- 5905
Chris Simion este o tanara regizoare si scriitoare din Romania, fondatoarea Companiei de teatru D’Aya. A regizat: "Pescarusul Jonathan Livingstone" de Richard Bach (spectacol de teatru-dans), ”Copilul divin” de Pascal Bruckner (spectacol de teatru-film), ”In fiecare zi Dumnezeu se roaga la mine” de Chris Simion (spectacol de teatru interactiv) etc. A scris: "Disperarea de a fi" (1996), "De ce nu suntem ceea ce putem fi?" (1997), "Spovedania unui condamnat" (1998/2000), "In fiecare zi, Dumnezeu se roaga la mine" (2002) etc.
Anul acesta Chris Simion se prezinta la festivalul EuroArt, care are loc la Iasi intre 21 si 27 mai, cu spectacolul Ce ne spunem cand nu ne vorbim (simbata, 26 mai, Ateneul Tatarasi). In 2011 Chris Simion a publicat la Editura Trei romanul cu acelasi titlu. Spectacolul este realizat de Compania D’Aya din Bucuresti si are aceeasi distributie din Dragostea dureaza 3 ani, de asemenea prezent la EuroArt acum 4 ani: Cristi Iacob, Ilinca Goya, Vitalie Bichir, Gabriela Iacob. Cred ca acest spectacol poate fi considerat "cireasa de pe tort" din festival.
"Sunt diferite moduri de a spune ceva, iar comedia ofera un mod mai relaxat de a spune adevarul."
AltIasi (Dana Tabrea): Ce reprezinta acest spectacol? Pui in scena acel schimb de mailuri extrem de poetic din scriitura ta? Transpui un text interiorizat in concretul dezinhibat al scenei? Sau este vorba mai curand de altceva?
Chris Simion: Spectacolul este volumul al doilea al cartii. Este o continuare. Spectacolul nu este realizat dupa dramatizarea primului volum. Primul volum este cartea tiparita. Al doilea volum este piesa pe care nu o sa o public niciodata, doar o sa o joc.
Al: Deci ca exista o continuitate. Dar si o diferenta. Intre carte si spectacol, intre cele doua volume ca sa spun asa. Dar de unde ti-a venit ideea acestui al doilea volum scenic ?
CS: Este cartea care mi-a cerut cel mai mult timp, respectiv 8 ani. Si desi am crezut dupa tiparire ca am spus tot ce aveam de spus ca este inchisa... mi s-a aratat continuarea. Si pentru ca unele lucruri se spun mai usor prin dramaturgie decat prin proza si pentru ca, daca ne luam dupa diplome, sunt mai intai regizor si apoi scriitor, am considerat necesar sa scriu volumul al doilea pentru scena.
AI: Crezi poate ca o receptare spectacologica ar depasi-o pe cea livresca ori ca ar fi mai de dorit pentru publicul actual. Ce faci in acest sens ? Spre ce stil te indrepti?
CS: Spectacolul este construit pe situatii realiste, chiar hiperrealiste. Si este scris in cheie comica, absolut comica.
AI: Comedia ca gen foarte mult abordat in zilele noastre. Chiar Festivalul EuroArt a inceput ca un "festival de comedie", treptat spectrul largindu-se. Solutioneaza comedia dilemele existentiale cu care ne confruntam ?
CS: Comedia solutioneaza probleme daca este bine facuta. Ca oricare alt gen de teatru. Un spectacol bine facut isi atinge obiectivele si scopul dincolo de cheia in care este montat. Prin comedie reusesti sa pui oglinda spectatorului intr-un mod mult mai siret decat prin drama sau tragedie. Sunt diferite moduri de a spune ceva, iar comedia ofera un mod mai relaxat de a spune adevarul.
AI: Inteleg ca realismul este favorizat, iar registrul onirico-meditativ adumbrit, daca nu chiar eliminat din spectacol, spre deosebire de carte unde ponderea celor doua tipuri de abordare artistica era oarecum inversa. Tema spectacolului ne trimite la conflictul dintre ratiune si inima vechi de cand lumea. O chestiune care nu mai prezinta taine pentru omul contemporan, tocmai pentru ca acesti termeni apar tot mai rar in discutie. Constiinta contemporanilor e mai curand anistorica, accentul cade pe actiune si pragmatism, mai degraba decat pe ratiune si raportare la trecut. Apoi o analiza a consecintelor actiunilor noastre nu stiu cat il mai intereseaza pe omul de astazi, accentul fiind pus pe interesul propriu in prezent. Poate ca de aici, tendinta inspre egoism, imoralitate sau chiar amoralitate. De inima nici nu mai poate fi vorba. Termen complet desuet? Realitate esuata? Ce ne poti spune legat de tema spectacolului?
