Maidan, un documentar nereusit

Filmul e o radiografie deloc romantata sau influentata de vreo opinie personala a regizorului. Autorul aproape ca nu exista, poate doar prin unele locuri, in momente cind tot auzim, la intervale regulate, imnul Ucrainei intonat in diverse feluri. Aceasta absenta poate fi benefica unui scop artistic intelectualizant, dar poate da si senzatia de imagini brute, ne-editate sub forma unui discurs care sa contina un sens anume.

Asa cum nici Bucuresti, unde esti? nu reusea sa se distanteze de emotia si tumultul protestelor din 2012, multe din ele de o confuzie si o inutilitate extreme, preferind sa urmareasca niste oameni, sa surprinda portrete ale „revolutionarilor”. Problema acestor doua filme e ca nu reusesc sa eticheteze in primul rind evenimentul in sine. Daca la Maidan era mult prea devreme pentru a trage concluzii – multe dintre efectele acelor conflicte singeroase si mortale dintre manifestanti si politie/armata s-au produs dupa premiera filmului – in cazul documentarului lui Vlad Petri trecusera deja 2 ani, timp destul cit sa vedem cu totii manipularile si esecurile evenimentelor de atunci.

Cele doua documentare au fost incluse intr-o selectie speciala la Les films de Cannes care a mai inclus si clasicul Piata Universitatii de Stere Gulea, Vivi Dragan Vasile si Sorin Iliesiu. Fireste ca acesta din urma e mult peste celelalte doua, avind avantajul ca documenteaza un conflict intre cetateni si autoritati in cadrul unui context democratic, ceea ce e cu atit mai disturbing si mai outraging. La Maidan nu vedem ceva la care nu ne-am fi asteptat. Stim ca Ucraina nu era neaparat o democratie si ca autoritatile aveau tot interesul sa intervina violent impotriva oricui ar fi atentat la stabilitatea regimului Ianukovici.

Mai mult, tot ce vedem in Maidan, cu putine exceptii, am vazut si in presa. Atit in cea mainstream tip CNN, BBC etc cu preluarile de rigoare de pe canalele romanesti, in cazul evenimentele violente, cit si in cea mai „underground” cu reportaje dense si nisate marca Casa Jurnalistului in ceea ce priveste momentele umane, ca mincarea impartita gratuit manifestantilor etc. Astfel, suma evenimentelor si unghiurilor din care mai puteai spune ceva nou sau macar acelasi lucruri dar da grande, era deja restrinsa. Cred ca Maidan e un bun exemplu de cum cinematograful esueaza cind are de povestit  chestiuni foarte fresh fara sa fie constient de avantajele altor medii.