So What, o trupa pozitiva

AltIasi: Este destul de dificil sa descoperi adevarata componenta a trupei So What. Pe pagina voastra de Facebook sunt trecute numele unor membri, in press kit-ul de la Bulz&Blues au fost cu totul altele, iar astazi pe scena am vazut alti oameni decat m-as fi asteptat. Care sunt, de fapt, membrii reali ai trupei So What si ce colaborari ati mai avut pana acum?

Radu: Fiecare dintre noi a avut multe colaborari inainte de So What. In fapt, asa am si ajuns aici, in urma multor experiente care ne-au modelat, ne-au format, ne-au invatat tot felul de lucruri si am ajuns in punctul acesta. Aici, acum, asa. Stii si tu ca e foarte important cum ajungi. Ca sa incepem de undeva, eu si Andrei cantam impreuna on and off de cand eram mici, de cand eram in liceu si cantam amandoi pe bloc. Incet-incet, fiecare a luat-o intr-o alta directie si am cantat in tot soiul de grupuri, precum I Hate Mondays sau The Groovies, trupa din care a facut parte si Oana.

Oana: Sa nu uitam de John Mantucci.

Radu: Da, John Mantucci a cantat si el in mai multe formule, stii cum e cu oamenii buni, sunt cautati de toata lumea.

Oana: John a colaborat o perioada cu Soundcheck, a cantat si prin Italia cu cateva trupe.

Radu: Am mers impreuna cu John de mai multe ori la Sibiu, la Festivalul de Jazz. De fapt, cred ca am mers de vreo sase ori si, in fiecare an, John primea un alt premiu. Intr-un final, a obtinut Marele Premiu pentru ca asta era si scopul, iar apoi a fost invitat sa cante in recital in anul urmator, asa cum se intampla cu toti castigatorii.

Oana: Iar Codrin a fost invitat in seara asta pentru ca John, din pacate, nu a putut sa ajunga. Codrin nu e membru permanent al formatiei. Trupa So What e formata din Oana, Radu, Razvan, Andrei si John. Astia suntem, suntem cinci si am colaborat in diferite formule.

Radu: Avem multi prieteni, multi colaboratori si colegi in orasul asta. Suntem, practic, o mana de oameni care ne schimbam in permanenta. Totusi, noi speram sa nu ne mai schimbam.        

A: Intrebarea care decurge de aici este cum s-a cristalizat formula de cinci in care concertati acum?

R: Fiecare dintre noi a invatat ce-a avut nevoie din experientele anterioare si am ajuns aici oameni care au norocul sa se simta bine impreuna, un element crucial de altfel, instrumentisti capabili, experimentati, abili, capabili sa cante mai multe genuri muzicale, motvi pentru care si putem sa cantam cover-uri. Ca sa poti canta piese care vin din diferite stiluri de muzica, sa le canti bine si sa nu sune tot la fel trebuie sa fi cantat acele stiluri anterior. Cere un pic de experienta sa faci acest lucru si asa s-a cristalizat formatia. Practic, versiunea oficiala ar fi ca venim din diferite trupe si s-a cernut formula asta.

O: Nu a fost ceva premeditat. Sau, culmea, chiar a fost premeditat.

R: Asa este. Iar versiunea neoficiala este aceea ca ne simtim foarte bine impreuna si, practic, acesta e catalizatorul, acesta e motivul pentru care exista trupa.

A: Dupa cum ati mentionat, abordati o gama larga de genuri muzicale, asa ca ma simt dator sa intreb daca e o alegere pur comerciala sau este chiar ceea ce va place sa cantati?

