De vorba cu Irina Margareta Nistor (partea a II-a)

„Am o singura urare pentru ei: sa li se intample ce zice acolo in injuratura si cred ca s-ar opri.”

A.I.: Apropo de proiecte in care sunteti implicata intr-un fel sau altul, ce se mai aude de „Chuck Norris vs. Communism” filmul Ilincai Calugareanu.

I.M.N.: Continua, il va scoate la anul - si la ea au fost niste probleme de fonduri, la un moment dat a facut un fundraising si am ajutat-o, m-au sunat din America la emisiunea lor de dimineata, dupa aceea a venit de la BBC cineva si mi-a luat un interviu... Dupa-aia pe cei de la BBC i-au auzit cei din Irlanda si m-au sunat, iar acum vreo doua saptamani a fost marea izbanda.  A fost interesat chiar tipul care a fost producator la „Searching for Sugarman”, cel care a luat Oscarul anul trecut. L-a tentat subiectul si sper sa il terminam.

Am incercat sa cautam si sponsori pe aici. Exista un coproducator roman Monica Lazurean-Gorgan, si mai cautam. Sper pana la urma sa intre si Catena, ca sa putem sa-l ducem pana la capat, cat mai subtil. E mai bine ca iese la anul, pentru ca se implinesc fix 25 de ani de la Revolutie si toata lumea vrea sa-si aminteasca - si nu vorbesc numai de Romania aici. Un sfert de veac de la caderea zidului la ei, de la schimbare, sa zicem. Si atunci foarte multa lume - am inteles ca era un presale (n.e. vandut in avans) pentru Germania, inca de anul trecut! Ce inseamna sa faci o programare pe termen lung, pornind de la cele 9 minute pe care le-am aratat noi atunci.

A.I.: Citez din d-voastra acum: „Pe vremea comunismului, nu traduceam injuraturile pentru ca nu mi se parea necesar, mie nu-mi place nici un fel de vulgaritate.” Acum, dupa atatea filme romanesti unde nu se face economie de argou?...

I.M.N.: Argou este amabil spus. Este o vorbire buruienoasa. Stiu, am vazut si reactia de aseara, toata lumea radea, dar este un ras jenat. Daca s-ar aduce un psihanalist ai vedea ca e un ras jenat.

A.I.: Ati traduce altfel? Asta era intrebarea, apropo de clipul cu Taxi.

I.M.N.: Nu, as traduce la fel pentru ca toate ororile alea se inteleg. De-asta am si acceptat povestea cu Taxi. Vreau sa mai spun un lucru pe care il tot repet pana s-o fixa, acum stiti cu totii scandalul ala cu tortionarul, cu Visinescu. Pe toate posturile pe care va uitati ce se aude: heterodina , ca „baiatul” ala injura non-stop, ca era o forma de a chinui oamenii. Nu vreau sa ma transform in tortionar, mi se pare o chestie nedemna.

Am discutat de curand si despre un scurt-metraj al unui minor de la Anonimul, care tot asa injura si am incercat sa-i explic mamei aferente, care e mare producator (adica Adei Solomon) si sa-i spun ca sigur ca lumea se distreaza pe loc - acum ne intrebam ce lume, care-i lumea - dar ca exact cum e calamburul, cum este quid pro quo-ul, asa e si injuratura, o forma foarte joasa de a castiga publicul. Deci cu cat esti mai sus, cu atat nu mai folosesti chestia asta.

Pentru mine a fost uluitor si un exemplu total faptul ca Porumboiu in „Politist adjectiv”, deci in lumea asta unde e clar ca se injura de se rupe, a reusit sa faca un film fara injuraturi, deci se poate, si lumea sa functioneze fara sa zica nimeni: dom'le a vorbit asta ca un academician. Nu. Exista o chestie de mijloc, e suficient sa-l citesti pe Ivan Turbinca sa vezi ca se poate rezolva si chiar e mai nostim sa incerci sa rezolvi si altfel decat strict anatomic... Parca duc dorul lectiilor de anatomie, le vor tot timpul. Am o singura urare pentru ei: sa li se intample macar o data ce zic acolo in injuratura si cred ca s-ar opri. 

„Aia, de groaza ca nu ma duc sa prezint filmele, nu mi-au zis ca e concert Taxi in oras.”

A.I.: Si povestea videoclipului cu Taxi? Cum v-au convins?

