- 2724
Cronica Eficientei
Intruchipare a Eficientei insasi, Cati este, mai presus de toate, o tipologie, o forma pe care ar putea-o imbraca emaciparea femeilor… pasi pe un drum fara sfarsit! Sau, este jocul perfid al puterii – practicat la toate nivelurile – care consta in a manifesta disponibilitate fata de interlocutor, impingandu-l astfel sa se descopere, pentru ca apoi sa-l lovesti dupa ce a coborat garda.
Eficienta este fundamentul supravietuirii. Eficienta, alaturi de alte doua trasaturi capitale in viziunea personajului, si anume seriozitatea si moralitatea. Acesta pare sa fie crezul dupa care isi ghideaza viata Cati, o tanara sefa de department a carei intreaga existenta graviteaza in jurul slujbei sale. Iar motivul acestei “trinitati” apare rostit in piesa de cateva ori, ca un ecou al propriilor ganduri.
Astfel, avand o infatisare masculina, datorita coafurii si a costumului barbatesc, negru, care ii incadreaza trupul in linii sobre, femeia ambitioasa care doreste sa urce pe scara puterii intr-o “lume a barbatilor”, asa cum o numesc multi, pare ea insasi sa se identifice cu unul. Acest element este sustinut chiar de o replica a personajului feminin, care spune ca “nu-i plac hainele ostentative si ca prefera apa de colonie in locul parfumului”.
In ceea ce priveste desfasurarea actiunii, inceputul e momentul cel mai provocator, actrita aparand de la etaj si coborand scarile cladirii vorbind la telefon, captandu-si spectatorii curiosi. Apoi, piesa devine usor statica, intrerupta pe alocuri de cateva adresari directe catre public – care devine personaj colectiv – insa fara a atinge un punct culminant. Personajul are o evolutie treptata si previzibila, dar totusi nu plictisitoare, ci presarata de accente umoristice. Asadar, daca a existat un elemen-surpriza in spectacolul din aceasta seara, acela a fost cu siguranta faptul ca se sfarseste atunci cand crezi ca va incepe.
Primind in dar de la organizatorii evenimentului un CD cu inregistrarea piesei de teatru, si audiindu-l apoi, am inteles ca specificul acestui spectacol este unul radiofonic, caci aflandu-te in sala ai fi putut la fel de bine inchide ochii si asculta monologul interpretat de Giorgiana Elena Popan, fara sa fi simtit ca ai pierdut ceva din punct de vedere vizual. Scenografia minimalista a avut o menire pur decorativa, fara a dori sa transmita un mesaj ascuns, incifrat, ci doar re-creand un context cu iz de realitate, de cotidian, de firesc. In plus, acest spectacol mi s-a parut ca aduce mai mult cu un moment de stand-up comedy, in detrimentul unuia de teatru – scurt, ce-i drept –, axandu-se in special pe stabilirea unei conexiuni cu cei din sala.
