Un singur cer deasupra lor nu e un roman istoric

"Cei care m-au stimulat sa scriu acest roman au fost studentii mei de acum 10 ani"

AltIasi: Ati mai abordat subiectul perioadei comuniste in scrierile dvs. Ce e nou in acest roman, fata de celelalte texte pe care le-ati scris si care trateaza aceeasi problematica?

Ruxandra Cesereanu: Eseurile mele sint niste eseuri de mentalitate, care nu puteau sa fantazeze si sa fictionalizeze. Ele analizau la nivel mentalitar societatea comunista si mai ales gulagul romanesc – ce s-a petrecut in spatiile de detentie, in deportare, in coloniile de munca s.a.m.d.. Romanul Un singur cer deasupra lor, oricit ar fi de realist, contine macar 50% fictiune, chiar si in cazurile cind porneste de la personaje inspirate din realitate, pe care eu le-am cunoscut sau despre care am citit. Nu e un roman istoric. E o fresca cu scene de viata, o fresca mentalitara despre comunism. N-as zice ca repeta eseurile mele. Acelea sint strict legate de realitate, oricite speculatii as face eu. In eseuri eu fac speculatii, ca autor, dar aici, in roman, nu mi-am permis sa fac speculatii. Pentru ca in roman personajele vorbesc, ele sint in postura de a specula. Eu le creez doar scenele de viata in care se manifesta.

AI: Credeti ca publicul roman mai este interesat de acest subiect?

RC: Nu stiu daca mai este sau nu. N-as putea da verdicte morale, sau sa calculez procentual citi romani mai sint interesati de acest subiect. In principiu, ar trebui sa fie, pentru ca cei care m-au stimulat sa scriu acest roman au fost studentii mei de acum 10 ani, care au ramas si acum interesati de ceea ce scriu. Sint convinsa ca in aceeasi situatie se afla si fosti detinuti politici sau diferiti oameni care au trait in comunism. Despre cei care insa n-au prins acea perioada, n-as putea sa ma pronunt. Cred ca ar fi mai bine sa-i intrebati pe ei daca sint interesati sau nu.

AI: Spuneati ca dintre textele care mai abordeaza viata sub comunism, romanul Noapte buna, copii a lui Radu Pavel Gheo v-a placut cel mai mult.

RC: Da, pe acesta il consider cel mai bine inchegat si cel mai bine lucrat. Mi-a placut si Matei Brunul, dar romanul lui Lucian Dan Teodorovici are deja si alte nuante. Cel al lui R.P. Gheo e mult mai construit pe comunism, pe mentalitar.

AI: Ne puteti da un titlu care v-a placut dintre cele care trateaza viata totalitara si din literatura straina?

RC: Evident ca va voi spune Varlam Shalamov - Povestiri din Kolima, daca tot m-a numit Corin Braga (n.r. sotul scriitoarei) „doamna Shalamova”. Asta e cartea cea mai apropiata de mine. Imi place foarte mult, m-a impresionat foarte mult. Un roman de referinta e si O zi din viata lui Ivan Denisovici de Alexandru Soljenitin sau Primul Cerc, care prezinta intelectualii din Gulag. Sau, desi nu trateaza tema Gulagului, ci represiunea asupra opozantilor aflati in libertate, cred ca si romanul lui Venedict Erofeev, Moscova Petuski este o capodopera dar nu prezinta gulagul propriu-zis, ci cum un opozant politic va fi asasinat de niste politisti. Ar mai fi Vasili Grossman, cu Viata si destin – tot o carte foarte puternica care pune in paralel sistemul sovietic si sistemul nazist in ceea ce priveste represiunea. Anatoli Ribakov – Copiii din Arbat e un roman teribil, foarte bun. Sint destule titluri, iata. 

"Dupa ce am finalizat fresca, mi-am dat seama ca ea nu este adresata strict oamenilor tineri, ci tuturor romanilor, indiferent de virsta si categorie sociala."

AI: Dupa 23 de ani de la caderea comunismului in Romania, mai este vreo miza in a scrie despre acea epoca? Nu propune tranzitia romaneasca subiecte mai interesante decit un fost sistem politic?

RC: Bun, si daca traim in post-comunism nu mai scriem despre Evul Mediu romanesc, despre Antichitatea romana? Putem scrie despre orice face parte din istoria noastra. Comunismul romanesc, indiferent ca ne convine sau nu, face parte din istoria noastra. Problema este sa scriem bine sub raport calitativ, nu cantitativ – asta e chestiunea. Depinde cit de mult vrem sa ne cunoastem istoria.

