Post-TIFF #6

Am sa incep cu Las Acacias pentru ca mi-a lasat o impresie mult mai buna decit celalalt film. Ambele sint minimaliste – atit ca naratiune cit si in ce priveste decupajul – iar povestile sint drame profunde in care nu moare nimeni. Nici nu trebuie, caci la cit de puternic sint traite, a finaliza unul din aceste doua filme cu un deces ar fi ca o nuca-n perete. Cel care ne spune noua ca o drama e un film in care cineva moare (mai mult sau mai putin justificat) la un moment dat este cinemaul de gen, specific Hollywoodului si altor industrii nationale. In Las Acacias avem un nene sofer de tir, care tranziteaza citeva tari dinspre Paraguay pina in Buenos Aires, Argentina. Seful sau ii trimite o femeie pe care trebuie sa o duca la aceeasi destinatie. Aceasta vine insa si cu un copil mic (care are 5 luni, daca mai tin bine minte), detaliu care nu intra in intelegere. Prezenta bebelusului (care plinge, trebuie schimbat, hranit etc) e cea care declanseaza o stare de disconfort „eroului” nostru. Dupa o scurta incercare de a scapa de femeie si copilul ei, intre personajele adulte apare o „chimie” care se va dezvolta treptat (fara nimic erotic, ceea ce e mult mai credibil si mai profund) pe parcursul calatoriei lor. Finalul e destul de sublim si tradeaza prezenta unor sentimente puternice. Un road-movie romantic...

Porfirio e mai aproape de acea America de Sud pe care o stim noi, europenii – caldura mare, remuneratie mica, relatii familiale si sociale puternic afectate de neajunsurile financiare si institutii statale (de care depinde destinul oamenilor) intens birocratizate si ineficiente. Porfirio e un domn la vreo 50 de ani, paralizat de la briu in jos in urma unui conflict cu politia. Un glont i-a strapuns coloana si nu se mai poate deplasa. Din cite am inteles, politistul care l-a impuscat e vinovat iar cetateanul nenorocit ii intenteaza proces. Statul ii ofera un ajutor social, cel putin teoretic, dar in hatisul birocratic omul simplu n-are nicio sansa. Intreg filmul descrie viata acestui om cu dizabilitati, care depinde in totalitate de fiul sau prea adolescentin ca sa inteleaga rolul vital pe care il joaca in existenta tatalui sau. Tot asteptind o rezolvare juridica a problemei sale, Porfirio apeleaza la o solutie extrema (din punctul nostru de vedere) dar probabil singura care are sens pentru el: isi cumpara 2 grenade cu care vrea sa arunce in aer o institutie statala (nu ni se spune care e, dar prea putin conteaza). Pina sa ajunga la destinatie (unde vrea sa ajunga cu avionul), politia descopera armamentul si il trimite la inchisoare fara a reusi sa-si indeplineasca planul razbunator. Destinul e evident tragic si definitoriu pentru societatea in care se desfasoara aceasta poveste.

*Urmeaza ultimul articol post-tiff, despre filme politice.