- 2279
O forma de literatura
Ultimul volum semnat de scriitoarea belgiana Amelie Nothomb a aparut la Editura Polirom si se numeste O forma de viata. Genul abordat este cel epistolar si neavind cum sa verificam veridicitatea faptelor narate/prezentate sub acest titlu, il vom plasa la categoria „fictiune”. Traducerea ii apartine Valentinei Chirita, din limba franceza.
Cind am inceput lectura acestei carti (foarte accesibila ca numar de pagini – doar 160), mi-am adus aminte ca citisem in liceu un alt volum de Nothomb, Peplum. Nu mai retin insa nimic in afara de lejeritatea cu care am parcurs romanul, fapt care ar putea avea 2 motive: (1) autoarea e foarte talentata si (2) a avut o traducere pe masura. Dupa primele pagini citite acum, am realizat ca am de-a face cu aceeasi situatie. Explicatia pentru talentul acestei scriitoare e data chiar de ea insasi: la sugestia parintilor, inca de mica trimitea scrisori – in mare parte bunicilor. Scrisoarea, alaturi de poezie si inainte de eseu, e una din cele mai simple forme de exprimare scrisa in care „condeiul” se simte cel mai usor.
Practic, O forma de viataeste un schimb de scrisori intre autoare (personaj-narator) si un soldat american din Irak, al carui conflict existential e tipic american: obezitatea. Insa toata aceasta corespondenta e comentata de narator (instanta narativa prin care autoarea isi povesteste una din activitatile scriitoricesti secundare: primeste scrisori de la cititori/fani carora le raspunde si cu care intretine un schimb indelungat de misive). Astfel, aflam tipologii ale celor care trimit scrisori, cliseele din adresarea unui anonim catre o persoana publica, motivatia pentru care scriitorul raspunde si in final, motivatia pentru care ea, Amelie Nothomb, scrie, in general.
Dupa cum vom putea descoperi si aici, oricine poate fi scriitor, insa distanta de la amator la profesionist este data de conceptul literar asumat si capacitatea superioara de a citi/interpreta textele de orice fel. Intre stilul soldatului (caracterizat de franchetea tipic americana) si cel al naratorului, diferentele par minime. Acesta din urma, insa, e cel care vede dincolo de toata conversatia si gloseaza atit de relevant pe marginea unui banal schimb de scrisori, incit totul capata sens si devine literatura. De fapt, acest volum e despre cum se scrie, de ce se scrie, de ce citim si de ce vrem sa fim cunoscuti drept artisti/scriitori.
Pentru ca spre finalul volumului gasim un veritabil twist, o rasturnare de situatie pe care daca o devoalez aici ar putea afecta placerea unei prime lecturi, prefer sa pastrez tacerea. Desigur, chestiunea asta mi se pare o mare prostie; conceptul de spoilers e una din multele idiotenii prizate de americani, dar pe care le inteleg perfect. A fi „deschis la minte” asa cum zicem noi, cei de la AltIasi, presupune si o anumita maturitate in planul lecturii oricarei forme de arta (sau de viata, daca tot veni vorba), ce trece de abordarea facila, strict narativa. Carticica asta e la fel de valoroasa si poate fi citita – si apreciata! – chiar daca stii deja ce se intimpla.
Ei, si dupa ce am facut tot acest tam-tam, stiu ca am stirnit o oarecare suspiciune de care nu veti putea scapa dupa ce va veti fi apucat de citit. Lectura placuta!
*Volum oferit prin amabilitatea Editurii Polirom.
