Cyrano de Bergerac?

Incepe piesa. Niciun decor, doar un actor imbracat corespunzator personajului din titlul piesei, care incepe sa ne spuna cum ca de fapt asistam la o improvizatie. El ii tine locul actorului principal care intirzie si dupa ce acceptam conventia, incepe teatrul in teatru. Recita/joaca ceva pasaje din Visniec, Shakespeare, Cehov. Textele par cliseioase si redundante. Nimic interesant pina acum.

Desi publicul mai chicotise pe parcursul acestor pasaje (de un umor nerelevant), cind se ajunge la momentul cu Cyrano, toata lumea pare captivata. E probabil cel mai bun moment din spectacol, care creste vizibil in intensitate si story. Imediat dupa, interactiunea cu spectatorii ajunge la acel cliseu obosit si ieftin: actorul ia din sala citiva indivizi si ii aduce pe scena pentru a face impreuna cu ei un numar de dans-vrajeala de zici ca esti la un stand-up dubios. Desigur ca a amuzat, desigur ca nu e usor sa-i cistigi, ca actor, pe cei care au platit bilet si sa-i convingi sa vina in fata, pentru ca ceilalti care au ramas pe scaune sa rida in hohote. Problema e ca spectacolul se rupe din acel moment si finalul oarecum dramatic nu mai are niciun efect.

Nu am vazut nicio problema in faptul ca decorul lipseste sau ca ar fi „anti-teatru”. Din contra, cred ca asa e normal sa arate un spectacol asumat underground, fara pretentii de nu-stiu-ce fel. Mindru cred ca joaca bine, dar nu e un rol exceptional care sa ma convinga iremediabil. Mi-ar placea sa-l vad si intr-o alta partitura. Aici, gesturile sale aduceau a Teo (ex-Cafe Deko) sau Banciu – influente nederanjante, dar care imi dadeau impresia ca tipul se chinuie sa ma distreze. Chiar si frazarea replicilor trimitea la un stand-up (gen care imi place, desigur) nejustificat in vreun fel.

Bun, nu pot sa trec peste reactia publicului care a validat intr-o oarecare masura capacitatea de entertainer a lui Mindru, dar senzatia pe care o aveam inainte de a intra, era la fel cu cea de dupa piesa. Recunosc ca nu ma las prins foarte usor in conventiile teatrale, dar poate ca de vina e limbajul acela complet nerealist si greoi de care actorii abuzeaza.

Toate aceste lucruri pe care le scriu aici nu au pretentia de a-mi valida nu-stiu-ce orgoliu de critic de teatru (n-am visat niciodata la postura asta) – pentru ca eu nu ma pricep la teatru. Scriu despre ce am vazut si ce impresie mi-a lasat. Daca are cineva sa-mi atraga atentia asupra a ceea ce scriu, va primesc criticile (folosesc acest termen in acceptia larga, nu in cea negativa) nedisimulat.