Lansare: Ce ne spunem cind nu ne vorbim?

Nascuta in Bucuresti pe 20 august 1977, crescuta in Maramures, in Ieud, pe Valea Izei, Chris Simion a absolvit Universitatea de Arta Tearala si Cinematografica “I.L. Caragiale” sectia teatrologie in 1999 si sectia regie in 2005. In 2000, impreuna cu scriitorul francez Pascal Bruckner, infiinteaza Compania de Teatru “D’AYA”. In 2006 initiaza proiectul independent Teatrul Undercloud din Laptaria Enache – Terasa Motoare sustinut de Grupul de Presa Realitatea – Catavencu. Dupa ce a publicat 7 carti, in 2009 devine membru al Uniunii Scriitorilor din Romania.

Printre romanele de mare succes pe care le-a scris se numara “In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine”. Dintre spectacolele regizate care se joaca pe scenele de teatru din Bucuresti si din tara mentionam ”Oscar si Tanti Roz” dupa Eric Emmanuel Schmitt (Teatrul L.S. Bulandra), “Dragostea dureaza 3 ani” dupa Frederic Beigbeder (Laptaria Enache – Terasa Motoare), “Hell” dupa Lolita Pille ( Laptaria Enache – Terasa Motoare), “Si caii se impusca, nu-i asa?” ( Laptaria Enache – Terasa Motoare), “Te iubesc! Te iubesc?” dupa Zapezile de altadata a lui Dumitru Solomon ( Laptaria Enache – Terasa Motoare), “Maitreyi” dupa Mircea Eliade (Teatrul de stat Oradea), “Bad Bed Stories sau Povesti de noapte buna pentru adulti” dupa Oleg si Vladimir Presniakov (Teatrul National Iasi).

Spectacolele regizate de Chris Simion nu sunt cunoscute numai publicului de teatru din Romania, ci si din strainatate. Spectacolele ei s-au jucat in teatre din Franta, Italia, Australia, India, Egipt, Portugalia, Vatican, Iran, Coreea de Sud, in numeroase festivaluri de teatru de prestigiu. O parte din aceste participari au fost recunoscute astfel: “Premiul pentru cel mai bun actor” obtinut cu spectacolul “Calator in noapte” in festivalul de Teatru Experimental Cairo 2000, “Premiul pentru cel mai bun spectacol” acordat de Alliance Francaise in 2004 pentru piesa “Scaunele”, “Premiul pentru regie” pentru piesa “Scaunele” in Festivalul de Teatru Contemporan de la Canberra in 2005, “Premiul de Excelenta” acordat de Guvernul Romaniei in Gala Antidrog in 2006 pentru spectacolul “Hell”.

Volumul Ce ne spunem cind nu ne vorbim aduce in discutie povestea unei fete al carei diagnostic fatal o determina sa o ia la fuga si sa se ascunda. Fara nici o explicatie. Isi abandoneaza iubitul, parintii, prietenii... tot. Pleaca din tara ca sa-si traiasca sfirsitul intr-o singuratate deplina, scriind mail-uri pe care nu le trimite niciodata. Dupa doi ani, isi reface analizele. Verdictul medical are efect de dinamita. Anuleaza toate asteptarile. E sanatoasa tun, fara urma de neoplasm, prin urmare, in viata. Dupa doi ani in care a dansat tango cu moartea, revine in povestea din care evadase, dar nu se mai identifica profund cu nimic. Acvariul cu lumea ei de demult, cu pesti-emotii, cu scoici-amintiri, cu ginduri-nisipuri, cu plante-vise, mediul ei vital de mai inainte, se dovedeste a fi acum ceva banal, deloc esential, foarte simplu de inlocuit. Singurul lucru cu care ramine dupa aceasta jupuire e sinele. Daca primul diagnostic a fost gresit sau daca si-a inventat povestea doar ca sa fuga de realitatea in care era... nu mai conteaza atita timp cit, insotind-o pas cu pas pe drumul ei, ne-am facut tandari ca sa ne recompunem, am mintit ca sa descoperim adevarul, am urit ca sa aflam iubirea adevarata, ne-am pierdut definitiv ca sa il regasim pe Dumnezeu pentru totdeauna.