Simboluri si scenografia din Dawn Way

Prin prezentarea a treisprezece secvente care au acelasi deznodamant spectacolul a castigat doar in cantitate, nu neaparat in capacitatea de a mentine viu interesul. Stiind ca textul e pretext, consider ca se putea renunta cu usurinta la mai multe scene din cele cincisprezece pe care le are textul original, nu doar la doua ca in cazul de fata. Schema poate fi, dupa primele episoade, anticipata: Ingeri care provoaca un accident - cupluri care, puse in fata faptului implinit nu stiu cum sa (re)actioneze si care sfarsesc prin a fugi de responsabilitate - cercul fiind inchis de Ingeri care reteaza, una cate una, sperantele puse in oameni. La final, pe scena se intalnesc chiar Dumnezeu si Diavolul, care au un dialog patetic despre sansele care trebuiesc date sau luate omenirii. Diavolul isi sustine bine pledoaria si toate cartile par a-i fi favorabile, dar cum era de asteptat, in spiritul cliseului hollywood-ian al happy-end-ului, omenirii i se mai da o sansa, binele invinge. Prezenta multitudinii de scene are sens insa daca traducem semnificatia cifrei treisprezece - ca numar aducator de ghinion, care mai simbolizeaza si tradarea, caci in credinta crestina e asociat Cinei cea de Taina unde erau prezente treisprezece persoane, printre care si Iuda.

Dupa cum spuneam mai sus, pe langa povestea care din punctul meu de vedere putea fi redata mai concis, avem si elemente care dau stralucire spectacolului, si aici ma refer la imaginile create. Atmosfera a fost bine realizata, la aceasta contribuind efectele vizuale (Setsuna), jocul de lumini si culorile ireale (Lucian Moga) care te intampina de la intrarea in sala. Totodata filmele scurte (Alexandru Condurache) care ruleaza pe ecranul alb, semnalizat cu inscriptia Movie house live... si muzica electrizanta par parca dintr-o alta dimensiune. Ingerii joaca acelasi joc intr-un ritm aproape neschimbat, fac exercitii fizice si vorbesc pe intelesul nostru - la inceput, iar cand incepe spectacolul folosesc o limba ciudata, inventata, inducandu-ne senzatia de contopire a lumilor. Se joaca cu un inger-papusa cu cap mobil prevazut cu roti pe care-l imping de-a lungul scenei, si care din obiect de joaca isi schimba functia in mini-piedestal al actorilor care vin la aplauze - mai putin al celor care joaca Ingerii -, capul lui fiind - la final - capul fiecarui actor-personaj. Se doreste probabil o subliniere a ideii ca fiecare dintre noi poate deveni un inger. Deasemenea, putem distinge si o floare de mac: din antichitate macul a fost considerat simbolul somnului adanc si al mortii. Hypnos si Thanatos - Somnul si Moartea - au fost reprezentati cu coronite de mac sau tinand in maini flori de mac, deoarece grecii erau constienti ca un somn foarte profund indus de opium poate sa duca la moarte.

Exista un element de decor (9 Optiune) care nu a avut prea multe intrebuintari - a fost folosit in scena Amantilor, iar mai apoi de Bodyguardul care face flotari sprijinindu-se de el. El poate reprezenta suportul pentru reclama luminoasa a barului Ingerilor: Angel Eyes - coffee drinks and more... servind totodata pentru echilibrul spatiului de joc. N-am observat o alta utilitate, miscarile din zona lui parand facute strict pentru a folosi obiectul. Totodata, un televizor este actionat de Ingeri inaintea fiecarui accident. As fi preferat insa doar imaginile proiectate: cred ca in felul acesta s-ar fi facut o mai buna delimitare a zonelor imaginar-real.

Urmeaza barul, un cub din plexiglas inscriptionat sugestiv: coffee drinks and more..., un loc prin care trec aproape toate personajele cand au nevoie de ceva “tare” si in care-l gasim la inceputul spectacolului pe Insusi Dumnezeu, stand de vorba cu Ingerii. E interesant jocul acestora din urma cu ingerii de hartie care atarna de un fir de ata - tot treisprezece la numar - si sunt taiati, unul cate unul, dupa fiecare accident, in finalul piesei ultimul cazand, de data aceasta sub influenta Diavolului. Barul pare unul obisnuit, nici unul din cei care-i trec pragul neobservand ceva iesit din comun, fiecare fiind coplesit de propria problema. Nu par a observa penele de pe jos - reprezentarea spiritului -, care te introduc, chiar fara sa cunosti semnificatiile, intr-o zona fantastica; mandolina, imaginea ireala de pe latura vizibila a tejghelei sau ingerii agatati. E ca in viata: trecem de multe ori nepasatori, grabiti, ignorand ce se intampla in jurul nostru.