I.M.N.: N-a fost foarte greu sa ma convinga. Ne-am intalnit intr-o dimineata la „Neata cu Razvan si Dani”, el intra eu ieseam, ceva de genul asta, el a zis ca n-a facut rost de numarul meu, ceea ce e ciudat, pentru ca telefonul meu e cred ca pana si pe facebook, si mi-a zis ca are un proiect. Eu am fost destul de ingrijorata in prima faza. Eu intimidez oamenii in general, si era destul de neclara povestea lui, nu intelegeam prea bine ce vrea, daca nu cumva dorea tocmai sa zic injuraturile, ceea ce nu as fi acceptat. Si cu atat mai mult cand am inteles ca nu vrea asta, m-am bucurat sincer si am lucrat impreuna, exclusiv la cateva replici. Apoi am tras intai sunetul.

Dupa-aia m-a sunat si m-a intrebat daca as fi de acord sa facem si videoclipul, am zis, da, de ce nu. Dupa care am vorbit cu Adrian Titieni si a fost foarte dragut si ne-a dat sala, pentru ca iarasi nu erau bani, totul era pro-bono. Si se sta ore intregi ca sa filmezi asa ceva si de-aia a si iesit asa de bine, ca au montat o gramada, a venit si actrita Iulia Lumanare - care a fost un excelent regizor debutant. Pentru ca la un moment dat iti scade entuziasmul, mai ales ca era un grup destul de mare, era si ingrozitor de cald, dar mi-a placut extrem de tare si nu ma asteptam sa aiba un asemenea succes.

A.I.: Si nu credeti ca o parte din succes se datoreaza aparitiei d-voastra?

I.M.N.: Nu contest chestia asta, dar fara ei, nu... cum sa zic, una nu merge fara cealalta. Exact ca atunci cand ma intrebau cum e cu cel caruia ii traduceam casetele. Adica daca el n-ar fi existat n-as fi existat nici eu, adica trebuie intotdeauna sa fii perfect constient ca nu exista unul fara celalalt. Dar mi-a facut foarte mare placere, a fost un cadou asa, de vacanta. Eu nu merg foarte des la concerte de muzica, sunt nula.

A.I.: Mergeti la concerte de muzica clasica.

I.M.N.: La muzica clasica da, merg destul de des, dar in rest nu, deci tot ce am descoperit ca trupe ever sunt cele pe care le-a adus Miruna (n.e. Berescu) la Anonimul de-a lungul timpului. Si a fost foarte nostim pentru ca eu nu-i stiam pe ei. Il stiam pe Dan, pentru ca ma mai intalnisem odata la un Eurovision, unde facusera o chestie foarte scurta acum cativa ani, si a fost nostim pentru ca eram la Ramnicu Valcea si prezentam niste filme si mi-a zis cineva „stii ca sunt  cei de la Taxi in oras”. Organizatorii de teama ca nu ma duc sa prezint peliculele nu mi-au zis ca sunt in oras. Am prezentat filmul, - era Dorel Visan cu Despre oameni si melci -, a spus Dorel Visan ce avea de spus, si tuleo la spectacol si asa am ascultat si eu un concert integral Taxi.

Iar pe 1 septembrie este un alt festival de film la Chiajna sau Chitila, nici nu stiu bine, care se incheie cu un concert de-al lor, si m-au rugat sa fiu acolo. De data asta chiar il canta - deocamdata a fost promovat doar pe net, inca nu l-au lansat in concerte - dar acum il vor interpreta live la finalul acestui festival.

A.I.: Si veti face un featuring.

I.M.N.: Yes! Voi face si pe data de 15 martie, din cate am inteles, la Sala Palatului unde mi se pare si mai si, ca sa zic asa.  

„Nici pe Dinica nu l-ar fi putut dubla De Niro nici pe De Niro nu l-ar fi putut dubla Dinica.”

A.I.: Acum se gasesc o groaza de subtitrari in romana pe internet, facute - in mare parte - de voluntari, insa sunt si cativa care traduc contra cost. Cum vi se pare calitatea acestor subtitrari?

I.M.N.: Unele sunt bune, unele sunt mai putin bune. Oricui i se poate intampla sa mai spuna cate o prostie. De exemplu, recent au fost doua aiureli, la Rasnov. A venit un film gata tradus, al cehilor, si la un moment dat zice „acum mergem sa turnam niste mercur”. Ok, cum o fi aia sa torni mercur, sa ghicesti viitorul in turnat de mercur. Si bineinteles ca turnau plumb, ceea ce facem si noi, si se vedea si pe film ca era plumb topit pentru interpretarea viitorului. Nu stiu cum poti sa torni mercur. Asta era una, si in alt film legat de anul '68, totul flower power si nu stiu ce, si era era un documentar in care ziceau „au facut o bomba artizanala in care au pus unghii”. Pentru ca aveau nail care e si unghie si cui, si  s-a tradus cu … unghii. Cum naiba sa bagi unghii? Chiar si de-astea de Confucius nu cred ca ajuta.

