Trois femmes et un homme

 Riscind a-l sicii putin cu aceasta ultima precizare facuta despre statutul sau, doresc de fapt a marturisi reala mea admiratie pentru un „omulet" care a reusit, si nu pentru prima oara, sa demonstreze ca are destula forta, o minte destul de scormonitoare si destul de agila, un simt indeajuns de fin pentru a aduce firesc si placut un text in fata spectatorului. Si pentru a-l seduce cu totul. Eu am fost sedusa din primul moment cind am intrat in "sala de spectacol". Se formase deja o atmosfera de "intre prieteni", o muzica linistita ne astepta, ne-am luat cite o Cola si am stat de vorba asezati turceste sau catarati pe marginea ferestrei. M-am invaluit in aceasta atmosfera placuta, transparenta de vineri noapte si-am respirat pe dinauntru. Caracala, un mic magician. Zimbesc.

Povestea din Sta sa ploua este relativ simpla, insa este una de efect, foarte potrivita, de altfel, pentru locatia bar. In treacat fie spus, la Bucuresti s-a montat la Teatrul Luni, in regia Liei Bugnar, scenografia fiind semnata de Dragos Buhagiar, iar personajele fiind interpretate de Tania Popa, Maria Buza, Antoneta Cojocaru si Marius Manole. Se infiripa o intimplare aproape obisnuita, trei fete care cinta intr-o formatie necunoscuta sunt nevoite sa plateasca 200 de euro pentru chiria unui apartament. Intimplarea devine neobisnuita prin implicarea fiecarui personaj, prin descoperirea interiorului fiecaruia si prin finalul spumos, care ofera un posibil happy end. Scenariul ofera o partitura buna actorului, spectacolul de la Hand reusind sa puna accentul pe jocul acestora si mizind mai mult pe interpret decit pe efecte regizorale miraculoase, asa cum se petrece in cazul montarilor de bar. Irina Scutariu, Laura Bilic si Bianca Ioan sunt cele trei femei care fac povestea alaturi de Bogdan Cantauz. Cele trei actrite joaca unitar, formind corpul comun din text. Diferite si totusi la unison, vocile lor se distanteaza si converg, dind mereu senzatia ca publicului tocmai i s-a deschis usa de la apartament si sta observator la aceasta cozerie feminina care-si are accentele sale umoristice. Cum insa comicul trebuie sa fie compensat de ceva, nota de melancolie, de profunzime se arata in spatele cuvintelor, uneori vadit nostalgice, alteori paradoxale (asa cum se petrece in cazul glumitei pe seama copiilor din Africa, comicul lasa a se intrevedea tragicul situatiei). Regizorul si actorii trec insa cu usurinta de la superflu la adincime si invers vadind, astfel, o apertura interpretativa de finete. Ce mi s-a parut de apreciat este ca in fata textului montarea aproape ca scapa in subsidiar unele expresii prea banale, lasind sa straluceasca privirile lui Peti, Cuce si cea a Genei. Cred insa ca Paul ar fi meritat nuante actoricesti ceva mai colorate, impresia de baiat de bani gata fiind prea pregnanta. Textul mi-a parut ca lasa in cazul lui Paul si loc de naivitate, copilarie, candoare, sentimentalism. Nu cred ca Paul e doar un tinar innebunit dupa sexul lui Peti, dovada ca vrea sa faca si pasul cel mare al logodnei. Chiar daca violent, el are si ceva ascuns, mai blind. Putin cam abrupt in reprezentarea lui Bogdan Cantauz, parerea mea ar fi ca o partitura mai bogata coloristic l-ar scoate din rigiditatea care nu-i este benefica.

Ma bucur a fi fost acolo in aceasta friday night fever si daca incurabilului Florin Caraccala faptul ca am plecat in mine cu Sta sa ploua ii spune ceva, inseamna ca a reusit. Pentru ca "Sta sa ploua e momentul ala suspendat in care urmeaza sa se intâmple ceva... bun sau rau... nu mai are nici o importanta... e starea de dinainte de... asta e sta sa ploua!" si clipa asta e in noi toti. Trebuie doar s-o simtim.