Horia Mihail si pianul ca un joc de domino

Nici caldura nu s-a lasat si a stat pe capul meu chiar si in frumoasa aula a BCU, pana in ultimul moment al recitalului. Dar nu am regretat nicio secunda. Din contra, in cele doua ore cat a durat recitalul am calatorit in alta lume. A fost o surpriza si pentru mine. Desigur ca ma asteptam la un recital foarte bun, dar nu la o traire atat de intensa a muzicii. Am fost indusa in eroare de prima impresie pe care mi-a lasat-o Horia Mihail, in deschiderea recitalului: cea a unei persoane distante, care urmeaza sa-si indeplineasca atributiile intr-un mod profesionist, dar cam atat. Fara prea mult sentiment, fara caldura. Inca o data mi s-a demonstrat cat de mult poate sa insele prima impresie.

“Incalzirea” a fost facuta cu variatiuni de Mozart pe o tema de Gluck. Inconfundabila amprenta a lui Mozart intr-o tonalitate luminoasa. Apoi surpriza a venit la compozitia lui Bach, adaptata pentru pian de Busoni. O dezlantuire de note puternice, cantate in forta, urmate de o “mangaiere” a clapelor in piano. Atunci am observat cata pasiune imprima pianistul interpretarii si cat de intens traieste muzica. Urmatoarele piese din program (Dansurile romanesti de Bella Bartok, Rapsodia Romana de Franz Liszt) au fost ca o plimbare in parc intr-o zi cu soare de primavara. In ceea ce ma priveste, punctul culminant al intensitatii trairilor a fost Serenada de Franz Schubert. Am ascultat multe alte interpretari, dar acum parca o auzeam pentru prima data. Finalul serii a fost la fel de emotionant, Horia Mihail alegand pentru bis o nocturna de Chopin.

Dupa ce am reusit sa revin cu gandul pe pamant, in realitatea de toate zilele, am stat de vorba cu Filip Papa, cel care a si mijlocit venirea lui Horia Mihail la Iasi cu Pianul Calator.

“Horia Mihail este un tip flegmatic, dar cand se aseaza la pian se transforma cu totul. Devine alt om.”

AltIasi: A fost un recital superb, pur si simplu m-a transpus intr-un fel de transa.

Filip: Da, a fost foarte frumos. Si ai simtit asta pentru ca Horia Mihail este un foarte bun mediu de transmitere a emotiei. Calitatea lui cea mai importanta este ca transmite muzica si sentimentele intr-un mod extraodrindar, rar chiar. Eu il cunosc foarte bine, suntem prieteni si stiu ca la prima vedere pare o persoana mai dura, mai rece.

AltIasi: Mi-ai citit gandul. Exact asta a fost senzatia mea atunci cand l-am vazut prima data pe scena, cand s-a adresat publicului si a prezentat programul. Gest pe care, de altfel, l-am apreciat pentru ca a creat sentimentul apropierii de public, a initiat comunicarea. Revenind, impresia initiala a fost a unui personaj distant si am crezut ca voi asista la un recital mai degraba tehnic. Foarte corect, dar tehnic, fara prea multa emotie. Evident m-am inselat.

Filip: Prezentarea din deschiderea recitalului nu este ceva obligatoriu, nu este o reteta pentru succesul unui concert. A facut asta pentru ca a simtit necesitatea.

AltIasi: Asa este, dar cu siguranta a fost un plus.

Filip: Horia Mihail este un tip flegmatic, dar cand se aseaza la pian se transforma cu totul. Devine alt om.

AltIasi: Ai dreptate, chiar am remarcat ca pana si expresia fetei i s-a transformat. El insusi era vizibil emotionat cand interpreta piesele. Mai ales la Bach, la Schubert si, in final, la Chopin. Mi s-a parut ca pana si vocea ii era “gatuita” de emotie atunci cand a anuntat pentru bis “O nocturna de Chopin”. Legat de programul recitalului, foarte interesanta mi s-a parut alegerea repertoriului, o imbinare de piese pornind de la un compozitor, dar prelucrate de un altul.

“Anul acesta firul rosu al recitalului a fost dat de temele preluate si transformate de alti compozitori, valabil pentru fiecare lucrare din program. La fiecare lucrare vedeai cum era tema respectiva conceputa si cum era transformata.”

Filip: Anul trecut tema turneului Pianul Calator a fost Franz Liszt cu Ani de pelerinaj, inspirata chiar de Liszt care calatorea cu pianul lui, in acea vreme neexistand piane in toate locatiile unde el concerta. Anul acesta firul rosu al recitalului a fost dat de temele preluate si transformate de alti compozitori, valabil pentru fiecare lucrare din program. La fiecare lucrare vedeai cum era tema respectiva conceputa si cum era transformata. La inceput a fost Mozart pe o tema de Gluck si era o evolutie foarte clara, in care se distingea foarte bine tema initiala. In final a fost Rachmaninov la care aproape ca nu-ti mai putea da seama care a fost tema originala.

