- 4863
Moliere contemporan, la Ateneu
Ateneul Tatarasi ne propune o ultima premiera a stagiunii, Vicleniile lui Scapin, dupa Moliere, in regia lui Nucu Ionescu. Distributia: Constantin Avadanii/ Viorel Varlan, George Sfaiter, George Gradinariu, Vlad Baba, Sergiu Moraru/ Adrian Marele, Anca Gutui/ Maria Madalina Costin, Emma Toma. Vicleniile lui Scapin (1671) reprezinta o comedie lejera, una dintre farsele scrise de Moliere, alias Jean-Baptiste Poquelin. Moliere nu este doar renumitul dramaturg la care ne raportam astazi, ci si regizorul propriilor piese de teatru, apoi un incintator actor voiajor de comedie. spectacolul se joaca din nou duminica, 27 ianuarie, pe 1 februarie si 22 februarie, 3 martie si 24 martie, pe 7 aprilie. In stagiunea 2013-2014, reprezentatiile sunt programate pentru 29 septembrie, 29 noiembrie, 7 martie, de la ora 19:00. Update: in stagiunea 2014-2015 spectacolul se joaca pe 23 ianuarie, 7 februarie, de la aceeasi ora.
Regizorul francez de film, educat in SUA, Laurent Tirard, surprinde in pelicula sa din 2007 cel mai bine personalitatea complexa a lui Moliere: ”(...) era inzestrat cu spirit de observatie. De asemenea cu talent actoricesc, cu precadere pentru comedie. In mod surprinzator, nu avea incredere in el. A fost un complexat. Capabil de excese megalomanice si depresii adinci. Incapabil sa rida de el insusi in societate, doar in piesele sale (ex. Mizantropul). Temperamental, totusi entuziast, uneori slab, alteori curajos, capabil sa braveze, dar in acelasi timp sa dispere. A fost o fiinta plina de contradictii”.
Numele Scapin a fost imprumutat de la personajul-tip Scapino (it. scappare, engl. escape), creat in secolul al XVI-lea in commedia dell'arte italiana, cu care Moliere a intrat in contact. Actiunea se petrece la Napoli. Un servitor intrigant si ticalos, Scapin, ”mare mester in trasul sforilor” e, pe deasupra, si iscusit in a iesi basma curata din cele mai intortocheate uneltiri. Toate intrigile tesute de el par, insa, a avea un scop nobil: a ajuta doua cupluri de indragotiti sa fie impreuna, impotriva vointei tatilor. Sensul acestei comedii clasice este insa acela ca intimplarea implineste mai iscusit soroacele decit straduintele oamenilor: afinitatile dupa care cele doua cupluri se reunisera ajung sa corespunda celor prescrise de parinti. Dovedindu-se ca Hyacintha e fiica lui Geronte, iar Zerbinette a lui Argante.
Regizorul Nucu Ionescu mizeaza pe actualitatea scenariului, pe care decide sa-l puna in scena intr-un decor – asa cum se poate vedea si din afisul spectacolului – cit se poate de nonconformist. In primul rind, se refera la o identificare a caracterelor si tipologiilor ironizate de Moliere la nimeni altii decit contemporanii nostri. In al doilea rind, ilustreaza o nevoie tot mai acuta de comedie in rindul publicului de azi. In al treilea rind, promite sa aduca in discutie subiecte care nu au cum sa nu (mai) intereseze astazi: dragoste, bani, oameni…, implicind o posibila combinatorie a temelor: dragoste de bani, dragoste de semeni etc. Si pariind atit pe incriminarea ori etalarea unor trasaturi de caracter negative, respectiv pozitive, (ipocrizia, zgircenia, filantropia etc.), dar, mai ales, pe descretirea fruntilor spectatorilor.
In ceea ce priveste asteptarile legate de aceasta premiera, am o singura remarca de facut. Cred ca actualizarile clasicilor realizate de Radu Afrim (Cehov, Shakespeare) sint laudabile, in primul rind, pentru ca tine sa nu abuzeze de text si, in al doilea rind, pentru ca insista sa aduca la zi traducerile folosite, eventual apelind chiar la o traducere contemporana a textului vizitat. Sper sa se intimple macar acest lucru si cu montarea dupa Moliere de la Ateneu.
