti si cu frate-meu si povesteau astia de-un nebun care e prin Mongolia, caruia i-a cazut pompa de apa, ba radiatoru’ i se mai strica, ba mici probleme si mi-am zis: „Ia uite, ma, ce nebun! A plecat de unul singur pina-n Mongolia” (eu sint adeptul a mersului in doi, ca e mai bine). Si am lasat-o asa, nu m-a interesat mai departe. Si cu o saptamina inainte sa ajunga el acasa, vad la statusul de messenger al unui prieten, acolo, www.mongolia.ro – intru si incep sa citesc. Si am citit prima, a doua poveste si zic „bai, e foarte misto! Cred ca ar putea sa iasa un film dupa toata povestea asta” – m-am gindit eu in momentul ala. Si s-a-ntors acasa – eu am terminat de citit – il cunosteam pe un prieten de-al lui (tot fotograf), i-am luat numarul, i-am dat telefon, i-am zis „Bai, Mihai, vreau sa fac un film dupa povestea ta – mi-a placut foarte mult”. Ne-am intilnit la o bere, am avut o discutie despre „cum ai tu de gind sa faci un film dupa povestea asta, ca n-am filmat nimic”, i-am spus conceptul meu si mi-a zis „ok, fa-l! Da-i drumul!”.

AI: Ce te-a atras la povestea asta? Esti si tu motociclist?

BI-M: Da, sint si eu motociclist; dar nu asta m-a atras. Intr-adevar, motocicleta iti da o senzatie speciala daca stii sa te folosesti de ea; daca esti motociclist in termenul corect. Pe mine m-a atras in primul rind ideea asta de a imparti kilometri cu cineva, desi nu e linga tine, de a-i avea permanent cu tine. Pentru ca el pe toata durata calatoriei, pe fiecare 500 de kilometri a avut pe cineva cu el: era Bogdan sau Daiana „Bai, Daiana, ce fac acuma?”, „Ce se-ntimpla?” [sau altii]. Mie asta mi-a placut foarte foarte mult. Si asta cred ca da un farmec aparte acestei povesti; ideea asta de a duce dupa tine 40 si ceva de oameni si de a le scrie povesti. Mie imi plac povestile foarte mult. Ma intereseaza mai putin socialul si realismul. Cred ca totul pleaca de la dragostea mea pentru poveste. Povestile lui sint cele care m-au atras si fotografiile lui care, la rindul lor, spun povesti.

AI: Spuneai ca prima data i-ai aratat filmul lui Mihai. Care a fost reactia lui? S-a uitat pur si simplu la 3 ore de film?

BI-M: Nu, i-am aratat intii prima ora si jumatate – prima parte. A vazut o ora jumate cap coada, fara sa zica cir-mir, si-a dat jos castile si a zis „Bravo, dom’le!”. De fapt, prima chestie a fost dupa vreo 45 de minute „Bun, bai Ionut (n.r. Ionut e actorul care a narat din off scrisorile lui Mihai)! Eu n-as fi putut sa fac asa niciodata”. A pus castile la loc, s-a uitat la restul de film si la sfirsit si le-a dat din nou jos si a zis „Bravo!”. Pe mine m-a bucurat faptul ca i-a placut – mi-a luat o piatra de pe umar.

AI: Pe la ce festivaluri ai fost si ce reactii ai stirnit?

BI-M: La festivaluri mai mari am fost la TIFF, unde am luat un Premiu de debut si la Milano. In ambele festivaluri reactiile au fost foarte bune: atit din partea publicului cit si din partea criticii. C-o fi public de festival, nu stiu. Dar in general eu sint reticent; inainte de proiectie ma gindesc intotdeauna la ce e mai rau. Am ramas surprins ca lumea s-a apropiat foarte tare de povestea lui.

AI: Ai avut buget la acest film?

BI-M: Da, am avut un buget, mic, undeva pe la 1500 de euro – poate spre 2000. N-am stat sa fac toate calculele, dar multi bani s-au dus intr-un calculator destul de puternic cu care sa pot sa fac montajul – pentru ca nu se poate face chiar in orice conditii: [iti trebuie] ceva pe care sa te bazezi cit de cit si care sa functioneze. Au fost niste bani pe care i-am dat eu, din buzunarul meu. E un proiect independent 100%.

AI: Crezi ca ai sa scoti banii astia cumva?

BI-M: Deja 900 de euro i-am scos din premiul de la TIFF. Sper sa mai vina niste premii, nu neaparat ca bani; pina la urma premiile ii asigura [filmului] o valoare si asta pe mine ma bucura cel mai mult, dincolo de bani. N-am facut filmul asta ca sa cistig bani. Dar daca vor fi, nu zic nu.

AI: Iti propui sa exploatezi filmul in cinemauri?

BI-M: Nu cred, pentru ca publicul... Eu iubesc publicul de orice natura si consider ca are dreptul sa-si aleaga filmul la care vrea sa mearga. Din pacate, in Romania nu exista cinematograte [dotate cu aparatura de proiectie digitala] ca sa poti exploata un astfel de film, realmente.

AI: Ai mall-uri.

BI-M: Ai mall-uri, dar ele nu exista, de exemplu, in Focsani, in Birlad. Iti pot da nenumarate orase unde nu exista cinema. Sau daca gasesti, foarte probabil n-o sa ai posibilitatea de a reda video-DVD, ci doar pe pelicula.

AI: Deci n-ai de gind sa treci filmul pe pelicula.

BI-M: In niciun caz! Pentru ca e un cost prea mare si nu-i vad sensul. O calitate H264 e una destul de buna, si am avut proiectie foarte buna la Institutul Francez in Bucuresti, la Elvira Popescu, de pe DVD – nu mi-a venit sa cred ce bine se vedea. Daca exista aparatura tehnica buna, nu are sens sa treci pe pelicula. Pelicula nu-ti asigura calitate-n plus. In niciun caz.

AI: Ce proiecte ai in viitor? Sau inca nu te-ai gindit la ceva anume?

BI-M: Am proiecte, pentru ca nu vreau sa ma opresc aici. Am un scenariu de scurtmetraj – dar am nevoie de 1000-2000 de euro ca sa-l fac. Sper sa gasesc niste sume pe ici pe colo si ma gindesc sa-l filmez in primavara. Intre timp am terminat de scris un scenariu de lungmetraj impreuna cu un actor-scriitor din Bucuresti; ma rog, vorba vine terminat – stii ca un scenariu nu se termina niciodata de scris; nici pe platou nu se termina re-scrisul. As vrea sa intram la CNC cu el, sa vedem daca putem face ceva. Momentan, am proiecte.