CS: Spectacolul debuteaza cu 3 replici : "Suntem ceea ce facem, ceea ce alegem, ceea ce simtim". Conflictul dintre ratiune si inima nu a fost, nu este si nu va fi rezolvat niciodata. Nici de omul preistoric, nici de cel contemporan. Si e firesc sa fie asa. Daca ar fi fost rezolvat, ne-am fi plictisit la culme si ne-am fi maniat. Faptul ca patinam in functie de secol, de la romantism la materialism, de la suprarealism la Renastere... nu schimba nimic la nivel de minte si cord, e un razboi al firii pe care nu il rezolva istoria. Chiar si in spatiul tribal regasesti acest conflict. Oricat de instalata e libertatea intr-o societate, raportarea noastra la alt individ, valorile dupa care traim, sistemul care ne defineste... Acest razboi intre ratiune si inima ne insoteste, face parte din natura noastra umana.
"Spectatorii de teatru din Iasi in majoritatea lor sunt conservatori, dar daca le oferi calitate gusta si alternativa contemporana."
AI: Am sentimentul ca reprezentatia pe care ne-o pui in fata reuseste sa combata anumite tendinte ale lumii in care traim, folosindu-se de chiar armele acesteia. Ne poti da citeva detalii din spectacol cu referire la tema, joc actoricesc si arta regizorala, spre exemplificarea ideii acesteia?
CS: Spectacolul este creat din 6 tablori despre 6 variante de a insela in cuplu. Tema principala este MINCIUNA, utilizarea minciunii in cele 6 situatii si nevoia noastra de a minti, dependenta noastra de aceasta forma verbala de manifestare. Sunt 6 situatii de viata in care nu ai cum sa nu te regasesti pentru ca noua oameilor, ne este mai usor sa mintim, ne este mai comod, mai la indemana. De prea putine ori am incercat adevarul in locul minciunii sa vedem ce da. Desi poate ar fi dat ceva mai rodnic si mai adevarat. Alegem sa mintim crezand ca astfel ne potejam cand de fapt ne sapam groapa singuri. Si cand spun minciuna plec de la cea zilnica, uzuala, meschina, ajungind pina la cea metafizica.
AI: Cum ai vrea sa plece spectatorul dupa ce a vazut spectacolul tau?
CS: Evident ca imi doresc ca spectatorul sa plece modificat, atins. Au fost cazuri in Bucuresti cand fie s-au ridicat in timpul spectacolului si au plecat certandu-se (el si ea), fie la final nu-si mai vorbeau, fie se sarutau din cand in cand in timpul piesei ca un fel de incurajare, genul "la noi nu e asa, nu?". Nu e un spectacol comod, pentru ca de mintit, mintim toti. Iar cand te revezi in toata splendoarea nu poate sa-ti pice tocmai bine. Cel putin o situatie din cele 6 a trait-o toata lumea. Am curajul sa pun pariu.
AI: Ai mai participat la EuroArt acum 4 ani cu spectacolul "Dragostea dureaza trei ani". Cum iti apare festivalul acum? A progresat sau regresat (sincer)?
CS: Festivalul creste de la an la an, asta se vede cu ochiul liber. Creste in primul rand prin selectie, prin participare. Eu organizez in Bucuresti Festivalul de Teatru Independent Undercloud, anul acesta suntem la a cincea editie si stiu exact ce inseamna sa cresti un festival, sa fii exigent, sa ai rigoare, sa conteze calitatea dincolo de prietenii, relatii personale, interese, sa fii dispus sa-ti pierzi prietenii pentru ca e mai important sa nu faci compromisuri si sa fii vertical.
AI: Cum te-ai regasit in EuroArt? Cum ti se pare publicul iesean? Mai vii?
CS: EuroArt este o alternativa si e bine ca este asa. E loc sub soare pentru toata lumea, dar rezista cine este cu adevarat pasionat si determinat de ceea ce face. Daca faci o chestie la modul superficial, nu rezisti mult timp. EuroArt rezista pentru ca incearca sa mentina stacheta sus, sa aiba valoare. Si nu laud. Constat. O sa vin in acest festival ori de cate ori o sa fiu invitata si ori de cate ori productiile mele vor fi necesare spectatorilor ieseni. Iubesc Iasul intr-un mod foarte personal si de fiecare data cand joc pe scena unui teatru din Iasi am mari mari emotii. Spectatorii de teatru din Iasi in majoritatea lor sunt conservatori, dar daca le oferi calitate gusta si alternativa contemporana.