R: E o intrebare mai complexa decat pare pentru ca fiecare dintre noi vine din alta zona. Eu am cantat mult rock inainte, Razvan si John vin din zona jazz, asta au cantat dintotdeauna, cel putin John cand a pus prima data mana pe bass asta a cantat. Si eu am trecut pe langa jazz... nu pot sa spun ca am trecut prin jazz, ci pe langa jazz, insa studiez in continuare pentru ca asta mi-ar placea sa fac si asta as vrea sa cant exclusiv, dar cantam cover-uri si piese foarte cunoscute pe de o parte, evident, din ratiuni comerciale. De exemplu, suntem invitati la tot soiul de evenimente private si atunci trebuie sa canti piese pe care le agreeaza cam oricine. Daca te duci sa canti Donna Lee la o petrecere office, s-ar putea sa nu fie ok. Mai bine canti Price Tag sau mai stiu eu ce pentru ca, in caz contrar, risti sa nu mai fii chemat a doua oara. Se intampla deseori sa vina in timpul acestor evenimente cineva la noi si sa ne spuna: “cantati foarte frumos, mie imi place la nebunie, dar am doi colegi care ar vrea sa asculti piesa aia pe care au auzit-o la radio” si trebuie sa canti piesele care se difuzeaza la radio.

Pe de alta parte, acesta nu este un compromis pentru noi pentru ca asa s-ar putea interpreta – “mi-ar placea sa cant altceva, dar cant asta ca sa fac niste bani”. Nu-i un compromis pentru ca exista o oarecare voluptate, o oarecare placere greu de explicat in a canta ceva bine, din a face din absolut orice piesa si orice groove, in definitiv din a face din orice ceva ascultabil, piese pe care sa iti placa sa le canti. Toti avem prieteni si colegi in breasla si multi dintre ei spun ca s-au saturat si se duc la cantare ca la nunta. Si iti pui intrebarea: “Pai, de ce?”. Pentru ca, evident, nu iti place ce faci, nu? Daca muzica inseamna pasiune, traire, daruire, toate cliseele astea cu care ne-am obisnuit, dar care sunt adevarate, de asta sunt clisee, n-ar trebui sa fie asa, nu? Si atunci? Noi incercam si spunem noi ca si reusim...

O: Da, reusim!

R: Incercam ca din orice piesa, fie ca-i pop sau chiar tehno, pentru ca am cantat la un moment dat Titanium, sa facem lucruri pe care sa ne placa sa le cantam. Este o expresie americana care spune “to lock in a groove”, adica sa simti ca toata lumea din trupa da din cap si simte ritmul exact odata cu tine, e foarte importanta chestia asta. Daca reusesti sa faci asta si sa fii sincer cu tine si cu cei de langa tine se transmite mai departe si atunci, fie ca vei canta un cover de la Rihanna sau un standard de-al lui Charlie Parker, omul din fata ta, din public, care nu stie exact ce canti, nu stie de ce ai ales notele alea, va simti energia pe care o transmiti si v-ati atins scopul amandoi.

A: Exista un procedeu prin care alegeti cover-urile pe care le cantati? Trebuie sa va placa la cel putin 3 membri din 5 ca sa fie acceptate?

R: Suntem, intr-adevar, o democratie, dar nu avem astfel de reguli stricte, tocmai pentru ca ne simtim foarte bine impreuna.

A: Ma gandesc ca sunt anumite cover-uri care nu au, de exemplu, parte de saxofon si trebuie cumva inclusa si aceasta.

R: Ti-ai raspuns singur la intrebare. Asa e, trebuie sa incluzi si acea parte. Sunt momente cand e nevoie sa canti anumite piese, cum a fost pentru evenimentul din seara asta. Adica noi, de obicei, nu cantam blues. Eu am cantat blues si imi place, John la fel...

O: Eu l-am descoperit mai tarziu.

R: Si cu Andrei am cantat multa vreme, dar nu cantam blues in formula asta.

O: So What n-a insemnat cantari de blues.

R: Si totusi, fiind invitati la un eveniment numit Bulz & BLUES, am zis sa facem si cateva piese din zona asta. La unele dintre piese, Razvan nu avea de cantat la saxofon si a folosit o tamburina, dupa cum s-a si vazut, insa energia de care vorbeam mai devreme tot se simtea, adica tot reusim sa comunicam impreuna. Oricum, nu sunt multe piese in care el nu are de cantat, tocmai pentru ca fiind o formula relativ restransa fara clape, doua clape, patru clape, fiecare trebuie sa isi aduca contributia. Nu e acelasi lucru ca intr-un ansamblu mare, nu-i ca intr-o orchestra unde sunt douazeci de violonisti intai si unul poate sa se odihneasca si sa se bazeze pe ceilalti nouasprezece. Aici, daca nu ai cantat,...