Cu unul dintre subtitratorii din virtual m-am cunoscut odata, unul care nu apare niciodata ca figura si ne-am facut o poza „veverita nu stiu cum” (n.e. veverita_bc). E un tip foarte dragut si care chiar le face temeinic, si m-am bucurat ca l-am intalnit, deci am privilegiul sa stiu cum arata, dar nu va spun.

A.I.: In unele tari filmele sunt dublate, in altele exista cate 2-3 subtitrari, in functie de numarul de limbi oficiale. Dvs. care credeti ca e cea mai buna solutie pentru traducerea unui film: dublarea sau subtitrarea? Si de ce?

I.M.N.: Absolut subtitrarea. Eu am fost un rau necesar, nu se putea face tehnic chestia asta. Cel mai nostim a fost anul trecut sau acum doi ani, cand au vrut sa ma coopteze in legea aia cu sa dublam totul si toata lumea ma suna, ma rog, cei care erau pro lege, sperand ca eu voi spune „da, domnule, de maine abia astept sa fac chestia asta”. Si au fost profund dezamagiti cand am refuzat, cand am zis ca tocmai asta vreau sa preintampin, ca este o mare nenorocire, nici n-am vorbi asa de bine limbile, ca popor, ma refer acuma.

Si asa, mi s-a parut o nenorocire de cand au inceput sa dubleze Cartoon Network, ca multi copii invatau engleza de acolo, acum inteleg ca exista niste televizoare mai performante unde poti sa prinzi si pe engleza. Cred ca este solutia ideala sa poti stii o limba straina, n-as fi putut s-o invat cat am invatat-o pentru ca prinzand perioada comunista, nu fusesem in nicio tara vorbitoare de limba engleza.De altfel la Londra am fost prima data in 1998 iar in America am fost acum trei ani, deci totul este invatat exclusiv din filme. Si n-as fi putut altfel pentru ca la randul lor mare parte din profesorii mei nu fusesera niciodata intr-o tara vorbitoare de engleza, cu native speakers. Deci conteaza enorm si ma bucur sincer ca n-au ajuns sa dubleze tot.

In Romania am scapat, printre altele si pentru ca e foarte costisitor. Iar ideea asta ca le da de lucru actorilor, mai bine sa le dam de lucru si sa facem din nou animatia noastra, sau sa facem mai multe filme, adica ar fi cu totul alte solutii. Exemplul meu cred ca il stii deja: nici pe Dinica nu l-ar fi putut dubla De Niro, nici pe De Niro nu l-ar fi putut dubla Dinica. Adica nimeni nu ar putea dubla pe cineva perfect si este enervant, plus ca pierzi trairea aia extraordinara.

A.I.: Pe langa filme, ati tradus si carti pentru Curtea Veche.

I.M.N.: Nu numai pentru Curtea Veche, a fost si Humanitas, ALL, Universal Dalsi…dar la Curtea Veche majoritatea.

A.I.: Care a fost preferata dvs.?

I.M.N.: A fost una de la All, „Dansand spre America” a lui Erica Jong. Si chiar a fost propusa la un moment dat pentru un premiu la Uniune, pentru traducere. Am si lucrat foarte mult la ea si mi-a fost foarte draga, si nu era contra cronometru. Celelalte sunt carti utile pentru ca sunt motivationale si oamenii functioneaza pe o chestie noua in Romania, ca dovada ca apar reeditari. Si mi-a mai placut una foarte tare, „Uimitoarea viata a Reginei Elisabeta”, si chiar saptamana viitoare va fi un simpozion la Bucuresti cu chestia asta. Erau usor repetitive cele de la Curtea Veche. Sigur ca a fost o experienta. Mai e si Universal Dalsi unde am tradus niste dictionare de contabilitate unde, sa ne intelegem, am avut consultanti, ca nu ne bagam pe termeni pe care nu-i cunoastem si unul de televiziune. Acolo m-am simtit foarte utila, stiam ca foloseste la ceva realmente. Imi place sa stiu ca foloseste la ceva ceea ce fac.

„Momentul maxim a fost cand am tradus Ferma Animalelor la Televiziune pe 1 ianuarie 1990.”

A.I.: Pe final, am sa va provoc la niste topuri foarte scurte. Un top 3 al regizorilor din Noul Val Romanesc sau NCR.

