eveniment
Data: 
21 Apr 2016 - 19:00
22 Apr 2016 - 19:00
10 May 2016 - 20:00
14 Jan 2017 - 19:00
Loc: 
Sala mare
Bilet: 
32.00
stats
Adresa: 
str. Agatha Barsescu nr.18
Telefon: 
0232 255999
books-express.ro

Un dusman al poporului

Dupa succesul deplin al ultimelor doua spectacole montate de Claudiu Goga pe scena Salii Mari, Acasa, in miezul verii (Tracy Letts) si Vizita batranei doamne (Friedrich Dürrenmatt), Teatrul National Iasi vine in intampinarea cererii publicului cu un nou spectacol in viziunea aceluiasi regizor. Pe 21 si 22 aprilie, de la ora 19.00, va avea loc o premiera de o tulburatoare actualitate: Un dusman al poporului de Arthur Miller (adaptare dupa piesa lui Henrik Ibsen). Update: alte reprezentatii vor avea loc pe 10 mai 2016 , 14 ianuarie 2017 de la ora 19:00.

Prima tentativa partiala de punere in scena a piesei ibseniene a avut loc pe scena Teatrului National din Iasi, in 1894, cu titlul Doctor SalceanuUn an mai tarziu, in primavara lui 1895, tot la Nationalul din Iasi se monteaza primul spectacol romanesc cu o piesa ibseniana. Celebrul State Dragomir este primul actor roman in rolul doctorului Stockmann. Conform cronicilor vremii, datorita lui, Un dusman al poporului se reia, tot aici, in 1903.

Arthur Miller, laureat al Premiului Pulitzer pentru dramaturgie, scrie Un dusman al poporului in 1882dupa piesa cu acelasi titlu, de Henrick Ibsen. Doctorul Thomas Stockmann, protagonistul piesei, descopera ca apa folosita pentru baile locale este contaminata si, pentru a nu fi pusa in pericol sanatatea turistilor, se hotaraste sa faca public acest lucru. Dar, din moment ce principala sursa de venit a orasului este reprezentata de aceste bai, comunitatea si autoritatile se lupta sa il reduca la tacere. Aparandu-si convingerile, Stockmann isi asuma responsabilitatea fata de ceilalti, primind eticheta de „dusman al poporului”.

„Am convingerea ca aceasta piesa poate fi vie pentru noi datorita temei care reprezinta, dupa parerea mea, tema centrala a vietii noastre sociale de astazi. Apare intrebarea daca garantiile democratice menite sa protejeze minoritatile trebuie uitate in momente de criza. Si alta intrebare, mai personala, daca viziunea cuiva despre adevar trebuie considerata o sursa de vinovatie in momentul in care o multime de oameni o condamna ca fiind o minciuna periculoasa si diabolica. Este o tema persistenta – de fapt, este posibil sa fie cea mai persistenta dintre temele lui Ibsen – deoarece niciodata nu a existat o societate capabila sa sprijine individul care insista ca are dreptate, in timp ce majoritatea sustine contrariul.”(Arthur Miller – prefata la Un dusman al poporului, traducerea – Silvia Ghilas)

Regia: Claudiu Goga; Decor/video: Andu Dumitrescu; Costume: Lia Dogaru

Distributia: Constantin Puscasu, Teodor Corban, Petronela Grigorescu, Adi Carauleanu, Cosmin Maxim, Doru Aftanasiu, Andreea Boboc, Dumitru Nastrusnicu, Ionut Cornila, Pusa Darie, Flavius Hotaranu, Gabriel Anton, Emil Coseru, Cosmin Panaite, Dumitru Florescu, Sorin Cimbru, Lucian Valacu, Nicolae Ionescu, Delu Lucaci, Gelu Zaharia, Radu Homiceanu, Adrian Marele

Articol scris de Comunicat de presa | Mie, 20/04/2016 - 14:30
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului comunicat de presa