Marea tristete

Pentru un spectator nu neaparat cuprins de ideologii si educat peste masura intr-ale cinematografiei, filmul lui Sorrentino e un film frumos. La modul sincer. Asa cum observa si Mihai Fulger in cronica sa din „Observatorul Cultural”, unele secvente „ar putea functiona si ca videoclipuri”, ceea ce nu are cum sa nu fie interesant pentru un spectator de film ocazional. Alaturi de acest aspect, lungmetrajul mai functioneaza si ca vehicul turistic, in sensul in care Woody Allen a facut cite un film pentru fiecare mare capitala europeana (mai putin Berlinul), Sorrentino insa aratind Roma cu infinit mai mult stil decit a reusit cineastul newyorkez.

Tonul evocativ si plecaciunile pe care regizorul le face artei si culturii din capitala Italiei au fost invocate de mai toti comentatorii care au amintit de Fellini si iconicele sale La Dolce Vita, Roma sau chiar Otto e Mezzo. Fireste ca dintr-o astfel de comparatie Sorrentino n-are cum sa iasa bine, el doar pastiseaza si aduce omagii, nu e neaparat in postura de a face cinema de prima mina.

Si asta pentru ca drama personajului principal, Jep Gambardella, un scriitor devenit jurnalist, e una care seamana la suprafata cu cea a lui Marcello din La dolce vita, dar in esenta primul traieste mocnit momente specifice batrinetii (disparitia prietenilor, inadecvarea la arta contemporana, sedentarismul monden, rememorarea pina la cosmar a tineretii etc.), iar cel de-al doilea e mai degraba in ceea ce psihologii numesc „criza barbatului matur/la 40 de ani”. Jep e doar un spectator, si noi alaturi de el; ne plimbam prin Roma, snobam si iubim ce snobeaza si iubeste si el.

Altfel spus, regizorul vine cu o serie de secvente frumos filmate, plaseaza intertextualitati la tot pasul (le-a identificat deja Ioana, n-o sa le mai repet), purtind practic toate „armele” la vedere. Morala e limpede – e greu sa traiesti cu sens o viata-ntreaga. La un moment dat n-o sa mai poti face asta si o sa incerci sa te bucuri de alte aspecte ale ei, cum ar fi frumusetea (ce-i drept, mai usor de gasit la Roma decit in vreun oras mai mic din Romania). Care n-are cum sa nu te impresioneze. Te uiti si admiri. Sorbi din priviri girafe, flamingo, femei, sculpturi etc. Dar sensul n-are cum sa vina de-aici. De asta se si simte tristetea lui Jep atit de pregnant. Pentru ca frumosul e doar o placere. Te poate bine-dispune, dar nu-ti poate linisti gindurile.