I.M.N.: Nae Caranfil e pe primul, chiar anuntam si aseara ca se fac 20 de ani de la „E pericoloso sporgersi”, Corneliu Porumboiu pentru „A fost sau n-a fost”, si sper sa se intoarca la genul asta, si Cristian Mungiu care e perfectiunea, dar continua sa-mi placa Nae Caranfil mai mult. Sau Cristian Mungiu pentru „Occident” si „Amintiri...”

A.I.: Asta era urmatoarea intrebare. Un top 3 filme de dupa '89?

I.M.N.: „Filantropica”, care e in toate topurile mele pe locul 2, dupa „Padurea Spanzuratilor”. Pe locul doi este „A fost sau n-a fost” si pe locul trei totusi e „4 luni, 3 saptamani si 2 zile”. Dar topul asta trebuie sa fie mai extins, e foarte greu sa ma rezum la doar trei filme. Mi-a placut la nebunie „Despre oameni si melci” pe care nici macar nu-l consider o comedie, multi mi-au spus ca au ramas cu o amaraciune profunda. Mi-a placut, cu toate imperfectiunile lui, si „Nunta in Basarabia”. Stii ca filmele astea nu functioneaza in mod egal atunci cand le prezinti in Romania sau atunci cand le prezinti in strainatate. Nu vorbesc despre alea cu premii ci pur si simplu cand merg sa-l vada cei din tara de unde se distribuie. Pentru mine asta iarasi a fost o constatare, cum reactioneaza lumea. La „Fata galbena care rade”, care e un scurt metraj, sigur ca a avut si niste premii pe aici. Ei bine, mie mi s-a parut ca a fost o speculatie, dar in strainatate plange lumea de rupe, atinge exact o coarda hipersensibila pe care eu n-am reusit sa o recunosc pana nu am vazut treaba asta. Si m-am repliat si mi-am dat seama ca e un film care functioneaza foarte bine. Si era sa uit, sunt fan „Concertului” lui Radu Mihaileanu, ca si iesenii tai. 

A.I.: Care considerati pana acum ca a fost momentul cel mai fericit al carierei d-voastra din orice domeniu, pentru ca aveti preocupari diverse. Dar daca ar fi sa alegeti momentul maxim.

I.M.N.: Cand am tradus „Ferma Animalelor” la Televiziune pe 1 ianuarie 1990. Ala a fost momentul maxim pentru ca a cuprins tot ce-mi pot dori eu pe lumea asta: era si televiziune, era si Revolutie, era si traducere simultana, culmea e ca era la prima vedere pentru ca il adusese Cornelia Radulescu si nu il tradusesem niciodata pe video, nu ajunsese la mine. Era un film in care puteam sa trag in comunisti. Am facut si o prezentare inainte, adica a fost un moment care a combinat absolut tot. Sigur ca se auzeau niste gloante pe afara, a fost un moment fatal pentru ai mei acasa si in special pentru mama, careia i s-a declansat diabetul, de frica. Se auzeau gloantele chiar ca in filme, eu insa concentrandu-ma pe traducere si avand si castile pe urechi nu le auzeam chiar atat de tare… S-a tras teribil de tare atuncea. Deci ala a fost categoric momentul cel mai periculos, chiar ca era living dangerously, si cel mai fericit, ca prindea absolut de toate, eu in egala masura nu pot trai nici fara film nici fara televiziune. Era si un pic de radio, pentru ca atunci cand faci dublajul e ca si cum ai fi la radio, la teatru radiofonic, deci exact tot ce-mi puteam dori.

A.I.: Si cel mai mare regret? Ceva ce n-ati apucat sa faceti sau nu a iesit asa de bine cum ati fi dorit.

I.M.N.: Regretul, excluzand faptul ca n-am ajuns la Hollywood... Si mi-am amintit acuma ca a venit Stere Gulea cu filmul lui in avanpremiera, cum mi-a povestit cineva de la sedinta celebra cand trebuia sa plece cineva la Oscaruri si el era seful televiziunii. Si-mi spunea cineva care era din interior ca a sugerat „Pai sa plece Irina”... „Nici vorba: Andreea Marin!” (rade). Din fericire mi-am amintit dupa ce am urcat pe scena cu el, dar recunosc ca nu uit chestia asta asa cum nu uit nici faptul ca - stiu, sunt tenace in ceea ce priveste amintirile, sunt ranchiunoasa, desi zic ca uit - in „Stare de fapt” unde se asculta o caseta la un moment dat, este exact una cu vocea altcuiva, el (Stere Gulea) avand un asistent de regie pe vremea aia care ii gasise dublajul. Culmea este ca pe respectiv il ajutasem eu sa-si faca scurt metrajul pe o masa de montaj din TVR. Deci facerea de bine...