- 4664
Chiar daca ar mai fi existat un festival de jazz la Iasi si au existat pe parcursul anilor trecuti o serie de incercari timide de a realiza un eveniment care sa aiba continuitate (fara succes insa), aparitia a inca unui festivalul de acest gen este si va fi intotdeauna binevenita. Noul proiect poarta titlul de The Gardener Jazz Festival si, din pacate, lansarea sa are ca pretext un eveniment nefericit, disparitia din aceasta vara a chitaristului Radu Gradinariu. La Baza va gazdui pentru doua zile, pe 24 si 25 octombrie, zece recitaluri ale unor trupe si artisti care i-au fost, in marea lor majoritate, aproape lui Radu, care l-au cunoscut si au cantat impreuna cu el.
De pe pagina de Facebook a evenimentului, aflam ca "The Gardener Jazz Festival este un proiect cultural lansat independent, prin intermediul caruia se doreste apropierea jazz-ului de Iasi. Contextul cultural iesean actual impune cu celeritate (re)aparitia unui festival de jazz, nu atat intr-o formula clasica de organizare, cat mai ales ca un pretext motivant de apropiere a muzicienilor si iubitorilor muzicii de calitate de fenomenul jazz". As adauga ca e nevoie nu numai de jazz, ci de festivaluri sau orice alt tip de manifestari mai mult sau mai putin clasice si pentru alte genuri muzicale, in care iesenii sa se poata bucura de muzica artistilor locali, nationali si internationali cu o frecventa ridicata. De aceea, sunt nevoit sa repet ca este trist faptul ca este necesara o tragedie pentru ca astfel de initiative sa isi faca aparitia.
In prima seara de festival, vor concerta trupe pentru care jazz-ul este doar o influenta, dar si formatii care nu abordeaza deloc acest stil muzical, insa membrii acestora au lucrat cu Radu Gradinariu, din cateva dintre ele facand chiar parte din componenta. Asadar, vineri, de la 7 seara, ritmul va fi impus de I Hate Mondays, Wanted, The Brad Pits, Her Funky Subjects, So What si Pinholes.
Cea de-a doua intalnire cu The Gardener Jazz Festival se va axa mult mai mult pe jazz, avandu-i ca protagonisti pe Opis Band, C.A.L.I. Quartet, Canaf Excentric Band si Sorin Romanescu. Acestia vor putea fi ascultati sambata, tot de la ora 19.
Desi intrarea este libera pentru ambele seri, organizatorii evenimentului apreciaza orice donatie, fonduri ce vor fi utilizate pentru acoperirea costurilor pentru buna desfasurare a festivalului, iar pentru donatiile de peste 50 lei sunt promise tricouri oficiale cu insemnele The Gardener Jazz Festival. (detalii)