Tanti Chanel: comedie cu piruete dramatice

Textul lui Kolyada ne prezinta aparent un grup alcatuit din patru batrane, membre ale Ansamblului coral Armonia, care implineste zece ani de la fondarea sa, de aici, pe parcursul spectacolului intervenind o suma de „piruete dramatice” care schimba cursul perspectivei luminoasede la inceput. De sesizat este circularitatea spectacolului – el incepe si se sfarseste prin aparitia Fantomei (de la Casa de Cultura), interpretata de actrita Silivia Baleanu Popa, care va aniversa 50 de ani de teatru (infatisarea acesteia in cheia rolului pe care l-a jucat mi-a amintit de personajul Shakespeare din Sonetele regizorului contemporan Robert Wilson). Ea este imbracata intr-o rochie de catifea neagra si isi face simtita prezenta printr-un „joc” al unei lumini pale, ce creioneaza o stare lugubra, insotita permanent de amprenta mortii.

Tot in cadrul distributiei ii mentionam si pe actorii: Andreea Boboc, Annemarie Chertic, Alina Mindru, Andreea Spataru (cele patru batranele - soliste de 90, 85, 80, 75 de ani), Irina Radutu Codreanu („intrusa”, solista noua si in final „Tanti Chanel”) si pe Daniel Busuioc (dirijorul ansamblului).

Ion Sapdaru colaboreaza pentru realizarea decorului cu Gelu Risca, pentru fabricarea costumelor cu Alina Dinca Puscasu si cu Dragos Mihai Cohal pentru pregatirea muzicala a actorilor. Actiunea spectacolului este  destul de statica, liniara, din cauza spatiului ingust, aglomerat cu decor si pentru simplul fapt ca intreaga miscare se petrece in jurul mesei, uneori cu mici trimiteri spre planul scenei si al pianului din sala de balet. Mi s-a parut un pic ciudat faptul ca masa pe care erau asezate bucatele pentru festivitate nu era o masa obisnuita, ci una de tenis, putandu-se observa chiar fileul, dar presupun ca se explica prin faptul ca actiunea are loc intr-un spatiu „neconventional”.

In momentul in care cele patru batrane intra in scena, ele vor trage niste perdele, care acopera oglinzile, aici simbol al reflexiei distorsionate, ce le arata spectatorilor imaginile reale ale celor patru suflete. Desi textul este o comedie, datorita liniilor in care sunt create personajele, felul in care pasesc, ticurile, costumele fastuoase, machiajul, aparitia unor carje, se sintetizeaza drumul spre o nota de penibil, de grotesc, de tristete, de monotonie. Se observa trecerea unor ani care nu au facut nimic altceva decat sa apropie apusul carierei celor patru soliste, si totodata finalul tineretii, al vietii... toate aceste lucruri ducand spre resemnare, spre agatarea de tot ce li se ofera, fara a putea schimba mersul intamplarilor. Textul dramatic prezinta o situatie banala, din viata de zi cu zi, transpusa prin mai multe accente care au ajuns la un anumit grad de dificultate, dar totodata compenseaza prin rasturnari de situatie care dau, evident, un dinamism reprezentatiei.

Tanti Chanel are momente de poezie, imbinate, as putea spune, pe alocuri, cu cateva tuse de vodevil. In ilustratia muzicala se pot recunoaste piese precum Valurile Dunarii, A ruginit frunza din vii si versurile cantate din poemul eminescian Pe langa plopii fara sot, ce provoaca un sentiment de melancolie, intr-un ton rece, tanguitor.

Cele patru actrite care au jucat rolurile de batrane au „schiopatat” pe alocuri, neputand sa-si atribuie complet cel mai varstnic personaj din cariera lor actoriceasca, iar Irina Radutu Codreanu are la inceputul intrarii sale in scena un moment consistent de fad, completat in cele din urma prin expresiile vulcanice introduse in compozitia rolului sau. Daniel Busuioc pare ca forteaza putin jocul prin apelul la exagerari, ce trimit spre o zona cam stridenta, „prea - teatrala”.

Daca ar fi sa-i dau un „calificativ” montarii Tanti Chanel as spune ca este un spectacol acceptabil, care nici nu exceleaza, dar care nici nu clacheaza, fiindca, in fond, este o poveste fireasca, incropita intr-o maniera mai mult decat rezonabila de catre Ion Sapdaru si care in final prinde la public.