Catilinarele scriitoarei Amelie Nothomb

Povestea lui Emile incepe de doua ori, in introducere unde se anunta motivul confesiunii protagonistului si in incheierea ciclica ce revine in acelasi punct in care se mediteaza la zapada alba care e o metafora pentru caracterul si moralitatea curata, pura. Pe scurt, Emile este omul cu o constructie umanista (fiind profesor de greaca veche si latina) ce duce o viata simpla si fericita pana la cei 65 de ani cand este pensionat. Isi cunoaste consoarta de la o varsta frageda, de la 6 ani, astfel ca relatia dintre acestia se bazeaza pe un consimtamant reciproc de neinteles in cele din urma. Impreuna cu sotia sa, Juliette, cauta sa evadeze din spatiul citadin in care si-au petrecut aproape toata viata, cauta un loc linistit la tara pe care-l gasesc dupa pensionare. Campiile lor elizee sunt descoperite intr-o casuta din mediul rural, loc sacru denumit Casa.

Fericirea lor in acest spatiu dureaza o saptamana cand sunt de-a dreptul invadati de vecinul lor Palamede Bernardin. Acesta este un medic ursuz care-si face obiceiul de a se auto-invita in fiecare dupa-amiaza la ora 16 si sa stea doua ore pe un anumit fotoliu, sa astepte sa fie servit cu cafea, cu o habitudine ciudata de a raspunde scurt la intrebari (cu da sau nu) fara prea mult chef de discutie.

Politetea si lasitatea lui Emile nu sunt arme destul de eficiente in lupta cu grosolania si mitocania lui Palamede. Asta e situatia care conduce la un punct culminant dramatic, situatie care schimba registrele si clatina increderea acordata unui umanist ca Emile ce urmeaza valori morale si e ghidat de ratiune. Intelectualul Emile capata o frustrare ce se manifesta patologic; retragerea intr-un spatiu ferit, necomunicarea si inchiderea fata de oameni, regretul ca nu l-a lasat pe Bernardin sa se sinucida si in cele din urma uciderea lui Palamede scot la iveala laturi nebanuite ale personajului nostru. Mai mult decat atat, Emile este batranelul dragut pe care nu l-ar putea invinui nimeni de nimic. Nici macar propria lui sotie nu stie pe cine are alaturi, o informatie de care cei doi parteneri ajung sa fie constienti.

Am spus ca povestea lui Emile incepe de doua ori; viata sa este un inceput, apoi o renastere a sa e in primul an de dupa pensionare cand se trezeste la o alta realitate dupa disparitia lui Palamede Bernardin. Prima propozitie a romanului e concluzia lui Emile ca oamenii nu au habar de nimic despre ei insisi. Restul romanului demonstreaza temeinicia acestei afirmatii.

Cazul lui Emile este contradictoriu, un umanist ucide un om pentru a-l salva. Iata de ce e atat de bizara ratiunea, umanismul nu poate fi explicat prin prisma acestei conjecturi. Suferinta, raul, imoralitatea au fost cele care au pus punct unui destin marcat de acestea. Poate ca Bernardin era omul care avea nevoie de compasiune, de intelegere, de dialog, de o atitudine pozitiva de care nu a avut parte de la sotia sa care era infirma. Sunt multe intrebari la care ar trebui sa raspundem si ele apar o data cu acest conflict al lui Emile care e in aceeasi masura de o natura interioara, dar si exterioara. Emile e macinat de faptul ca nu ii poate spune in fata lui Bernardin sa nu-l mai viziteze: este un las si nu actioneaza decat fatis, ceea ce nu rezolva nimic cand e vorba de o persoana de talia lui Palamede. Este un las fata de Bernardin, fata de sotia sa si de una dintre elevele sale din liceu care-l viziteaza. Apoi problema exterioara a lui Emile este Bernardin, este alteritatea de care a crezut ca scapa refugiindu-se la tara. Romanul starneste discutii si concordii ce inca nu si-au gasit raspuns si tocmai de aceea as spune ca scriitoarea si-a demonstrat cu succes teza ca nu avem habar nimic despre noi.

Titlul este simbolic si infatiseaza relatia dinre Emile si Palamede, o relatie tensionata in care unul dintre ei este blamat, Palamede, de catre celalalt. Este o perspectiva interesanta prin care se face o analogie cu scrierea antica a lui Cicero, In Catilinam (cele 4 discursuri Impotriva lui Catilina). Cicero isi combate adversarul politic blamandu-l. In acelasi fel Emile vrea liniste si pace, incercand sa scape de Palamede - dusmanul sau. Am putea duce discutia facand referire si la statutul intelectualului in societate si la felul cum se raporteaza el la aceasta. Punctul de vedere al scriitoarei pare a fi acela ca situatiile neprevazute, de maxima incordare, fac ca toti oamenii sa-si iasa din minti, sa se comporte nebuneste. Latura aceasta ii este caracteristica pana si “umanistului”. De aici rezulta convingerea ca dictonul “cunoaste-te pe tine insuti” este uzat si neinteles, din el desprinzandu-se doar partea teoretica nepunandu-se in practica ceea ce s-a spus.

Romanul Catilinarele produce o satisfactie, o placere imediata in timpul lecturii, are acel farmec misterios care nu te lasa sa inchizi cartea pana nu termini ultima pagina. Este un Bildung roman care pune la indoiala cunostintele noastre fata de noi insine, fata de procesul cunoasterii asupra noastra de catre noi.