O: S-a simtit imediat.

A: Este So What un stil muzical, o deviza sau e un nume ales la intamplare?

R: E un statement. Miles Davis a fost pentru majoritatea dintre noi o influenta, are si o piesa intitulata So What, pe care am si cantat-o cu John la un moment dat, prin facultate. Asta a fost un punct de plecare. Evident ca de aici se pot face tot felul de analogii, de tipul “si ce daca suntem atatia?”, “si ce daca venim din medii diferite?”, “si ce daca alegem sa cantam piesa asta pe alt ritm?”, insa So What e un soi de celebrare a felului in care suntem si a felului in care comunicam.

O: Vrem foarte mult ca cei care ne asculta, cei care ne sunt prieteni sau colegi de breasla, sa ne accepte asa cum suntem. Si ce daca ne-am adunat pentru ca, pana la urma, ne-am adunat bine si feedback-urile pe care le-am primit pana acum au fost pozitive, iar asta ne-a incurajat foarte tare sa continuam So What-ul acesta.

R: E foarte important de notat ca nu-i un “si ce daca?” din acesta defensiv, ci e un “so what?” care invita la celebrarea diversitatii. Este un “si ce daca?” amabil, prietenos, gentil, care te ia de mana si iti spune “Ei, si ce daca nu-i asa? Hai sa vezi ca poate sa fie fain!”.

A: Daca tot ati pomenit de Miles Davis, ce alte trupe v-au influentat si va influenteaza in continuare?

R: Ai la dispozitie doua zile? Sunt enorm de multe influente, in seara asta s-au auzit numai cateva genuri muzicale prin care am trecut. Daca ar fi sa le enumar pe toate si apoi artistii importanti care ne-au impresionat din fiecare gen, am sta o saptamana. Foarte mult jazz, si mai mult funk si soul pentru ca din zona asta vine Andrei si el e, de multe ori, pasta care ne uneste pe toti, lipiciul care ne tine laolalta. El ne da telefoane, el ne aduna...

O: E motorul trupei, chiar daca e cel mai mic membru.

R: Si face si pe seful. Posteaza pe grupul nostru de pe Facebook si ne programeaza repetitiile si fixeaza piesele pe care sa le repetam. Intorcandu-ne la influente, spuneam de foarte mult funk – Joe Parker, Sam Kininger.

O: Eu sunt cu rock-ul – Queen, Aerosmith, soul – Whitney Houston, multi artisti mari din mai multe genuri muzicale – Stevie Wonder, Sting... Nu suntem exclusivisti in a asculta si a canta.

A: Cand vor exista compozitii proprii ale trupei So What?

R: Ai atins un punct sensibil. Da, compunem. Nu vrem sa iesim deocamdata cu nici una dintre piesele la care lucram, nu vrem sa dam teasere, dar cand o sa iesim, vom iesi cu boom.

A: Spuneti-ne macar zona in care se incadreaza piesele.

R: Din moment ce ti-am zis influentele, iti dai seama cam care-i zona. Piesele cover le cantam, bineinteles, in stilul nostru, modificate, dar le cantam din ratiunile enumerate anterior. Piesele proprii le cantam din cu totul alte motive. Le cantam pentru ca sunt ceea ce vrem noi sa cantam. Evident, risti sa te adresezi unui public mai restrans, risti sa nu fii chemat la evenimente pentru piesele respective, dar din moment ce asta este ce ne dorim sa cantam, trebuie sa fim sinceri. O sa fie din zona jazz-funk.

A: Cum reuseste o trupa relativ noua, din provincie, sa ajunga la public?

O: Am crezut ca ne intrebi cum reuseste sa ajunga la Bucuresti. Noi nu ne dorim sa ajungem la Bucuresti, spre surprinderea multora. Desigur ca fiecare dintre noi mai face si altceva in afara de muzica, iar repetitiile le avem seara. Pentru unii ar fi o corvoada sa iesi de la serviciu si sa mergi direct la repetitii. Chiar si spre surprinderea noastra, noi facem asta cu mult drag. E o mare surpriza ca nu exista momente tensionate in trupa.

