Ecouri din culise (partea a II-a)

Voi incepe prin a aminti prezenta directorului artistic si al actorului Teatrului National „Mihai Eminescu” din Botosani, Volin Costin, care l-a interpretat pe Claudius in spectacolul Telmah, fiind totodata si asistent de regie. Am aflat de la el ca telul principal al acestui spectacol – si nu numai, de altfel – a fost acela de a trezi emotie printr-un sentiment asemanator celui de katharsis, chiar si daca aceasta emotie ar putea fi oroarea. Oroarea fata de puterea exerciata in mod abuziv si obsesiv sau oroarea fata de degradarea umana (intelectuala, morala sau fizica). In plus, prin colaborarea cu un regizor strain format intr-o scoala rusa, Teatrul din Botosani a vazut o sursa de reimprospatare, lucru ce ar putea deveni posibil si la Iasi, caci ni s-a vorbit astazi de o posibila colaborare intre Teatrul National „Vasile Alecsandri” si Sergii Pavliuk.

In ceea ce priveste rostirea greu inteligibila a anumitor fraze de catre actorii trupei in cateva secvente ale spectacolui (cu precadere din partea a doua), aceasta a fost oarecum justificata prin o nu tocmai totala adaptare a interpretilor la noul spatiu de joc. Acesta sa fie, asadar, motivul pentru care mai toate trupele ce au trecut pragul festivalului la prima sa editie, au avut mici ezitari, balbaieli sau o dictie mai putin lucrata? Poate ca ideea aducerii unor noi profesori specializati in aceasta directie ar fi chiar necesara...

Un alt spectacol discutat a fost TV for Dummies – Un spectacol pentru 100 de telecomenzi, productie de data aceasta ieseana. Desi s-a spus despre textul piesei ca ar mai fi putut fi lucrat, Doru Mares, prezent si de aceasta data, l-a caracterizat drept „un spectacol rotund”. O felie de viata pe care, desi poate unii dintre noi ne-am dori sa o ignoram, totusi exista. Interpretat cu maiestrie actoriceasca, dupa cum s-a spus, spectacolul a fost comparat cu un altul montat la Bucuresti, Purificare, balanta inclinand in cele din urma in favoarea spectacolului de la Nationalul iesean. Acesta este, de asemenea, un spectacol politic contra unui anumit mod de a face politica.  

Un alt subiect luat in discutie a fost si acela al vietii ca spectacol. Cu totii stim – dar nu strica sa ne reamintim uneori – ca aproape orice activitate intreprindem peste zi poate imbraca haina spectaculosului, si de ce nu, a grotescului. Semnificatia teatrului poate fi aceea de a revela invizibilul prin spectacol, de a manifesta ascunsul, invaluindu-l in aparenta, de a merge spre adevar pe calea fictiunii. Teatrul este acel loc in care realitatea si fictiunea , vizibilul si invizibilul sunt indisociabile. Arta face corp comun cu corpul actorului, artistului, iar ceea ce este reprezentat este la fel de viu ca prezenta publicului. Scena este metafora lumii, a vietii de aici si acum. O parabola a existentei noastre ambigue, incerte, insesizabile: un teatru dupa chipul si asemanarea vietii, a conditiei umane si care, prin intermediul acestei meditatii sensibile, prin intermediul dramei ce se joaca, il invita pe spectator sa treaca dincolo de aparente, de opacitati. Mai mult, eu cred ca teatrul este „purgatoriul” dintre lumea obisnuita si incredibil. Libertatea, pe care o cerea si Hamlet, este o stare privilegiata a celui care scapa de sub teroarea istoriei (istorie chiar a propriei existente, de ce nu?), prin moarte sau prin alte metode ale evadarii din timpul profan. Si, cum iesirea din sistem presupune initiere si imaginatie, iata deci rolul fundamental pe care il are spectacolul!