articol
stats

We're Sorry, Kurt!

Cand mergi la o piesa de teatru intitulata Nirvana, vezi pe afis ca te asteapta muzica live si nume rezonabile ale teatrului iesean iti faci o idee, cum s-ar zice, ai expectante. Piesa lui Liviu Cristian nu m-a dus in niciun caz acolo unde indica titlu nici ca spectator, nici ca orice altceva. Nu-i deajuns sa pui doi baieti simpatici in rolurile principale, s-aduci doua tobe si sa-i proiectezi pe Kurt Cobain, Max Blecher, Panait Istrati sau David Bowie pretinzand intertextualitati subtile sau o comunicare obscura intre arte care acompaniaza si potenteaza “drama” lui Toma, asa cum ne-o prezinta Liviu Cristian: In lectura propusa acestei piese, nu inaintez un manual de utilizare pentru alegerea tipului de religie/ filosofie/ gandire, ci o retrospectiva pentru sentimentul alienator in fata agresiunii cu care fluxul lumii te obliga sa te transformi. Mai ales in aceasta parte de lume, intr-o continua tranzitie.”

Piesa se doreste a fi o criza a adolescentului din zilele noastre cauzata de lipsa de modele. Toma (Vlad Volf) isi inventeaza un Kurt Cobain personal, timp in care scrie cautand sa-si faca un drum din asta. Profesorii lui sunt corupti si indecenti. Intalnirea cu “Vecinul” (Doru Aftanasiu), fiul unui securist de dinainte de ’89, ii vireaza existenta spre crima. Ideea nu-i rea. Piesa e insa prea triata, mesajul scapa in tot feluri de planuri care nici macar nu creeaza panorama. Societatea care-l perverteste pe Toma e formata din “Vecin” si scoala. Unde e familia, unde-i anturajul in toata povestea asta?!

Pentru mine a fost o piesa confuza, cu niste actori confuzi, cu o organizare confuza - daca stateai in spate, desi ai platit bilet, tot n-apucai sa vezi mare lucru. Imi pare rau s-o spun, dar mi s-a parut ca toate neajunsurile spectacolului pleaca de la text, care e pe alocuri patetic ( “daca pleci ia o parte din mine”), cu momente de umor facil, cu treceri de la discutii despre Facebook la fraze bombastice care tradeaza o proasta proprietate a termenilor; cel putin asa am auzit eu urmatoarea replica: ”in interiorul meu e-un labirint de carne si gloantele orbiteaza”. Le-o fi desfiintand nirvana pe toate, dar ca sa orbiteze ceva intr-un labirint trebuie sa negociezi cu sensurile si limba. Si n-am vazut nicio ironie in tratarea frazei mentionate. S-ar putea justifica totul, structura ambigua, amestecul de realitati, erori, inconsecvente de tonalitate prin ideea ca sunt un simulacru al societatii romanesti, ea insasi derutanta si prost construita. Totusi argumentul asta nu ma convinge. Teatrul trebuie sa transmita.

Piesa isi are meritele sale. Un fragment reusit atat ca text cat si ca punere in scena este acel flash-back in copilaria “vecinului” cand discutia cu mama sa ilustreaza o foarte buna intelegere si prelucrare a mecanismelor comuniste in care erau angrenate titulaturile “oameni buni, oameni rai”. Felul in care un copil isi percepe rolul in lumea acceea si felul in care isi problematizeaza evolutia in raport cu slujba tatalui sau in inchisorile statului sunt surprinse cu multa forta, cu o gradatie adecvata emotiei si un joc actoricesc pe masura.

De asemenea, mi-a facut placere sa ascult live parti din piesele lui Kurt Cobain: “The Man Who Sold the World”, “Come As You Are”. Despre imaginile proiectate pe ecranul din fundalul scenei nu pot spune c-au avut un efect covarsitor, au rezolvat problema spatiului foarte mic, completand uneori actiunea (secventa in care Toma este ranit) sau traducand vizual dialogul personajelor (portrete atat ale personajelor cat si ale unor muzicieni/ scriitori) .

Cat despre jocul actoricesc, o abordare bizara este de remarcat in construirea lui “Kurt inventat” care pare sa sufere de ADHD. Cosmin Maxim care joaca acest rol afirma: “Kurt Cobain adus in Romania are si-o parte de clownerie, daca se poate spune-asa”, justificand exagerarile interpretarii sale.

Va invit sa vedeti aceast spectacol si sa ne auzim in subsolul acestui articol cu pareri/ viziuni cat mai diverse. Cred ca performantele teatrului iesean pot fi stimulate de o astfel de implicare a spectatorilor sai.

Articol scris de Marina-Evelina Cracana | Mie, 11/04/2012 - 03:38
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului marina.evelina