Lolita

Lolita inchipuie povestea unui barbat hazardandu-se in plina maturitate spre delicatetea unei fete de treisprezece ani, pentru care va ajunge prada unor adevarate chinuri psihice, jertfind in adorarea tineretii ei o casatorie "din interes" cu mama iubitei si o crima.

Impregnat de tensiune erotica, romanul mizeaza pe expunerea unui narator direct implicat, sub figura profesorului Humbert, care incearca sa recreeze prin marturisire mirajul unei relatii in tonalitati grave, depasind granita pedofiliei si incestului. Stilistic, varianta aceasta este una convenabila, cititorul fiind ferit pe cat posibil de prejudecati si de alte tipuri de verdicte prealabile, el avand obligatia de a participa neinfluentat la procesul moral al lui Humbert.

Si nu doar interactiunea noastra directa cu naratorul si implicit cu personajele dinamizeaza mecanismele epice, ci si perspectiva cinematografica (de altfel, cartea s-a pretat unor ecranizari de succes), in care alternanta timpurilor ne duce cand intr-un trecut al jocurilor erotice dintre Lolita si Humbert, cand la distanta de multi ani, la masa de scris a acestuia din urma si chiar intr-un timp postum personajelor, dar contemporan lectorului.

Aceste “tertipuri scriitoricesti” erau cu adevarat necesare, armonizand cu fluiditatea celor doua personaje-cheie ale romanului care, fiind atat de inconfortabile moral, s-ar potrivi sa militeze intr-o disputa crancena cu un scriitor care le-a ales parca nechibzuit rolul in fictiune. Un Humbert a carui normalitate sexuala pare a fi compromisa inca din copilarie, asa incat intentioneaza sa si-o suplineasca nu sub statutul de sot, ci de tata si o Dolores care nu isi manifesta firesc pozitia de fiica, acestea sunt personajele care ne plimba dincolo de zonele sigure ale comsimtirii sociale.

Dar, daca viciul, devianta si febrilitatea definesc personajele Lolitei, unii ar putea obiecta ca toate aceste trasaturi apartin intr-o maniera prea ostentativa unui aceluiasi registru, anume unul negativ, or asta ar implica si ideea ca romanul este unidirectional dezvoltat.

Nimic mai departe de adevar! Din contra, la insasi baza constructiei epice stau profilurile opozante: Europa se pliaza, ce-i drept, cu putin dezgust la inceput, Americii, maturitatea simte o atractie inexpugnabila fata de mugurii tineretii, educatia tanjeste dupa salbaticie, totul pentru a-i induce cititorului o usoara nervozitate a nefirescului si de a-l face in acelasi timp partas la starea de paranoia tipica lui Humbert, mereu panicat de neputinta lui de a controla viata Lolitei.

Totusi, indiferent de greutatea tuturor acestor contraste, Lolita este departe de a se lansa in tehnica intamplatorului si inexplicabilului in actiune. Din contra, cartea musteste de aluzii de natura psihanalitica menite sa sublinieze trecerile potolite, aproape banale, stiintific vorbind, de la cauza la efect. Astfel, la o prima vedere ne apare surprinzator faptul ca un intelectual european apartinand claselor sociale inalte prezinta monstruozitati in registrul dorintelor lui sexuale. Totusi, patima pentru senzualitatea nimfetelor, vazuta ca o dereglare psihica, are implicatii freudiene, gasindu-si radacinile intr-o ereditate vicioasa, in care disparitia prematura a mamei il condamna pe Humbert la deraieri emotionale. Nu se face parada de anormalitate, ci de complexitate psihologica, mai degraba, acest lucru fiind una dintre marcile secolului XX in plan literar. Cand Humbert impodobeste cu detalii obsesia lui pentru o copila de treisprezece ani, el nu o face pentru a soca, ci in vederea vindecarii, caci constientizarea unei solutii incepe intotdeauna cu rostirea.

Lolita nu este doar o carte excentrica, nici pur si simplu povestea unui psihopat, ci a unui om blocat intre granitele dintre generatii: el nu este atras de tineri, de fetite, ci de timpul tineretii lui, marcata fatidic la varsta de treisprezece ani de legaturile nedesavarsite cu Annabel. Ceea ce Humbert face este sa isi nege maturitatea pentru a se pastra cat mai fidel inceputului sau de viata, singurul fericit din existenta lui, iar fermecatoarea Lolita pare a fi cea mai potrivita pentru a-i anula cateva zeci de ani lipsiti de expresie, consecinta inevitabila a acestor forte erotice incontrolabile fiind stigmatizarea sociala. Moneda de schimb a echilibrului sau interior este distrugerea puntii catre societate, de aceea, intrebarea de neocolit este daca posibilitatea de a trai doar dupa legile instinctului ori exclusiv dupa cele ale supraeului este cu adevarat realizabila.

Jonglarile lui Nabokov cu obscurul, cu incordarea psihica, cu accesele de sexualitate si cu oprimarea in spatiul societatii se impletesc in miscari atat de naturale, incat cititorul ajunge in final sa fie descumpanit cand cerceteaza in tabara cui se afla, autorul afectand practic nu doar morala propriilor personaje, ci si pe cea a cititorului.