AltIasi: Chiar vroiam sa spun ca, necunoscand anumiti compozitori, cum ar fi Gluck sau Busoni, de exemplu, nu am putut sa extrag din ceea ce am ascultat cat era amprenta compozitorului initial si cat cea a celui care a prelucrat tema. Da, am recunoscut usor maniera inconfundabila a lui Mozart sau caracterul impresionant al lui Bach, dar nu pot face delimitarea intre compozitia originala si re-interpretare.

Filip: Este vorba si de perioada de creatie. Mozart este clasic si transformarea lui este clasica. Rachmaninov este modern si transformarea lui este evident mult mai pronuntata. Compozitia originala se aude acolo, este precisa, dar este imbracata in tot felul de noi armonii si transformari. Ar fi interesant sa poti sa asculti aceste piese in varianta originala, sunt foarte scurte. In Bach, de exemplu, Busoni face o transcriptie identica de la vioara la pian a Ciacconei. Nu are nimic in plus, nimic in minus, acelasi numar de masuri, de variatiuni, dar cu posiblitatile tehnice ale pianului.

AltIasi: La Bach-Busoni mi-a placut solemnitatea, dar si grandoarea sunetului. Notele forte, in registrul grav, cu sunete profunde creeau tensiune, pentru a fi contra-balansate si parca linistite de armoniile in registrul inalt, intr-o nuanta de piano. Era senzatia de liniste si de prospetime dupa o furtuna cu ploaie torentiala, tunete si fulgere. Ambele momente impresionante, fiecare in felul sau.

Filip: Acesta este Bach. Pentru ca a fost doar Bach; Busoni nu a schimbat nimic, doar a transcris partitura pentru pian. Iar pianul permite o desfasurare mult mai ampla. Ar fi fost interesant de facut o comparatie intre recitlaul lui Razvan Dragnea de acum aproximativ o luna, cand a interpretat aceeasi lucrare Bach-Busoni. Am fost si atunci si pot spune ca este o diferenta in interpretare. Razvan Dragnea a cantat si el foarte bine, dar a adus o varianta mai tehnica, ca un monolit de stanca, dar care nu a avut aceste moment de plutire pe care le-a avut Horia si care aduce interpretarea mai aproape de sufletul omului, o umanizeaza. Pot spune ca Horia are un spirit de violonist, violoncelist sau cantaret.

“Horia are aceasta capacitate rara de a anticipa totul, ca intr-un joc de domino unde construiesti cu minutiozitate un imens parcurs pe care mai apoi sa-l initiezi cu un singur impuls si totul sa curga lin, neintrerupt, de o simplitate dezarmanta.”

AltIasi: De ce nu de pianist?

Filip: Nu de pianist, pentru ca aceste calitati ale lui, talentul si sensibilitatea, ar fi fost mult mai bine puse in valoare ca fiind un cantaret, de exemplu, cu vocea putand sa aduci acele inflexiuni formidabile mult mai direct decat la pian. La fel si vioara sau violoncelul, unde corpul este mult mai aproape de instrument permitandu-i interpretului sa se exprime mult mai direct. Pianul este un instrument mai indepartat, are aceste clape, care sunt de fapt niste butoane. Apesi pe niste butoane si din ele trebuie sa faci ceea ce poti face din suflul si respiratia unui om, care vin direct din el, sau dintr-un instrument cu coarde si arcus care are posiblitatea sa cante ca si vocea: vibreaza, face glissando, are mult mai multe posiblitati de expresie prin intermediul trupului. Pianul nu este un instrument atat de fiziologic. Trebuie sa treci de bariera clapelor (butoanelor), iar Horia reuseste din plin lucrul acesta si tocmai asta il recomanda ca pianist sa fie mai bun decat alti pianisti.

AltIasi: Foarte interesant ceea ce spui, pentru ca eu nu am simtit niciodata cand cantam la pian ca mi-ar ridica o bariera in a ma exprima. Este adevarat ca nici nu am cunoscut cealalta latura, a interpretarii pe un instrument cu coarde. Totusi eu cred ca atunci cand ai ceva de spus, un sentiment de transmis, cand traiesti muzica pe care o canti si iubesti instrumentul la care canti, dispar orice bariere. Emotia se transmite oricum, chiar daca prin alte modalitati. Chiar daca nu printr-un glissando, ci printr-un pianissimo sau o prelungire a notei sau pur si simplu din energia pe care o transmiti ca intreg, tu si instrumentul.

