- 5116
Ardoarea lui Nabokov, sublimul meu
Nu mai vreau sa ti-l amintesti pe Nabokov ca pe cel care a dat drumul robinetului cu lolitism ce a curs apoi peste noi toti. Nu, Nabokov e de-acum al Adei, al ardorii lui Van, al cartii insuportabil de frumoase si de neinteles; Nabokov e Vaniada. O mai zic si altfel: Ada sau ardoarea. O cronica de familie, pe care nu o voi termina nici la a zecea lectura, e cartea-argument ce imi aminteste de increderea pe care o am in literatura.
Ada sau ardoarea este cartea care iti va arata cat de naiv citesti si care te va convinge ca nu traiesti, dar ca esti de fapt un exercitiu de imaginatie esuat al Adei sau al lui Van. Fictiune incoruptibila, ce nu tine cu tot dinadinsul sa mergi odata cu ea, motiv pentru care tu oricum o vei face chiar si mai atatat de prezenta ei atat de hotarata. Fictiune cu ticuri si pasiuni indecent de independente de lumea din afara, pe care o saluta, totusi in treacat, sfidand-o prin insasi apropierea pe care si-o permite fata de ea. Poveste ireal de adanca, desprinsa dintr-o inteligenta frustrant de elaborata si dintr-o compasiune fata de tot ceea ce inseamna natura si comunicare, adica fata de pacatul innobilat, fata de frumusetea aia ce umbla brambura, frumusetea aia putina, singurul punct de sens in jurul caruia nu e nimic de facut decat de murit.
O carte pe care vrei sa o citesti lent de tot, sa o incetinesti pana la ritmul timpului tau, un mai-mult-decat-roman ale carui personaje vrei sa le amplifici, ca sa mirosi in tihna un par pubian roscat, ca sa incerci mai putin descurajat sa anticipi o replica taioasa, ca sa intri ca berbecul intr-o jena sau o neputinta, ca sa prinzi tonul exact al penibilului si al nerostului, ca sa vezi ceva imens si inspaimantator cum e miezul vietii pe care doar putini si-o permit.
Ada sau ardoarea inseamna o dragoste lunga de 90 de ani, cu mult mai lunga decat constiinta atat de interesantelor ei personaje, inceputa la sfarsitul secolului al XIX-lea si intinsa fara a fi fortata cu un milimetru macar. Daca o sa-i spui incest, o sa fii vulgar; daca o sa-i spui minune, o sa fii ridicol. Spune-i, insa, boala perfecta pentru ca nu o s-o superi si o sa mai fii, pe deasupra, si multumitor de exact. Van si Ada Veen se descopera in adolescenta timpurie – luxoasa, desteapta si sincera, cum de altfel le va fi intreaga viata -, dupa ani de colectionat fluturi, dupa prima incercare intr-un bordel, pregatiti pe superbul Ardis sa-si dea drumul intr-o fericire lipicioasa, ce n-are timp sa picure cu bun-simt, dar care abunda si hraneste dependente de o onestitate de adorat. Fratii se vor fura unul pe altul din lumea pe care o vor face ferfenita cu nepasarea lor demonstrativa, nu vor lasa sa se agate de ei nimic viu si real venit de dincolo de universul lor, iar asta nu din considerente morale plicticoase, ci pentru ca o dorinta ca a lor nu poate fi decat severa. Vor face si se vor face ei insisi victime, erotismul va da in filosofie, timpul va trece tot mai repede, se vor simti anosti cata vreme vor fi separati, vor fi curati impreuna, vor vorbi, se vor aminti, iar Van ii va si scrie pe amandoi intr-o naratiune elaborata.
Pentru ca Ada sau ardoarea nu-i, dupa cum ziceam, doar un roman, nici personajele lui secundare nu tin seama de vreun capriciu narativ. Sunt multe si crescute fiecare din aluatul lui fertil si plin de semne distincte: draga, senzuala, dar autodistructiva Lucette, tulburele Demon, ce inmoaie genunchii cu forta sa de atractie, apoi vaga si neasteptata Aqua, obosita, dar libertina Marina.
Ada e o creatie cu totul plauzibila. Patata in mod fascinant de scapari pe care cititorul le va avea inevitabil, indraznind sa-si vada de fanteziile ei, fara grija nimanui, superba prin felul ei de-a fi taraganat in esenta ei, pe Antiterra ei, o carte care vindeca.
*Ada sau ardoarea. O cronica de familie poate fi cumparata cu 30% reducere de pe elefant.ro.
