- 2433
Pentru ca ma convinsesera toate discutiile din spatele productiei lui Noah si pentru ca e facut de Aronofsky (motivul principal pentru ca am si ales sa-l promovez pe altiasi), am zis ca merita vazut. Ma asteptam la monstri din piatra, ecologie & evolutionism ca insertii regizorale in povestea biblica, dar am dat peste ceva mult mai ridicol decit ar fi trebuit sa fie – un film cu prea mult umor involuntar, cu o lipsa de bun simt interpretativ fabuloasa si, cel mai grav, fara sens.
Pe scurt, povestea e stiuta – Noe e ales de Dumnezeu (Yehova) ca impreuna cu sotia, cei trei baieti si nevestele lor sa construiasca o arca in care sa adaposteasca cite un mascul si o femela din toate speciile de animale si pasari. Toti ceilalti oameni vor fi omoriti pentru ca L-au nesocotit pe Creator. Noe a facut Arca, a salvat regnul animal, potopul a trecut, au iesit din Arca si au repopulat Pamintul.
Varianta lui Aronofsky are inca de la inceput un fundal fantasy, cu ingerii lui Lucifer care ajung pe Pamint si se transforma in monstri de piatra (n-am vazut Transformers, dar am inteles ca asta ar fi o prima referinta). Acestia il vor ajuta pe Noe (Rusell Crowe) sa construiasca Arca (Noe n-ar fi putut s-o faca singur, pare-se), dar sa nu uitam nici de un alt reprezentat interesant al bestiarului aronofskian, ciinele cu solzi. Alaturi de acesta, oamenii imbracati ciudat si Metusala magicianul (Anthony Hopkins) reprezinta referinta numarul doi, de data asta dinspre Stapinul inelelor & The Hobbit.
Al treilea punct pe lista care indeparteaza destul de mult filmul lui Aronofsky de mitul biblic este ecologismul avant la lettre al lui Noe care le tine copiilor sai predici preluate mot-a-mot din manuale verzi („Nu trebuie sa culegem/folosim mai mult decit avem nevoie”). Iar al patrulea punct si cu asta ne oprim aici cu categoria „semnele vremii”, e videoclipul in care Noe le explica copiilor sai cum a aparut viata pe Pamint – prin evolutionism, cum altcumva? Secventa se termina semi-ironic, cu un flash intre maimuta si om, semn ca sintem totusi intr-o poveste religioasa si ar fi cam mult sa pierdem chiar tot publicul evanghelic/neoprotestant, care e, demografic vorbind, mai mult de o treime din populatia SUA.
Toate aceste chestiuni ne spun foarte clar inca de la inceput ca avem de-a face cu o opera care alege sa interpreteze sursa literara si nu sa o redea ad litteram. Problema principala a crestinilor neoprotestanti din USA tocmai asta a fost, ca ei vor basme, dar sa respecte interpretarea consacrata, care de la Luther citire e una singura – cea literala. Or, bine-nteles ca Aronofsky nu e chiar un trepadus si are impresia despre el ca poate mai mult decit atit. Insa prima mare greseala a lui a fost sa aduca povestea lui Noe din registrul simbolic intr-unul (oarecum) realist.
Daca textul sursa e oarecum lapidar, e tocmai pentru ca sa permita o multitudine de interpretari. Insa regizorul unor filme ca Pi sau Requiem for a dream isi permite mai mult decit licente autoricesti si decide sa modifice si povestea si-asa sumara. Punctul de cotitura in verosimilitatea variantei propuse de Aronofsky e cel cu partenerele fiilor lui Noe. Desi textul veterotestamentar spune clar ca acestia aveau deja neveste cind se urca pe Arca, iar Noe n-are vreo problema cu intelegerea planului pe care Dumnezeu i l-a dat spre indeplinire, ne trezim ca in film doar Sem are gagica, dar si aia stearpa, iar Ham si Iafet n-au deloc. Mai mult, Noe din film traieste cu impresia ca rasa umana trebuie sa dispara (?). Telenovela incepe cind gagica lui Sem (Emma Watson) e vindecata de Metusala fara stirea lui Noe, ramine insarcinata (nu stim daca neaparat cu Sem, ar putea fi si de la vindecarea miraculoasa a lui Metusala), iar Ham nu reuseste sa aduca cu el pe arca o fetiscana pe care o gasise in padure.
Dupa ce Arca o ia din loc, Noe afla ca Hermione e insarcinata si bulversat complet de aceasta veste decide ca daca va fi un fiu e ok, va muri oricum din lipsa de partenera, dar daca e fata o va omori cind se naste (!?). Drama in toata regula, Sem si Hermione vor sa fuga de pe arca, isi fac o pluta, Noe ii da foc, fix cind sa nasca gagica Noe trebuie sa-l infrunte pe villainul care reusise sa se urce pe Arca inainte de potop, gagica naste o fata (drama), dar cum prostul gust nu are limite, gagica mai are de nascut unul. Care, surpriza, e tot fata!
Acum, ca sa facem o pauza, sigur ca daca n-ai citit textul biblic, nu e o problema fidelitatea fata de sursa, dar justificarea acestei modificari si acestei desfasurari a actiunii e de toata jena. Nu stiu daca trimiterile catre show-urile sud-americane sint o metaironie a lui Aronofsky a propos de modul limitat in care o parte importanta a crestinismului modern, cel neoprotestant, interpreteaza un text sacru, dar alta scuza nu cred ca are.
Intr-un final, Noe nu se simte in stare sa le ucida pe cele doua nepoate, ajunge pe pamint, da de niste vita de vie Made in Ararat si se face manga, probabil pentru ca se simtea vinovat ca a lasat ca rasa umana sa procreeze. Dar ceea ce n-are niciun sens in varianta cu fiii lui Noe care n-au partenere e ce se intimpla cu Ham, care o data reajuns la mal, pleaca de nebun pe intinderile Pamintului, deopotriva depresiv si in cautare de partenera (?). Plecarea lui spre nicaieri e totusi o parafraza estetica reusita - nici filmul lui Aronofsky nu se duce nicaieri cu modificarile lui ridicole, e doar o susa cu efecte speciale, monstri si cu mult, foarte mult prost gust.