articol
stats

Incepe sezonul cu filme romanesti

Iulia Blaga ne anunta in Suplimentul de Cultura ca in aceasta toamna urmeaza sa vedem la cinema opt (8) premiere romanesti. Pentru cunoscatorii fenomenului, cifra e mare mai ales ca in acest numar intra un documentar si o docu-drama. Vedetele vor fi, desigur, Despre oameni si melci si Dupa dealuri, dar eu preconizez un succes si pentru coproductia romano-italiana, Diaz.

Desi in fiecare an auzim diverse previziuni sumbre la adresa cinemaului romanesc si la dezvoltarea sa intr-o industrie decenta, iata ca 2012 nu (mai) reprezinta un final pentru nimeni. Pentru necunoscatori, filmele romanesti apar in doua sezoane: primavera (februarie-iunie) si toamna (septembrie-decembrie). Explicatia e simpla si logica: in timpul verii oamenii sint mai mult plecati, studentii se intorc pe la casele lor (din orase fara cinema, cel mai probabil), iar posibilitatea de a stringe un numar de spectatori la fel de mare ca in timpul „sezonului” e foarte mica (doar MediaPro a riscat in aceasta vara cu Hot Shorts, un calup de 3 scurtmetraje puse la un loc, care a mers mai mult prin multiplexuri si in 3 saptamini a strins 3000 de spectatori; nu e putin, dar la ce potential comercial aveau cele 3, se merita asteptata inceperea toamnei).

Asadar, in prima parte a anului 2012 au avut loc 9 premiere; citeva dintre ele au fost semnalate pe AltIasi, dar cele mai multe au trecut in uitare pentru ca asa merita. Din acestea 9, un singur film are sanse pentru Gopo in martie 2013, si anume Toata lumea din familia noastra. O alta cifra interesanta ar fi ca doar 4 filme au fost semnate de regizori tineri, celelalte 5 fiind regizate de oameni din garda veche (pe Purcarete il pun tot aici, atit ca virsta, cit si ca estetica). Niciun documentar n-a ajuns pe ecrane, iar cele mai multe bilete le-a vindut S-a furat mireasa (produs de MediaPro) – 18000 –, film care n-a ajuns la Iasi, dar a fost desfiintat de critica.

Ajungind la ce ne intereseaza, Dupa dealuri va rula in avanpremiera la Vaslui (la locul faptei, cum s-ar zice) si la Cimpina (locul filmarilor), dar si la Bucuresti, in cadrul Festivalului (vorba vine, e o serie de proiectii) Filmelor de Cannes à Bucarest – eveniment organizat de insusi Mungiu. Oare citi decidenti culturali din Iasi au auzit de aceste proiectii (care au ajuns anul acesta la a 3-a editie)? De la Cannes, filmul va ajunge in cinemauri in luna octombrie si va spun de pe acum: dureaza aproape 3 ore, e vorbit cu accent moldovenesc si e despre credinta, atitudine individuala fata de Biserica etc.

Despre Diaz (regia Daniele Vicari) am mai scris imediat dupa ce l-am vazut la TIFF, a beneficiat de o proiectie in Parlamentul European, e despre cea mai mare incalcare a drepturilor omului de dupa WWII (conform Unicef) - masacrarea unor manifestanti impotriva summitului G8 din 2001 de la Genova, iar Bobby Paunescu (producatorul filmului) spune despre el ca ii aduce aminte de Piata Universitatii din 1990 – subiect pe care se gindeste sa-l trateze chiar el intr-un film de fictiune (documentarul exista; vi-l recomand). Inca nu se stie data la care il vom vedea in cinemauri, dar merita asteptarea. E cu mult singe, e foarte dur (la TIFF a fost prezentat in sectiunea Fara Limite), insa motivant si foarte bine facut.

Alte doua filme pe care nu le-am vazut si de care doar am auzit, nu cred ca vor vinde prea multe bilete, dar sint destul de sigur ca vor fi apreciate de critica. Primul e recent nominalizatul la Venetia, O luna in Thailanda (fost 365 de revelioane) debutul in lungmetraj al lui Paul Negoescu. E probabil cel mai tinar regizor roman care face lungmetraj, la ora actuala (36 ani), si propune un film despre generatia sa, despre amoruri confuze, lifestyle, petreceri, chestii snobbish in ansamblu (premiera e stabilita pe 16 noiembrie). Al doilea film e documentarul de care ziceam in primul paragraf, se numeste Turn off the lights si vreau sa-l vad doar pentru ca Grid Modorcea l-a injurat pe unde a apucat (aici si aici) + ca a mustruluit-o public pe regizoare. Altfel, subiectul nu e printre preferatele mele: actorii tigani/romi din Eu cand vreau sa fluier, fluier care au ajuns la inchisoare si ulterior au iesit bla bla. Filmul regizat de Ivana Mladenovici (sirboaica, a facut UNATC la Bucuresti) a fost selectat la Tribeca Film Festival de la New York (despre care Modorcea zice ca e „cel mai mare festival de film din lume”...), care nu e un mare festival, dar e relevant. Cit despre intrarea in cinemauri, poate il vedem la DOCEST pina atunci (care atunci nu e stabilit inca).

Am lasat la final filmele care nu-mi plac si pe care nu vi le recomand – Si caii sint verzi pe pereti si Trei zile pina la Craciun. Am scris despre ele, nu mai insist. Ar mai fi unul, Minte-ma frumos (fost Viceversa; tot pentru necunoscatori, filmele isi mai schimba numele de la faza de proiect si pina sa ajunga in cinemauri), produs de MediaPro si regizat de Iura Luncasu. Cica ar fi ceva in genul Buna! Ce faci? al lui Alex Maftei - al doilea motiv (primul ar fi semnatura MediaPro) pentru care sint retinut in ceea ce-l priveste.

Si daca tot am terminat lista, vin cu niste precizari vis-a-vis de pariul pe care l-am facut in primavara despre ce filme romanesti merita vazute in 2012. Ziceam Dupa dealuri (pe care-l pastrez), Visul lui Adalbert (a iesit din schema; n-am avut fler, recunosc), Domestic (Adrian Sitaru) si Lupu (Bogdan Mustata) – ultimile doua vor aparea cel mai probabil in 2013, deci ies si ele din schema. As adauga Despre oameni si melci, Diaz si O luna in Tailanda. Poate de data asta imi iese pariul!

Resurse
Video: 

Hot Shorts

Hot Shorts

Despre oameni si melci

Despre oameni si melci

Dupa dealuri

Dupa dealuri

Diaz

Diaz

O luna in Thailanda

O luna in Thailanda

Turn off the lights

Turn off the lights

Minte-ma frumos

Minte-ma frumos

Si caii sint verzi pe pereti

Si caii sint verzi pe pereti

Trei zile pana la craciun [secventa]

Trei zile pana la craciun [secventa]
Articol scris de Iosif Prodan | Lun, 10/09/2012 - 17:15
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului iosif