Trompeta, folosita nu numai ca instrument de suflat ci si ca palnie, era utilizata in imaginile renascentiste, cu ajutorul ei Ingerii anuntand Judecata de Apoi. Gongul, pe langa marcarea debutului unui spectacol, indeparteaza spiritele rele, marcheaza sosirile si plecarile. Alt element manipulat de ingeri pentru sublinierea unor momente dramatice e camera de filmat. Spuneam mai sus ca nu simteam nevoia prezentei televizorului, si asta deoarece camera de filmat creeaza mult mai bine trecerea dintre imaginar-real doar prin proiectie. Noi vedem ca ei se filmeaza, iar distanta mai mare dintre actiune si ecran ar fi dat o alta dimensiune, caci televizorul ma ancoreaza in realitate. Dar daca il luam ca obiect din barul Ingerilor unde si ei urmaresc firul actiunii pe care au provocat-o, prezenta lui are sens.

Pana la urma - caci vorbeam de delimitarea planurilor - realitatea lor e imaginar pentru noi si invers. Ecranul pentru proiectii este bine pus in valoare si in scena in care se joaca in spatele sau. De data aceasta Ingerii au aripi detasate de corp, de parca ar vrea sa-si ia zborul dupa ce beau potiunea magica, dar apare Diavolul care le strica jocul. Din nou regizorul se joaca cu simbolurile, aripile reprezentand capacitatea de a calatori intre taramul uman si celalalt, eliberarea de materie si mortalitate, aripile desfacute pot fi un semn de protectie, fiind insemne ale fiintelor supranaturale. Bolul, de asemenea, privit de grecii si romanii antici ca obiect in care puneau ofrandele, a ajuns in arta vestica simbol al sacrificiului ritual.

Costumele spectacoului (Rodica Arghir) sunt conforme cu felul de-a fi sau functia fiecarui personaj. Aripile Ingerilor trebuiesc indeosebi mentionate, fiecare pereche fiind creata din alt material si alta culoare. E interesanta aparitia Ingerului cu aripi negre dantelate - mi se par cele mai reusite. Songul (asa isi denumeste Afrim cantecele din piese) pe care-l canta - la prima lor aparitie - este o alta nota distincta a spectacolelor lui Afrim. Ca imagine sunt deosebite si cele confectionate din radiografii. Mai apare o pereche de aripi, cea a Sefei de la Pompe Funebre - personaj responsabil cu trecerea de la o lume la alta -, un colaj de imagini cu femei goale, in antiteza cu semnificatia aripilor. Costumatia Ingerilor, pe langa aripile de care aminteam, consta in jeans, adidas si... bustul gol, cu alte aripi, de data asta pictate pe spate. O tinuta lejera potrivita pentru miscarile de la inceput care te duce cu gandul la puritate, trasatura specifica acestor creaturi, si nu la admirarea trupurilor semi-dezgolite ale unor actori. Din pacate, pentru o parte din public nuditatea este un criteriu pentru a pasi in sala de spectacol, piesele lui Radu Afrim atragand (voit sau nu) si prin acest aspect. Unul din Ingeri aparea la un moment dat acoperit de o masca, asumandu-si astfel o alta identitate.

Dawn Way este un spectacol intesat de simboluri - pe care am incercat sa le punctez - dar si de elemente rupte din realitate. Astfel, regizorul introduce pe alocuri momente care dau piesei o nota mai familiara: foloseste numele real al actorilor drept numele personajelor si foloseste unele situatii intalnite in cotidian. (Cea mai savuroasa replica mi se pare cea a Miresei “Am opt sute de invitati... prietenii mei de pe Facebook!”) Isi permite ironizarea regiunii prin inserarea in limbajul personajelor a moldovenismelor, introducerea unui cantec specific interpretat de Sotie si dansul Ingerilor tot pe ritmuri folclorice, plus prezentarea curtii lui Stefan cel Mare in scena Regizor - Compozitor (cand se amintea de sistemele teatrale).

Deloc specific pentru Afrim sa se incadreze in canoanele unui teatru. Il stiam unic, aproape socant - nu de dragul senzationalului ci prin temele abordate si mesaj -, transmitand deseori mai mult decat poate spectatorul obisnuit sa perceapa. E adevarat ca la o analiza amanuntita piesa abunda de simboluri, insa multitudinea de scene repetitive m-a facut sa-mi doresc sa vad si alte imagini, alte secvente. De altfel, impresia mea a fost confirmata de starea generala de spirit a publicului. Cu toate astea este unul dintre cele mai bune spectacole montante la Nationalul iesean in ultimii ani.