Fatetele monstrilor shakespearieni

Pe viitor, evident ca se vor schimba multe aspecte, dar momentan tinerii isi doresc sa se afirme, sa fie ascultati si vazuti de catre spectatori. Astfel, pe data de 2 februarie, m-am aflat, ca de obicei, intr-una din salile Universitatii de Arte „George Enescu”, la examenul de Actorie (coordonat de catre Calin Chirila) al studentelor din anul II, de la sectia Actorie/Papusi/Marionete. Fara a se intarzia, la ora 17, sala a fost umpluta de publicul fidel, care a asistat la un colaj de piese, avand ca tema pe semestrul acesta modulul Shakespeare.

Inca de cand am pasit in incapere, am simtit un fior rece, creat de ilustratia muzicala, ce se derula pe fundal…un zgomot sau mai bine zis un vuiet disonant, care sporea tensiunea. In fata, undeva pe mijlocul clasei era situata „scena”, unde tinerele actrite erau in transa, concentrate asupra momentului. Un cub negru, ce sustinea sase siluete inerte, machiate in tonuri de pal, pana la accentuarea unor trasaturi grave si cu niste costume, ce s-au pliat perfect si care le-au oferit studentelor o capacitate mai ridicata de a se apropia de partiturile dramatice, pe care le-au abordat.

Rand pe rand, corpurile au inceput sa prinda viata! Richard al III-lea este studiat (destul de) serios de catre Alexandra Botez. Cea din urma ne infatiseaza un monstru (un cocosat schiop si cu o mana beteaga) alcatuit dintr-o paleta de nuante actoricesti. De la siguranta, forta, iscusinta, viclenie, pana in extrema cealalalta, in care puternicului Richard al III-lea ii apune soarele. Este dezumanizat de himerele mortii. O observatie as avea de punctat: viitoarea actrita a pornit in forta jocul, lucru, nu neaparat gresit, dar Richard al III-lea se dezvaluie treptat, pentru ca la final sa atinga apogeul. O relatie (suficient) de solida se consolideaza intre Botez si Bianca Ciubotariu, cea care ii da viata personajului Margareta. Sotia lui Henric al VI-lea are o imagine livida, mortuara, dar intentiile sale dramatice isi ating scopul, acela de a aduce prin blestemele si profetiile sale un final negru.

Alexandrei Maxim ii revine Iago, din piesa Othello. Cu toate ca, Othello este personajul principal din text, cunoscut ca maurul, care a ucis-o din gelozie pe Desdemona, eu inclin sa punctez ca, de fapt, Iago este cel care primeaza. Maxim isi croieste personajul cu multa tenacitate si forta. Printre altele, notabil este mersul sistematic, asemator unui general, pe care ea il adopta. Iago sadeste viermele geloziei in Othello, ii intuneca ratiunea si stie cum sa-si traseze calea-incet si sigur, prin ageritate si viclenie.

Duo-ul format din Cristina Tofanel (Lady Macbeth) si Madalina Romila (Macbeth) este credibil. Tofanel este plina de sarm, iar printr-un zambet este capabila sa-si ascunda gandurile perfide, si, totodata este femeia pilon, in mainile careia se afla sforile, pe care stie sa le manuiasca, in asa fel incat Romila sa cedeze in fata ei si sa-l ucida pe Duncan. Cea din urma este o fiinta fara control, fara nicio noima si atinsa de spaima, aspect care-i face veridic jocul actoricesc.

Un personaj extrem de captivant, bine studiat si insufletit este ingerul mortii, pe care Catalina Chipiristeanu il imbraca cu gratie atat in actorie, cat si in plastica corporala. Ea este prezenta pe tot parcursul momentului, ca o amprenta. Miscarile, infatisarea si modulatiile vocii sale nu au cum sa nu-ti starneasca atentia. Momentele sale dramatice au fost alcatuite din mici intermezzo-uri, care erau menite sa agraveze momentele si prezenta funebra inevitabila din acel „cimitir de plumb”. Imediat ce am zarit-o si am auzit-o am facut o trimitere la Ofelia Popii (Mephisto, din Faustul lui Purcarete) .

Trebuie sa va marturisec ca anul acesta am fost surprinsa intr-un mod placut. Daca anul trecut, studentele se confruntau cu teatralitatea si cu stridenta, acum am vazut un examen-spectacol studiat cu minutiozitate, asezat.