AI: Spuneati la un moment dat ca ati inceput sa scrieti acest roman realist despre comunism la propunerea studentilor dvs. V-ati gindit la publicul cititor pe care generatia lor il reprezinta, in momentul cind ati scris?

RC: Asa cum v-am spus, a pornit de la un stimul al studentilor mei, deci m-am gindit la o proza despre oameni tineri, dar in timp, dupa ce am finalizat fresca, mi-am dat seama ca ea nu este adresata strict oamenilor tineri, ci tuturor romanilor, indiferent de virsta si categorie sociala. Inclusiv pentru tarani; nu-i un roman scris in termeni dificili.

AI: La Facultatea din Cluj tineti un curs despre literatura memorialistica. Anita Nandris-Cudla mai poate fi privita ca o eroina in anul 2013?

RC: De ce nu? Sa stiti ca marturia ei e cea la care studentii mei reactioneaza cel mai bine. Chiar anul asta mi-au pus o intrebare extraordinara. Le plac Steinhardt si Goma si Noica si Ioanid si altii, dar la Anita Nandris-Cudla e unanimitate. Mi-au pus problema urmatoare: „Uitati-va, doamna profesoara, cit de autentica e cartea asta incit pare fictiune 100%” si mi-au mai pus o problema „Ce interesant ca noi, ca studenti la Literatura Comparata, care iesim de aici hermeneuti, lucram pe cartea unei taranci si o consideram o capodopera!”. De ce sa nu fie valabila? Cu atit mai mult cu cit e cartea unei femei care nu acuza neaparat. E cartea unei femei care incearca sa lege lucrurile, sa le priceapa. Ea isi prezinta propriile suferinte, dar nu acuza neaparat. In continuare zic ca tipul ei de scriitura este impresionant! Aici la Iasi am vorbit (n.r. cu elevii de la Colegiul National) despre diferentele dintre povestasii moldavi si cei ardeleni – Anita Nandris e o povestasa moldava de o calitate teribila si care, fiind si taranca, nu are „viciile” intelectualului de a tine teorii; ci ea povesteste si o face perfect – despre familia ei, despre Dumnezeu, despre deportare etc.

"Tin sa precizez ca nu voi ramine prozatoare realista; ma voi intoarce la uneltele mele."

AI: Pentru un posibil cititor al cartii dvs, ce alt titlu l-ati sfatui sa consulte (inainte sau dupa lectura)? Cu alte cuvine, cu ce merge romanul Un singur cer deasupra lor?

RC: Memoriile Anitei Nandris-Cudla – 20 ani in Siberia, Gherla de Paul Goma, Jurnalul Fericirii al lui Steinhardt, Inchisoarea noastra cea de toate zilele, probabil cea mai importanta saga despre Gulagul romanesc, a lui Ion Ioanid, Lena Constante cu cele doua carti ale sale, Evadarea tacuta si Evadarea imposibila, Adriana Georgescu cu La inceput a fost sfirsitul. Inclusiv cartea pastorului Wurmbrand, Cu Dumnezeu in subterana, precum si alte carti ale dumnealui. Cred ca sint destule recomandari.

AI: Cum a fost trecerea de la poezie si proza fantastica la proza realista?

RC: A fost foarte greu. Dar totul e sa nu te grabesti, sa nu fii pripit si sa n-ai „viteze”. Sa nu schimbi vitezele foarte brusc, ci sa-ti vezi de o anumita viteza de lucru. In proza, arhitectura si constructia conteaza foarte mult, iar ca acestea sa-ti iasa foarte bine, nu ai voie sa fii in viteza. Trebuie sa fii mereu la foc incins si la jar, dar pe-ndelete. Aici iti trebuie lentoare de constructie. Dar tin sa precizez ca nu voi ramine prozatoare realista; ma voi intoarce la uneltele mele. Sint convinsa ca asa cum vad eu lucrurile acum, voi mai scrie si romanul realist despre post-comunism pe care mi l-am propus deja si care va fi un roman politic, dar ma voi intoarce la uneltele mele fantastice.

AI: Ne puteti povesti putin despre acest roman politic pe care il pregatiti?

RC: E un roman care incearca sa ofere o reflectare mentalitara a post-comunismului romanesc, prin intermediul citorva institutii – Guvernul, Presedintia, diferite raioane economice sau chiar trusturi mass-media (e si un roman despre grotescul mass-media in post-comunism). Totul porneste de la un spectacol de televiziune intentionat construit, dar in spatele caruia se spala bani care provin din diverse locuri la care nimeni nu se asteapta. Si prin intermediul acestui spectacol prezint culisele politice si spalarile de bani, coruptia din Romania. E un roman care va prezenta si asasinate politice, chiar daca in ele n-au avut loc in Romania, deocamdata.