Summer Well 2013 (partea a II-a)

Festivalurile au farmecul lor din mai multe motive, iar unul dintre ele este faptul ca iti dau prilejul sa faci cele mai inutile lucruri pe care in mod obisnuit, intr-o pauza de la munca sa spunem, nici nu le-ai putea concepe. De exemplu tatuaje temporare cu pisicute, stelute, etc. Iar spranceana: „De ce ti-ai face asa ceva?”, „Care-i scopul?” Ei, la festival esti in starea „De ce nu?”. Asa ca da, mi-am facut si tatuaje (nu unul, ci doua, da?)... am stat vreo 45 de minute pe iarba si-am fotografiat baloane de sapun in timp ce apunea soarele. Un festival intocmai ca o vacanta, cum bine ne-au avetizat!

The Family Rain au inceput suita de concerte. Publicul nu a fost numeros, dar a fost destul de antrenat de acordurile celor trei britanici. „Don't waste your time” a sunat atat de bine printre toti cei care venisera cu un aplomb superior celui din prima zi, iar in fata scenei se instalasera deopotriva entuziasmul (pentru ce va urma) si relaxarea [lamurisem deja raspunsurile la „ce bem”, „ce activitati cool sunt de facut”,„de unde ne alimentam?” ]. Doar muzica!

Apoi Spector au revendicat cu nonsalanta (si bine au facut!) scena. Nu eram familiarizata cu look-ul solistului, asa ca jumatate din concert a rulat prin demisolurile mintii intrebarea „tipul asta chair exista?” (avea un quelque chose indie si alura de profesor de biologie – dupa cum remarcau si cei de la The Guardian acum ceva timp intr-un articol). Mi-am revenit intr-un tarziu, inganand pe alocuri versuri din „Chevy Thunder" sau „Celestine”. Asadar imaginati-va un hibrid Bryan Ferry-Frank Sinatra-Pulp cantand rock sau vizionati „Never fade away” (linkul il gasiti in josul postarii) ca sa vedeti ce-ati pierdut. Va intrebati probabil daca publicului i-a placut. Ei bine, va pot spune ca la o ora dupa concert, pe aleile domeniului Stirbey inca se fredona refrenul de la „Never fade away”. TREBUIE sa-i vedeti live.

Cu febra si ritualurile pre-Vaccines (hidratarea cu bere!) i-am pierdut pe Everything Everything, dar am prins loc bun in fata scenei si  asteptarea...o, da, ASTEPTAREA! Apoi, au intrat ei pe scena. „Blow It Up”, „Teenage Icon”, „Wetsuit”, „Wrecking Bar (Ra Ra Ra)”,„Lack of understanding”, „Post break-up sex”, „If you wanna”. Firesc, fara scheme, impresii, jocuri de lumini. Nu, domnule. Electrosocuri pur si simplu. Piese de maxim 2 minute intre care abia daca-si trageau sufletul. Publicul se zbenguia in delir si in toate directiile. Se canta, se aplauda, de ziceai ca vine sfarsitul lumii. Eu deja levitam cu zvacuri. Au cantat tot ce trebuiau sa cante, si-au si interactionat cu publicul. Nu mult. Exact cat trebuia. PERFECT!

A fost greu sa-mi adun gandurile in timpul concertului Suede, mai ales ca ma nimerisem si in mijlocul unui grup de fani care stiau cuvintele tuturor cantecelor. Pe Brett Anderson l-am vazut si in 2007, in deschiderea showului celor de la MUSE (de adaugat la lista “de vazut live”), dar concertul Suede a adus inapoi anii ’90. Iar extazul Vaccin(es)ic a fost inlocuit cu nostalgia acordurilor „Trash”, „So young”, „Beautiful Ones”, pana si „Filmstar”(piesa pe care n-am mai auzit-o de cel putin 10 ani). [Mtv-ul inca nu-si daduse duhul pe atunci si difuza...n-o sa credeti...MUZICA! iar Suede erau mereu prezenti in topuri]. Publicul i-a adorat. Asteptam preferata mea,„Saturday night”, insa au plecat de pe scena. „Fara sa cante “Saturday night”?” Nu se poate. E prea trist. Lumea incepuse sa plece. Fanii insistau insa. Minunea s-a intamplat. Au revenit si spre tot universul au inceput sa plece timid acordurile  „Saturday night”... „Today she's been working, she's been talking, she's been smoking, but it'll be alright”. Ce sa mai astepti de la viata intr-o asa seara?

Am pornit spre iesire ca orice om serios si fericit: adica in pasul strengarului, pas care mi-a fost domolit de proiectiile „magicienilor luminilor” - Les Atelieres Nomad – care s-au jucat frumos si colorat cu fatada Palatului Stirbey (fanii Moonlight Breakfast stiu despre ce e vorba).

Cam asta a fost, oameni buni. Un festival ca o vacanta, pe care merita sa-l treceti in agenda pentru vara urmatoare. Pagina lor de facebook e aici, asta ca sa va mentineti informati. Daca n-ar fi fost transportul sardinic RATB, i-as fi dat chiar si nota 9,5.

Felicitari organizatorilor mai ales pentru ca nu am visat sa vad un asa festival la noi in tara. Pentru anul viitor, as spune ca publicul ar rezista si la varianta de 3 zile. Dupa Suede lumea abia isi intrase in stare si am vazut multe priviri „Maine cine mai canta? A, stai, maine nu mai e Summer Well.”

In rest, de-ati ajuns cu cititul pana aici, va multumesc! Sa stiti ca avem si galerie foto.