Prin Raiul gainilor in extrasezon

Povestioare si intamplari din timpul comunismului am auzit de multe ori, asta fiindca m-am nascut la trei ani dupa ’89, insa nu m-a plictisit niciodata sa ascult variatiuni pe tema fostului regim politic, cum se intampla, de altfel, si in cartea lui Dan Lungu. Scriitorul vorbeste despre „Epoca de Aur” nu cu indarjire sau suparare, ci traseaza cu umor si subtilitate cotidianul de dinainte de revolutie.

Totul se intampla in mahalaua unui oras provincial, in care scriitorul parca se deplasase sa investigheze ceva anume, ajungand sa faca observatie participativa in randul satenilor. Amintisem la inceput detaliul discutiei despre sociologie, pentru ca in Raiul gainilor Dan Lungu a creat o inlantuire de povestioare, atent detaliata, a personajelor, intamplarilor, descrierilor si contextului socio-politic, folosind tehnici sociologice si oleaca antropologice.

In Raiul gainilor nu prea e Rai. Ca in orice societate, unde sunt saracii sunt si bogatii, unde-i vilanul e si cocioaba si tot asa. Cartulia incepe cu Milica, sateanca amarata, care are nevoie urgent sa dea un telefon, asa ca bate la usa trainica si luxoasa a colonelului, bogatanul satului. Multe a mai povestit apoi Milica din casa colonelului, iar satenii se plictisisera sa o tot auda trambitand cum ala are „gresie cenusie cu vinisoare albe ca niste raulete de lapte”, cum peretii sunt „imbracati pana la jumatate cu lambriuri baituite”, cum nu-ti mai vezi talpile prin covorul din sufragerie, si cate si mai cate detalii de design interior la care satenilor muritori de foame le statea mata-n coada. Sa vezi cum era in timpul comunismului: era trai nenica, da’ putine opulente printre civili, mai ales in vazul lumii.

Dupa ce s-a vazut cu diploma de facultate in mana, cu post avansat la fabrica si Dacie in fata casei, cel mai bun prieten al lui Mitu nici ca s-a mai uitat la el. Motiv pentru care Mitu ii face o vizita lui Ceausescu, sa-si revendice dreptul la Dacie. Si chiar la o zi dupa vizita, Mitu se trezeste cu Dacia, ce-i drept, la mana a doua, parcata in fata blocului.

E un soi de nostalgie, pe care an simtit-o in amintirile satenilor despre vremea comunista, in dialogurile (nemarcate simbolic) ba despre traiul simplu si totusi indestulator din timpul lui nea Nicu, ba despre lipsurile sau individualismul din prezent. Erau fabrici multe pe atunci, erau tot felul de institutii de stat (C.A.P., C.E.C), iar dupa revolutie alte „institutii” (Caritas, F.N.I.), la care trebuia sa fii atent si perspicace cum decurg lucrurile. Oamenii erau multumiti cu ce aveau si rareori isi mai aminteau de Occidentul iluzoriu. Pe la inceputul anilor ’80, urbanizarea incepe sa afecteze si orasul personajelor; localnicii sunt instiintati ca pe toate strazile din zona Garii vor intra buldozerele pentru demolarea locuintelor. Sistematizarea garii le-a sunat extraterestru satenilor; s-au dumirit abia cand aveau sa fie mutati cu familiile in apartamente mici, in schimbul pamantului lor. Un fenomen similar se intampla si acum cu extragerea gazelor de sist sau la Rosia Montana, unde oamenii sunt expropriati prin decizii politice.

Ore si zile in sir petrecute la „Tractorul sifonat”, o gradina-afacere a lui Ticu Zidaru in care toti localnicii se strangeau cu voie buna la o „secarica”, o „cinzeaca” sau un rachiu facut in casa. Acolo vorbeau vrute si nevrute, de la nostalgii, amintiri distorsioante, pana la fantezii si iluzii desarte, iar de fiecare data cand discutiile ajungeau la argumentele pro si contra Ceausescu, Ticu intervenea si ii pedepsea pe certareti cu o mie de lei amenda, pusa intr-o cana de lut pentru mai tarziu.

Pentru ca si in ziua de azi fantoma „Impuscatului”, dupa cum il aminteste Dan Lungu in carte, apare in discutiile oamenilor. „Degeaba spui, de foame nu s-a murit”. „Io zic ca mai degraba de sete nu s-a murit”. „Iar cand intrai in serviciu, iti dadea casa… Acu ce-ti da? Un rahat iti da”. „Ce sa zic, ca dadea din buzunarul lui.” „Ca astia nu-s in stare sa varuiasca ce-a facut Ceausescu…” Si tot asa, ad infinitum, pana in zilele noastre. Dar ce sa-i faci, infrunti realitatea si astepti cu mainile deschise sa vina Vestul.

In Raiul gainilor, scriitorul creeaza cu umor debordant personajele, dialogurile si intamplarile de la marginea oraselului provincial. O satira a vremii de atunci si a celei de acum, momente de-a lungul istoriei pe care Dan Lungu le abordeaza si le construieste nu fara ironie. Si totusi, nici dupa ce citesti ultima pagina nu poti gasi raspunsul la intrebarea: era mai bine atunci sau acum?

*Guest writer pentru acest articol este Cristina Vasilescu, studenta la studii sociale si culturale.