Palaria lui Purcarete

N-as zice ca am asistat la o piesa surprinzatoare sau extraordinara; oricum, nu e o capodopera. De asemenea, nu cred ca se va vorbi despre aceasta montare in presa de la Bucuresti/presa nationala asa cum s-a intimplat in cazul Operei si a spectacolelor lui Andrei Serban. Desi mi s-au parut exagerate articolele din presa locala care vorbeau despre o „confruntare” manageriala intre Hadji-Culea si Rancea, totusi daca aceasta competitie chiar exista, acum e clar, cred, pentru toata lumea, cine si cum sta in clasament.

Desi eram putin half-hearted cind m-am dus la spectacol, pentru ca in aceeasi seara, de la aceeasi ora, la Berlinala se desfasura Gala de Decernare a Premiilor, farsa pusa in scena de Purcarete m-a prins, mai greu, ce-i drept, dar pina la pauza am ris de citeva ori. M-a surprins minimalismul decorurilor care aduceau mai degraba a machete ce urmeaza sa fie dezvoltate ulterior (la fel ca afisul spectacolului...), dar geometria dinamica a panourilor mutate si ras-mutate mi-a placut in mod special.

Chiar dupa inceputul actului II, primesc vestea cu Ursul de Aur. Imi venea sincer sa tip de bucurie si ma gindeam ce moment istoric traim! Iar in jurul meu era plin de oameni veniti sa vada montarea unui mare regizor de teatru roman, care rideau stind pe scaune in una din cladirile emblema ale culturii iesene. Ori la ceva sute de kilometri distanta, cinematografia reusea sa rezolve cu adevarat una din obsesiile culturii romane: sincronizarea cu marea cultura occidentala, de care se ocupasera Lovinescu, Cioran si atitia altii.

Iata un paradox: la Iasi, Purcarete e chemat sa transeze o competitie provinciala, intretinuta nevoie mare de presa, iar la Berlin, alti romani nu doar concurau ci si cistigau (ca s-o parafrazez pe Ada Solomon) un premiu infinit mai important pentru noi toti. Oricum as fi facut, mi-era imposibil sa mai pot ride cu pofta sau aprecia sincer ceea ce vedeam pe scena. Era inutil. Competitia Teatru vs. Opera nu mai avea nicio miza, pentru mine.

Desi, cum spuneam, e primul spectacol de Purcarete pe care-l vad, as indrazni sa afirm ca cel care a semnat Faustul de la Sibiu e supra-estimat. Piesa e o comedie ok, are ceva nuante de regie asteptate de publicul iesean (acele miresei, cei doi muncitori ai teatrului, domnisoarele din loja, pasajele cintate etc.) si citeva scene foarte bune, dar cam atit. Cred ca se va juca ceva timp la National, poate cu un succes mai mare decit Iasii in carnaval sau poate ca nu si ramine de vazut cum o vor recepta criticii de gen.