Mai avem nevoie de critici

Toata tesatura care practic ambaleaza evenimentul are, ne place sau nu sa recunosatem, un rol publicitar (iar problema se poate extinde din teatru, pina la galeriile de arta si salile pentru lansari de carte). E plin de culoare acest extra-decor, aceasta lume aparte a promovarii unui eveniment, o lume a oamenilor care sustin si determina publicul spre a veni la premiera si dupa aceasta. Si culoarea de care am vorbit decurge din dimanismul imaginii de prezentare a spectacolului, uneori chiar si din excesul de vizibilitate a promovarii.

Sala se umple, e plina-plina de lume. Cind la sfirsit cade cortina, toti se imprastie spre case, fiecare cu o idee despre ceea ce a vazut pe scena, fiecare e un interpret in felul sau. Ori problema pe care ne-o punem este: mai avem nevoie de critici de teatru intr-o lume moderna, aglomerata de informatie? Mai avem nevoie de critica atita timp cit si un om de rind poate sa spuna daca i-a placut sau nu un spectacol si poate, de asemenea, sa spuna si de ce i-a placut ceea ce a vazut? Uneori, ca artist observi ca ochiul unui student sau cel al unui economist a descifrat ceva deosebit in montarea regizorala sau in jocul actoricesc, un detaliu pe care tu insuti, regizor sau actor, nu l-ai constientizat. E oare indeajuns?

In calitate de critic, am avut senzatii diferite, de la caz la caz. La unele spectacole nu poti decit sa devii un simplu cronicar. Efectiv te afli in fata unei intimplari care nu mai spune nimic decit ca se povesteste sau se misca. La alte realizari, insa, iti poti duce propriul mesaj in marginea celui ales de regizor, dramaturg sau interpret. La acest nivel, se poate vorbi de montari-opere deschise. Pacat totusi ca revistele culturale sunt lecturate de prea putini oameni (si aici intra, din nefericire, si oameni de teatru). Unii recunosc si singuri. Am purtat cu vreme in urma o discutie interesanta cu un coleg care-mi marturisea ca opinia unui spectactor oarecare il multumeste, deoarece teatrul nu e doar pentru elite, doar pentru eruditi, ci exista mai ales pentru o societate obisnuita, o societate 9.00-17.00. Si totusi cit de placut este sa stii ca ai in loja un carturar adevarat - o persoana care stii ca miine poate prin cuvint sa intregeasca sfera semantica a spectacolului. Citesc cu tristete in ziare articole neprofesioniste despre un eveniment teatral. Aceste articole nu fac altceva decit sa reproduca deja stiutele comunicate de presa si, eventual, demonstreaza ca jurnalistul a vazut alt spectacol, povestind despre cu totul altceva. Dar o mizanscena nu e o simpla idee anuntata dinainte de regizor. Este o retea fina de viziuni care capata forma si prin interpretarile consistente ulterioare a unor oameni care au bagajul cultural necesar.

Teatrul e o calatorie, iar calatoriile nu sunt niciodata simple. Calatoria gindului la fel. Adevarata critica de teatru e un parcurs, este suflarea placuta a unui ginditor. Altfel este insemnare. Si ar fi pacat ca arta sa devina o simpla insemnare.