- 3168
Ferma Animalelor de la Ateneu
La prima impresie, spectacolul e rudimentar in scenografie si mizanscena, dar asta nu ii afecteaza menirea – aceea de a spune povestea lui Orwell chiar si in atare conditii. N-am mai vazut pina acum vreun alt spectacol de Vlad Cepoi, dar pare la inceput. Ca o prima concluzie, Ferma Animalelor montata la Ateneul Tatarasi nu e un spectacol stralucit insa e digerabil, aproape mediu ca valoare.
In primul rind, ceea ce mi-a acaparat cimpul vizual, a fost pinza alba mare cit un ecran care ocupa jumatatea stinga a scenei. Desi parea un suport pentru o proiectie video s-a dovedit a fi o unealta pentru spectacolul de umbre pe care regizorul a mizat (acest trop l-am mai vazut la un spectacol de Teo Corban, la National, dar acolo parea sa fie mult mai bine stapinit). Din punct de vedere al aranjamentului scenei, mi s-a parut o idee nefericita – practic, acea mare pinza alba era in scena chiar si cind nu folosea desfasurarii narative, iar cea mai mare parte a actiunii s-a intimplat in jumatatea dreapta a scenei unde au fost comasati vreo 20 si ceva de actori (de vreo citeva ori, actiunea se petrecea chiar si in partea din spate a scenei – care are o vizibilitate minima).
Din punct de vedere actoricesc lucrurile au stat bine in mare parte, cu o mica mentiune – Laura Bilic face un rol decent (in tonul intregului spectacol) insa inferior celui din Calaul si calauza. Impresia – poate cam drastica – e ca nu detine un talent uimitor, insa munceste mult pentru a contrabalansa aceasta lipsa. Pe placul publicului au fost insa citiva actori de virste mici – fetele care au interpretat gainile si un pusti in rol de oaie (daca mai tin bine minte) au stirnit risete sincere si aplauze meritate.
Un element important pe care regizorul a mizat a fost coloana sonora – Subcarpati/Blanoz cu rol de contrapunct si subliniere a momentelor importante din punct de vedere epic. Totusi, estetic vorbind, eu nu vad nicio legatura intre conceptul spectacolului si dnb-ul folcloric promovat si asumat de Bean (Alexe Marius Andrei). Presupun ca e doar o chestie cool care sa atraga tineretul la teatru.
Chiar si cu toate aceste inadvertente stilistice, spectacolul spune drama si nu masacreaza in niciun caz opul scriitorului britanic asa cum a facut Adrian Buliga cu 1984. Cred ca Ateneul ar avea numai de cistigat daca si-ar asuma rolul de promotor ai tinerilor regizori, mai ales ca in momentul actual Iasul (ca si multe alte orase, probabil) este emergent din punct de vedere teatral – festivaluri, premiere, spectacole din ce in ce mai multe in spatii neconventionale si deschideri de noi sali de spectacol.
Teaser
