Distopii suprarealiste sau cum este Nevasta lui Hans

Intr-o atmosfera heteroclita, in care se aduna accente balcanico-moldave, tente naive si in care cortina dintre sacru si profan a disparut, se contureaza cu repeziciune un univers parodic.

Nevasta lui Hans in tot vartejul de povesti si de personaje care apar in scena, pare sa fie insa un pretext pentru ca intreg tumultul de intamplari dinamizat de actanti sa fie pus in miscare. In fapt, acest spectacol nu este nimic altceva decat o utopie negativa, o parabola intoarsa, ghicind intru totul intentia, substratul scriitorului Danilov.

Daca ar fi sa folosesc termenii stanislavskieni, as spune ca tema textului (regresul unei lumi butaforice) s-a transformat in supratema realizarii scenice aceea care s-ar conchide in variatiile mortii. Si apreciez in acest mod pentru ca toate semnele teatrale converg spre acest sens (al thanaticului): pornind de la jocul actoricesc, de la felul in care personajele sunt "intruchipate", pana la decorul supra-abundent, la efectele onirice ale luminii. O imensa constructie mixta, in care culoarea contrasteaza mereu, iar fiintele nu doar ca sunt cele de hartie, dar ele trec mereu dincolo de verosimil - aceasta este imaginea micului cosmos re-prezentat.

M-a frapat prezenta papusilor, a manechinelor - acestea sunt de fapt dublul mort al fiecarei existente din spectacol. Mi-am amintit de Classe morte a lui Tadeusz Kantor. Aparitiile aproape spectrale din turnul Goliei seamana foarte mult cu oamenii care purtau pe umeri manechine-copii. Hans, sotia sa, prietenii, chiar si ingerii toti se multimplica schizoid, iar alaturi de ei se gasesc marionetele (fie un manechin ascuns sub pat, fie un schelet de hartie in dulap, fie o papusa de carpe ingropata la radacina unui copac). Sotia fara nume creste mereu, in timp ce el scade, ca un corp hibrid aceasta e intrupata de trei actrite. Ea ne aminteste de bestiarul medieval. Hans la randul sau se multimplica: este figura din copilarie, este elevul, este omul retras intr-un turn de manastire, este barbatul slab, care se supune neputincios grotescului din jur.

Cosmosul in miniatura despre care vorbeam pune in discutie de fapt problema mimesisului si implicit a teatralitatii. Suma semnelor pare a accentua cumva faptul ca Noi suntem la teatru. Regizorul, o replica absolut caricaturala, povesteste mereu viziunile sale si chiar joaca in ele (asa cum i se intampla si pictorului si batranei). E un fel de clin d'oeil ceea ce perspectiva regizorala incearca sa ofere. Orasul (Iasi) populat de fiinte incredibile si in care se petrec intamplari de necrezut, este de fapt un loc mort, in care fiecare se izoleaza in propriul vis, este un teatru mecanic pus in miscare de necunoscut.

O continua metamorfoza urmareste eroii (anti-eroii, daca ar fi sa-i numim in stilul lui Ionesco) si obiectele care-i inconjoara. Resemantizarile propuse de Sapdaru formeaza in fapt un spatiu fantastic, paradoxal prin vivacitatea sa decrepita si tanatica. O poveste fragmentara intr-o viziune ce-i accentueaza diformitatea la care merita sa fii spectator in sala.

Nevasta lui Hans se joaca, din nou, maine, 14 decembrie, de la ora 19:00 pe scena TNI din Sala Teatrul 3 (Teatrul la Cub).  Biletele se gasesc la Agentia teatrala sau la intrare (Cub) la pretul de 13 RON (pret redus 6,50 RON).