R: Avand in vedere ca toti am avut anterior alte colaborari si am interactionat cu oameni care au personalitati diferite, puternice sau mai putin puternice, stim ca pot aparea tot soiul de neintelegeri. La noi nu a fost cazul.

O: Facem asta cu mult drag si cu foarte multa pasiune, indiferent daca unii dintre noi au studii muzicale, iar altii nu. Cred ca mai mult decat studiile sau diplomele pe care le avem, e important sa canti cu daruire. E iarasi un cliseu, dar e perfect adevarat. E ca si atunci cand gatesti ceva. Daca gatesti cu drag si cu placere, vrei ca persoana care mananca sa fie multumita si sa iti aprecieze gestul. Incercam sa facem sa nu existe acea distanta dintre noi si public. Mie una nu imi place sa cant pe scena pentru ca nu imi place sa fiu mai sus decat oamenii care ma asculta, imi place sa fiu langa ei. Eu, de altfel, nu prea am stare in timpul cantarilor noastre si as zburda pentru a fi mult mai aproape de cei care ne asculta. Cred ca asta e cel mai important, modul frumos in care iti faci meseria si, mai mult decat atat, daca esti un instrumentist/vocalist bun e imposibil ca oamenii sa nu fie bucurosi la randul lor de ceea ce le oferi.

A: Sa inteleg ca preferi mai mult cantarile in baruri decat cele in aer liber?

O: Nu as putea sa spun asta. Imi place sa cant in aer liber pentru ca in momentul in care canti in natura te poti desfasura un pic altfel. E un spatiu larg si poti sa fii tu mai mult decat daca ai fi intr-un spatiu inchis, intr-o cafenea. Dar nu avem probleme de genul acesta.

R: Desi este o oarecare intimitate intr-un club mai micut, unde sunt putini oameni pentru ca atatia incap. Ii privesti in ochi, se uita la tine, e altceva. In aer liber, desi sunetul este infinit mai bun, dar asta e un amanunt tehnic, e usor mai impersonal. Depinde de seara, depinde de cum te simti, depinde de cum raspunde publicul. Noi, si oricine face muzica, de altfel, suntem dependenti de feedback-ul publicului pentru ca incerci sa le transmiti ceva si dai tot, faci chiar si pe mascariciul, nu mai exista inhibitii si nu te porti cum te-ai purta normal pe strada. Iar cand publicul mesteca guma si te aplauda cu dezinteres nu e foarte placut.

O: Insa n-avem preferinte pentru un spatiu anume. Singura noastra preferinta este aceea de a canta.

A: Publicul din Iasi nu reactioneaza cum ar trebui la concerte?

R: Publicul din Iasi e usor imprevizibil. Cand te astepti sa reactioneze nu reactioneaza si invers, dar, in general, daca esti sincer cu ei, ei sunt sinceri cu tine. Este inevitabil. Chiar daca nu vor sa faca treaba asta, reactioneaza in mod natural.

A: Exista sau credeti ca exista niste ingrediente pentru a fi o trupa atractiva sau o formatie cu priza la public?

O: Sare si piper. (rade)

R: Exista ingredientele pe care le foloseste toata industria muzicala: sa respecti toate normele impuse, sa canti aceeasi progresie care se canta din anii ’90 incoace, 1-5-6-4, 1-5-6-4 pana maine, sa ai infinit mai putine haine decat oamenii din fata ta si sa canti lucruri cuminti, lucruri domoale...

O: Si sa canti foarte tare.

R: Asta e reteta ultra-folosita si te intrebi daca e singura metoda prin care poti ajunge la oameni. Noua nu ne sta in caracter si nu e in natura noastra sa facem asa. Incercam sa ne simtim noi foarte bine si energia asta sa o transmitem mai departe. Omul nu stie ce note canti, dar trebuie sa simta ca acele note pe care le canti corect, pentru ca si asta e un criteriu, transmit energie pozitiva.

