- 5835
Portret in miscare si in teatru – De ziua lui Radu
La Teatrul din Stejar, spatiul in care miscarea independenta din Iasi respira, a avut loc in luna ianuarie spectacolul De ziua lui Radu. Frumoasa incercare de a aduce la viata unele momente din trecut, prin relatarea unor povestiri cu caracter emotionant, i-a dat acestui proiect o nota de sensibilitate aparte si profunzime pe toata durata spectacolului.
Studentii participanti au fost coordonati de Vasilica Balaita lector la Facultatea de Teatru din Iasi. Ea a si facut parte, alaturi de tineri in acest „joc de roluri”, bucurandu-ne cu abilitatile sale actoricesti si muzicale. Asemenea unui micro-concert live, interpreta principala a impresionat publicul cu claritatea vocii sale, spectacolul avand si un dirijor si un amfitrion in aceeasi persoana.
,,De ziua lui Radu” este un eveniment care se adreseaza unui public restrans, format din cei care l-au cunoscut pe Radu Stefan. Dar asta nu inseamna ca exclude alti iubitori de teatru sau muzica, ba dimpotriva. Nascut pe 24 ianuarie 1960 si decedat pe 31 decembrie 2018, autorul celebrei melodii Ninge pe Moldova, ninge!, Radu Stefan a fost un compozitor si interpret de muzica de spectacol si muzica folk, si ne-a adus, chiar si prin absenta sa, pentru o seara, impreuna. Evenimentul, initiat de la ideea de teatru documentar, i-a fost dedicat intru. Parca in mod miraculos, prin felul in care spectacolul a fost realizat, timpul s-a opri putin in loc.
Inceputul consta intr-un dialog de introducere in repertoriu, iar repetarea acestuia pe parcurs, poate fi interpretata ca o modalitate de a mentine publicul activ sau pentru a familiariza spectatorii cu textul. Pe nepregatite, atentia este furata de Vasilica Balaita, aka ,,Vasea”, aceasta si-a ales foarte bine piesa de inceput, astfel, prin prisma acesteia legandu-se un pact cu publicul si indicand faptul ca momentele muzicale vor continua. Prin intermediul personajelor sunt surprinse momente importante din viata artistului. Au captat atentia Anghel Pavel Silviu si de Daniel Ciobotariu (anul III clasa de Papusi-Marionete a Facultatii de Teatru din Iasi), care au dat credibilitate si un plus de sensibilitate personajelor interpretate. Gandit ca o poveste fragmentara, scenariul a insumat intamplari relatate cu sinceritate, obiectiv, asa cum e teatrul documentar, ceea ce a facut ca evocarea atipica sa ni-l reinfatiseze pe Radu Stefan apropiat de spectator, in lumini calde sau in nelinistea sufleteasca.
Coloana sonora, ca un fond si flux continuu al „povestii”, ca o alta semnatura a artistului, s-a coagulat in jurul unor versuri cunoscute: Da doamne, Pensia, Nu-s parale de Constantin Tanase, Prea sarac de I. L. Caragiale, Cainii, fragment din Scrisoarea III de Mihai Eminescu sau Tara de Ion Pribeagu. Interpretate de Vasilica Balaita, textele si muzica au devenit parteneri de joc, reflectand legatura energetica creata intre sala si spectatori. Diversitatea este cuvantul ce descrie cel mai bine stilurile muzicale abordate: rock, folk, baladesc s-au intalnit pe aceleasi partituri.
Atmosfera de petrecere, cu momente de climax si altele de tensiune ascunsa ori de melancolie, contactul constant cu publicul care parca nu mai avea motiv sa ramana pe scaun si doar sa priveasca, toate aceste zvacniri au fost ingredientele care au starnit valurile de energie
S-au prins in vartejul de cuvinte si de sentimente studentii Arina Vrabie, Bianca Pascaru, Alin Nechita, Anghel Pavel Silviu, Mariuca Daminescu, Daniel Ciobotariu, dar si actritele Beatrice Volbea si Liliana Mavris Varlan. Veselia si tristetea, voia buna dar si linistea au stat cot la cot, imbinandu-se intr-un mod placut si imbietor. Cum scena nu a fost una clasica, faptul ca actorii s-a miscat mereu printre spectatori, ca soaptele sau tonalitatile inalte au fost mereu in preajma noastra, ne-au impresurat, s-a creat astfel impresia de participare colectiva. Ritual sau petrecere? Lacrima s-a intors in suras si o absenta a devenit prezenta.
La sfarsitul interpretarii toti actorii, care, in timpul spectacolului erau asezati la mese, langa spectatori, scena lor fiind reprezentata doar de mijlocul liber al sali, se urca intr-un final pe adevarata scena pentru a incheia prin plecaciune acest spectacol, readucand publicul invitat in spatiul realului.
Spectacol deosebit ca mod de manifestare l-a readus pe Radu Stefan printre cei asezati la mese, intr-o disparitie a limitei dintre real si nereal, dintre ceea ce este si ceea ce traieste in invizibil. Creatia artistului s-a refacut sub ochii nostri, am plutit pentru cateva zeci de minute pe acordurile nostalgice sau frenetice, ne-am desprins putin de cotidian.
Guestwriteri sunt Antonia Dumitras si Teodora Rusu, studente la Management cultural, anul I, Facultatea de Teatru, UNAGE, Iasi