Filip: Cata vreme atunci cand apesi pe o clapa generezi un sunet pe care nu mai ai sansa sa-l amplifici sau prelungesti, inseamna ca exista o bariera. Nu mai poti face nimic cu sunetul acela, se dezvolta singur, tu nu mai poti interveni asupra lui. In schimb, la violoncel, de exemplu, poti sa il mentii, sa-l cresti, sa-l vibrezi. Tii minte Eugen Sarbu cum creea pe sunet? La pian nu se poate. Deci este vorba de cum il initiezi, pentru ca in momentul in care l-ai initiat, el trebuie deja sa contina totul in el. Horia are aceasta capacitate rara de a anticipa totul, ca intr-un joc de domino unde construiesti cu minutiozitate un imens parcurs pe care mai apoi sa-l initiezi cu un singur impuls si totul sa curga lin, neintrerupt, de o simplitate dezarmanta.

“A avut privilegiul de a-si alege programul. El a ales cel mai frumos program.”

AltIasi: Ce parere ai despre programul ales?

Filip: Foarte furmos. A avut privilegiul de a-si alege programul. El a ales cel mai frumos program.

AltIasi: Si foarte variat ca stil. A pornit de la Mozart, a ajuns la dansuri traditionale romanesti si a trecut prin Serenada lui Schubert pentru a incheia in nota moderna a lui Rachmaninov.

Filip: Dansurile populare romanesti de Bela Bartok mi-au placut extraordinar de mult.

AltIasi: Da, au fost foarte frumoase, dar, din nou, eu nu am reusit sa delimitez acea componenta de folclor romanesc.

Filip: Normal, ele totusi au fost scrise de Bartok, care desi nascut la Sanicolaul Mare, nu era de origine romana.

AltIasi: Un lucru amuzant, apropo de amprenta unui compozitor asupra lucrarilor sale: la peisa din finalul primei parti nu fusesem atenta cum se cheama si de cine este scrisa si tot ma gandeam cat de mult aduce cu Rapsodia Ungara a lui Franz Liszt. La pauza am aflat ca fusese Rapsodia Romana de Franz Liszt.

Filip: Are acelasi tipar. Parca a inlocuit notele de acolo cu altele cu caracter romanesc in aceasta lucrare. Debutul piesei are ca motiv ceva din sonoritatea tambalului.

AltIasi: Si anumite pasaje aveau un puternic caracter oriental.

Filip: Exact. Se numesc secunde marite si sunt caracteristice muzicii orientale. Chiar Enescu in debutul sonatei a treia “In caracter popular romanesc” foloseste acest interval. Ungurii nu il au, iar cand ei asculta muzica romaneasca remarca indeosebi acest interval. Muzica romaneasca are si puternice influente turcesti, mai ales. Gandeste-te ca ele existau si acum 100 de ani, pe vremea lui Liszt, din moment ce el le-a auzit si le-a folosit in compozitia sa. Si muzica lui Anton Pann este plina de asa ceva. Si mult mai devreme in muzica lui Dimitrie Cantemir: era muzica orientala scrisa de un roman.

AltIasi: Cel mai mult mi-au mers la suflet Bach, Schubert si Chopin. Bisul de Chopin a fost minunat. A fost oare o alegere spontana sau programata?

Filip: O alegere spontana cu siguranta. A si spus “o nocturna”, nu a precizat care anume. Este vorba de starea pe care o ai si ce simti sa canti in momentul respectiv. Horia are un repertoriu foarte vast, iar in momentul acela a simtit sa cante Chopin, a ales pe sufletul nostru.

AltIasi: Revin la o “obsesie” a mea vis-a-vis de public: putina lume. Foarte putina, tinand cont de valoarea recitalului (totusi Horia Mihail este un pianist “cu greutate”), de faptul ca intrarea era libera, de faptul ca s-a tinut recitalul in centrul orasului, intr-un loc mai mult decat cunoscut: BCU. Si cu toate acestea aula, care oricum este destul de mica, a fost plina doar pe jumatate. Poate chiar si mai putin. De ce oare? Si inca o curiozitate: pe site-ul turneului, Pianul Calator, am vazut anuntat recitalul de la Iasi la Filarmonica. Si in programul de sala la fel. De ce nu s-a mai tinut la Filarmonica? Oare ar fi venit mai mult public - din cel fidel Filarmonicii, macar - daca se tinea acolo?

Filip: Vezi tu, toate acesta inadvertente, combinate cu ziua de duminica, cu faptul ca BCU nu este totusi un centru musical cu traditie, cu caldura, cu… Hai sa spunem adevarul. Recitalul lui Horia Mihail trebuia sa se tina la Filarmonica, intr-o zi cu abonamente valabile si sa aiba parte de o mediatizare cel putin corecta din partea iesenilor. Este cel putin pacat, daca nu chiar o rusine ca in asa numita capitala culturala a Romaniei, trecerea pianului calator, un turneu de insemnatate nationala, sa fie minimalizata in asa fel.