- 5011
Interviu cu actorul si regizorul Vlad Volf
Vlad Volf a terminat Facultatea de teatru din cadrul UAGE Iasi in 2008. Pana in prezent a jucat in numeroase spectacole, dintre care amintesc Visul unei nopti de vara de William Shakespeare, regia Radu Afrim, Nirvana (scenariul si regia Liviu Cristian), Flori, filme, fete sau baieti (scenariul de Mimi Branescu, regia Adrian Tapciuc, Teatrul Mihai Eminescu Botosani) si a regizat urmatoarele spectacole: Mama mia de Theo Herghelegiu, Mo rock, texte din I.L.Caragiale, Feromonii, de Theo Herghelegiu, New York Fucking City, de Peca Stefan, Elevator, de Gabriel Pintilei. Cu prilejul ultimei puneri in scena, am avut un scurt dialog despre proiectele si cariera lui, incercand, pe cat posibil, sa-l fac pe Vlad Volf sa ne impartaseasca mai multe despre intentiile, scopurile si credintele sale, ca tanar om de teatru.
“Nici nu poate fi vorba de impunere. Totul incepe cu o discutie.”
AltIasi (Dana Tabrea): Ce te-a determinat sa pui in scena povestea din Elevator?
Vlad Volf: Cum am spus si la discutiile de dupa spectacol cu publicul, ceea ce m-a determinat a fost povestea si buna scriitura a textului si prin cele doua nu putea rezulta decat un spectacol cu actori pentru actori, cel mai important aspect fiind jocul lor, trairile lor, o performanta actoriceasca (sunt intr-un moment in care cred in performanta actorului, in profunzime, in zona realismului).
AI.: Cum ti-a venit ideea cubului claustrofobic si ce simbolizeaza acesta din punctul tau de vedere?
V.V.: Ideea cubului a venit in lucru. Am incercat diverse variante impreuna cu scenograful Teofil Ciofu. Liftul nu e un simbol. Am incercat sa il fac realist. Folia nu e neaparat o metafora, desi poate fi privita si asa. Dar e tapetul interior al liftului, vopseaua...etc.
AI.: Cum ai lucrat cu cei doi actori din distributie?
V.V.: Asta cu lucrul e putin secreta. In schimb, am colaborat deschis. Pot spune ca am pornit cu o viziune, o mica idee a totalului, dar am adaptat-o pe parcurs in functie de ei doi.
AI.: In general, ii lasi pe cei cu care lucrezi sa descopere singuri implicațiile psihologice complexe ale partiturilor, ii asiști in aceasta intreprindere sau cauti sa le impui?
V.V.: Nici nu poate fi vorba de impunere. Totul incepe cu o discutie. Eu stiu textul, il citesc de 30 de mii de ori, ii iau povestea cu tot ce are ea si le-o pun in fata intr-o discutie. Vorbim despre tot. Iar in momentul in care, intr-o repetitie, te lovesti de un sentiment,de orice natura, il folosesti. Si mai e si vorba de incredere, dar aici e cu totul alta discutie.
AI.: Pe scurt, care a fost confruntarea ta cu teatrul si parcursul tau ca actor/ regizor?
V.V.: Pfff. Confruntarea mea cu teatrul nu se termina. Urasc teatrul fara sentiment. Personal, am intalnit actori si regizori si colectiv artistic care, in timpul repetitiilor, sunt aceeasi oameni de pe strada, nepasatori, reci, ignoranti, etc. In continuare imi doresc sa schimb asta. Spectacolul este produsul final, ce vede publicul e rezultatul unor repetitii, al unor discutii. Un spectacol bun e cel in care si publicul si actorii/ echipa, isi amintesc cu drag repetitiile, isi doresc sa joace din nou cat mai repede, fac ceva in privinta asta, se implica. Eu am reusit sa fac asta cu o mana de oameni. Cred ca “parcursul” meu e pe drumul cel bun.
AI.: Ce performante (daca) presupui ca ai atins? Ce crezi ca mai e de facut?
V.V.: Performanta! Incerc sa fac performanta, dar tot timpul am ceva sa imi reprosez. Daca ceva e bine, trebuia sa fie mai bine. Sunt paranoic si nemultumit destul de des. Cred ca aici mai am de lucru. Si “mai mult curaj”.
“Teatrul viitorului se si intampla, dar noi nu stim pentru ca nu suntem informati.”
AI.: Ce ai invatat din lucrul cu Radu Afrim ca actor?
V.V.: Lucrand cu Radu Afrim, la doua spectacole, pot sa scriu o carte mica pe care sa o dau fiecarui student care intra in anul 3 de studiu la actorie. Sigur i-ar folosi. E o experienta care nu se uita, te pune pe ganduri, te motiveaza.
AI.: Dar ca regizor?
V.V.: Am aflat ca e bine sa lasi actorii sa gandeasca, sa ii pui in valoare fara sa stie, sa le dai ocazia sa isi aduca aportul propriu in lucru, sa stii cum sa ii ghidezi. Si mai stiu ca am multe lucruri de vazut ( filme, spectacole, etc). Conteaza.
AI.: Ce faci acum? Esti angajat?
V.V.: In momentul de fata sunt liber profesionist. Sunt angajat, oarecum, la Teatrul Mihai Eminescu, din Botosani. Colaborez cu Teatrul National Iasi in trei spectacole. Urmeaza sa montez un nou spectacol, insa dureaza din cauza lipsei de fonduri, sponsori s.a.m.d.
AI.: Cum crezi ca va arata teatrul viitorului (poti avea in vedere intrebarea si ca actor si ca regizor si orice dimensiune a treatrului doresti)?
V.V.: Teatrul viitorului se si intampla, dar noi nu stim pentru ca nu suntem informati. Sper, in schimb, intr-un viitor al teatrului in care toti angajatii in proiecte sa fie multumiti, sa poata lucra inteligent si frumos.