A: Participarile la diferite festivaluri ajuta la dezvoltarea unei trupe?

R: Noi ne dezvoltam zilnic, intrand in sala de repetitii, in studio. Participarile la festivaluri pot ajuta la popularizarea trupei. Poate ca interviul acesta o sa ne duca la un festival si mai mare, poate ne descopera nu-stiu-cine, nu stim. Noi am fost atat individual, cat si in alte formule, la festivaluri si manifestari de genul acesta si experienta ne-a invatat ca nu ajuta enorm pentru ca te duci cu alte scopuri acolo. Ma rog, organizatorii au cu totul alte scopuri. Ei vor sa iti faci treaba bine, sa le iasa lor evenimentul bine si la final sa iti spuna: “Bravo, foarte frumos ai cantat! Du-te acasa!”, dupa care nu mai au nici o treaba cu tine. Expunerea inseamna popularizare, iar popularizarea inseamna succes, mai multe concerte, mai multe experiente.  

A: Voi ce va propuneti sa transmiteti prin muzica pe care o creati?

R: Am inregistrat recent o piesa care se cheama Another Day, e un cover, dar am modificat-o noi putin si ne-a placut si am zis sa pastram energia asta pozitiva. Lucram acum la un clip si cred ca este exemplul perfect de ceea ce vrem noi sa transmitem. Invitam oamenii sa se bucure de diferente si sa adopte atitudinea So What: “Si ce daca ploua? Uite ce fain pica stropii!”. Adica sa imbratiseze ce li se da si sa faca din ce primesc cat mai mult si cat mai bine.

A: Cum ati vedea un alt Iasi muzical?

O: Iarasi am putea vorbi vreo doua zile. L-am vedea cumva altfel. Nu vreau sa spun acum ca Iasul de azi nu e ok, dar tot timpul exista ceva de imbunatatit. Sunt foarte multe lucruri care ar putea duce la un alt Iasi muzical - un public care sa asculte mai multa muzica buna decat comerciala, in primul rand. Nu spun ca publicul din Iasi asculta muzica comerciala in proportie de 80%, insa accepta sa primeasca doar ceea ce i se ofera de catre media. Probabil ca daca ar exista o miscare in masa de a mai schimba un pic lucrurile si de a le mai aduce la liman, de a mai renunta la tot felul de chestii care se fac in studio si care modifica 90% din ceea ce ar trebui sa iasa, cred ca publicul ar asculta si ar incerca sa inteleaga ca muzica nu inseamna doar ce auzim la radio.

Sunt convinsa ca sunt oameni in Iasi care asculta muzica buna, dar sunt putini. Vrem si credem ca lucrurile se vor schimba in bine. Ceea ce ne bucura foarte mult este faptul ca trupele live se inmultesc pe zi ce trece si atunci cand sunt mai multi pe scena, indiferent daca isi fac sau nu treaba asa cum ar trebui, inseamna ca exista dorinta de a evolua. Un alt Iasi muzical cred ca va fi. Nu stiu in cat timp se vor schimba lucrurile, dar cred ca e nevoie de o alta Romanie muzicala.

R: Pot sa dau un exemplu care demonstreaza ca lucrurile incep deja sa se schimbe. Eu si Andrei participam la un proiect care se numeste Bandabeat, care este facut de niste liceeni coordonati de profesoara Ramona Cojocaru. Ei, elevi de liceu, au scris un proiect european si au obtinut fonduri. Proiectul consta intr-un concurs in care sustii un concert dupa ce in prealabil faci repetitii si se formeaza niste trupe. E al treilea an in care sunt trainer si ma ocup de niste pusti, carora le arat cum sa compuna, ce sa cante, cum sa se comporte intr-o trupa, sa vina cu tema invatata de acasa, sa faca studiu individual... E fain ca se intampla chestia asta. Cand eram eu pusti si umblam cu matura prin casa, mama imi spunea sa termin cu prostiile si sa imi fac temele. Nu era nimeni sa zica nimic. Lucrurile se imbunatatesc si ne miscam. Evident ca intotdeauna vor fi nemultumiri, dar sunt semne ca va fi mai bine.