- 3126
Tan inmortal como frio: Luceafarul
Acum cativa ani, era in trend sa te pronunti impotriva lui Eminescu, “cadavrul din debara”, “pseudo-geniul national”, “miradoniz al basarabenilor“ s.a.m.d, formulele ar putea continua. Am citit n-1 referinte in publicistica romaneasca unde Mihai Eminescu era desfiintat pe considerente istorice, literare, politice ori de alta natura. Ce mai… era en vogue sa-l persiflezi pe autorul Luceafarului. Personal, fac parte dintr-o generatie cand poezia lui Eminescu era unul dintre subiectele de bacalaureat de care nu aveai cum sa scapi. Nici nu mi-as fi dorit sa fi fost altfel. In copilarie, pe la cinci ani, am crescut cu un volumas de lux cu poezii de Eminescu, din care reciteam frecvent. Apoi, in adolescenta/facultate, aparitia fulgeratoare a lui Patapievici, un orator ale carui conferinte le savuram ori de cate ori era invitat la Iasi, erau in ton cu ceea ce gandeam si eu. Nu era vorba, neaparat, de a fi la moda ori nonconformist, criticand valorile romanilor, cat despre asa-zisa identitate nationala (mitul Eminescu fiind o componenta clara a respectivului construct): “Noi definim bucuros sentimentul national prin invocarea maretiei trecutului. La Eminescu, in celebra invocatie lirica, Romania are un trecut (mare) si un viitor (tot mare). Nu ni se spune ce prezent are (sau merita) Romania” (H-R Patapievici, Politice). Nimic mai just ori mai actual: inchidem ochii in fata mizeriei prezentului si ne refugiem in aclamarea trecutului ori in proiectarea unui viitor…
Observ ca lucrurile au inceput sa se schimbe, iar Eminescu este celebrat la nivel inalt, de la an la an la Casa “Mihai Ursachi” din Iasi, mai nou la Teatrele Nationale de prin tara. La 164 de ani de la nasterea sa se poarta din nou recitalurile din poezia lui Eminescu; de fapt, poate ca mereu cele doua tabere (a rezervatilor si a entuziastilor) au existat in paralel, numai ca, inevitabil, una dintre acestea era mai vizibila si domina prin impact. Intrebarea este ce au de spus tinerii de azi. Si raspunsul l-am gasit la un artist iesean din noua generatie, care a avut curajul sa faca un videoclip, luand la punct de plecare Luceafarul lui Mihai Eminescu. Prin sensibilitatea muzicii si a modului in care Eminescu este recitat in limba spaniola, mai mult prin implicatiile profunde ale ideilor transmise de respectivul videoclip, Iustin Surpanelu se dezice de faptul de a fi roman, de cele trei mari trasaturi ce ne caracterizeaza: “delirul politic, sexul si bascalia”. “De unde atata sange rece la romani?” il intreba cineva pe Culianu... Pana la urma, si o voi repeta ori de cate ori voi avea prilejul, suntem singurii de pe mapamond care celebram Craciunul alaturi de uciderea unui presedinte, oricine ar fi fost acesta… Ioan Petru Culianu a raspuns la intrebarea de mai sus in felul urmator: “(…) O fi specificul national”…
Ne e teama sa mai simtim, suntem goliti de interioritate, “ne purtam sufletul la vedere”, ne marturiseste Iustin Surpanelu, autorul videoclipului mentionat. Care suflet, as continua eu, pentru ca nu stiu sa existe un loc al sufletului… Doi protagonisti cu aspect androginic, un el si o ea, sustin cinci minute de meditatie pe aceasta tema. Videoclipurile lui Iustin Surpanelu nu spun neaparat o poveste si se construiesc cadru peste cadru, spontan, fara un plan prealabil. Intotdeauna veti regasi o imagine socanta (de data aceasta, ea isi tine inima in palma, apoi si-o arunca intr-un rau) si simboluri (fereastra este inlocuita cu un rau, camera fetei cu o padure), conotatii semireligioase, mitologice. Iustin Surpanelu cocheteaza simultan cu fotografia, cu teatrul, cu spiritualitatea, cu filmul si o face inspirat, motivat, cu seriozitate profesionala.
Mitologic, Hesperus (din pacate, limba romana nu face distinctia intre Lucifer si Noctifer decat prin precizarea celor doua stele, Venus de seara si Venus de dimineata) descinde de doua ori, luand chip de inger ori de demon, de fiecare data acesta o inspaimanta pe tanara pentru ca seamana cu un mort. Daca el cere dezlegare de la Tatal ceresc pentru a lua infatisare umana si a deveni muritor (poemul lui Eminescu), ea cere dezlegare de la tatal lumesc pentru a se lepada de omenesc (semnificatia aruncarii inimii) si a muri, devenind asemeni lui (videoclipul lui Surpanelu). Succinta lui grimasa umana - schitarea unui suras, sangele ei pe obrazul lui, lacrimi in ochii lui, pe care nu si le recunoaste, pamantul de pe obrajii lor... Surpanelu se joaca: A invata sa mori, sa traiesti; umanitatea se transmite de la unul catre celalalt, la fel cum moartea, si ea, este preluata dinspre unul inspre celalalt...
Cei doi se intalnesc, asemeni jumatatilor din mitul angroginului, undeva la limita dintre noapte si zi, dintre omenesc si neomenesc (el isi sfasie vesmantul alb sideral, exhibandu-si corporalitatea), dintre viata si moarte, dintre mortalitate si imortalitate, dintre uman si demonic.
(El Lucero, videoclip produs de DEOCHI, concept regizoral: Iustin Surpanelu, asistent regie: Octav Chelaru, distributia: Lorena Marciuc, Ivan Claudiu Vlad, Alexandru Barnea, octombrie 2013)
El Lucero
