- 9562
Dupa premiera de pe 11 si 12 noiembrie, pe 21 noiembrie, 1 și 3 decembrie 2017, 24 aprilie 2018, la Sala Mare, un eveniment de exceptie pe scena Teatrului National Iasi: celebra Chirita în provinție de Vasile Alecsandri se intoarce după 20 de ani! Dupa montarea lui Ion Sapdaru a „Chiritei în provintie” din 1997 și la 165 de ani de la premiera comediei care l-a avut pe Matei Millo în rol principal, regizorul spectacolul propune o Chirită a generatiei sale. Update: spectacolul se joacă din nou pe 1 și 18 februarie, respectiv 3 și 5 martie 2019, 3, 16 și 19 mai, 21 iunie 2019, de la aceeași oră.
După mari actori și interpretari magistrale ale acestui rol in travesti:
Matei Millo (1852 – „Chirita în provintie”),
Miluta Gheorghiu (1930 – „Chirita în provintie”),
Teodor Corban (1997 – „Chirita în provintie”)
și Petru Ciubotaru (1990 - „Chirita” 2007 – „Chirita &ceilalti”),
În 2017, Horia Verives primeste aceasta provocare, devenind cel mai tânăr actor care intră în pielea acestui personaj emblematic pentru Teatrul National Iasi.
Am primit propunerea de a juca Chiriaa cu reverenta, gandindu-ma la moatenirea inaintasilor care au jucat acest rol pe scena Teatrului National Iasi. Si cu emotia si responsabilitatea de a duce mai departe un rol ce ne reprezinta....(Horia Verives)
Regie si decor: Ion Sapdaru
Costume: Alina Dinca Puscasu
Muzica originala: Alexandru Flechtenmacher
Aranjament muzical: Marian Starcea
Coregrafie: Oana Sandu
Pregatire muzicala: Diana Roman
Asistenti regie: Francisc Bucur, Radu Mihoc
Regie tehnica: Ioan Negru
Sufleor: Irina Cretu
Distributie:
Horia Verives, Dumitru Nastrusnicu, Gelu Ciobotaru (debut pe scena Salii Mari), Iuliana Budeanu (debut pe scena Salii Mari), Irina Radutu Codreanu, Doru Aftanasiu, Cosmin Maxim, Sorin Cimbru, Anne Marie Chertic, Diana Chirila, Oana Sandu, Tatiana Ionesi, Livia Iorga, Alexandra Bandac, Irina Tocanel, Irina Cretu, Ion Sapdaru, Ionut Cornila, Daniel Busuioc, Constantin Avadanei, Adrian Marele, Radu Mihoc, Francisc Bucur, Lucian Valacu, Petre Sapojnic, Gabriel Anton, Ioan Ursulescu, Claudiu Mihalcea
Apariție specială: Calul Cato
„Chirita în provintie” este cel de-al 21-lea spectacol montat la Teatrul National Iasi de Ion Sapdaru, dintre cele 87 de montari din cariera sa, in tara si strainătate (Moscova, Batumi din Georgia, Rezekne din Letonia, Chisinau, Bacau, Botosani, Suceava, Oradea, Tulcea, Iasi). Despre „inepuizabila capodopera dramatica romaneasca”, regizorul scrie:
Asa cum Dostoievski spunea in celebrul interviu dat lui Eugène-Melchior de Vogüé, ca „poporul rus a iesit de sub poala mantalei lui Gogol” asa putem spune si noi, poporul roman, ca am iesit din faldurile rochiei de catifea stacojie a Coanei Chirita. Noi, stra-stranepotii, suntem proiectia perfecta a formidabilei farmazoane din Barzoieni, fiinta gingasa si „sentimetabibila”, care intentioneaza sa plece la Paris ca sa „sparie nemtii”. Iar de plecat, trebuie să plece musai, pentru că proaspata baroana s-a „uscat aici în provintie’’ si s-a „saturat de…Moldova’’. Biata noastra Madam Barzoi, daca ar sti ea ca majoritatea urmasilor ei rostesc si azi aceasta replics si inca mai abitir.
A te satura de Moldova! Iata o ocupatie nobila si demna de lauda a fiecarui moldovean.
- Ce mai faci?
- Uite, ma satur de Moldova!
Coana Chirita este o persoana progresista, iar intentiile ei sunt numai de salutat. Scrisoarea trebuie adusa pe servet si talger si sa fie „prezantata’’ frumos. Taranii sa faca bine sa-si vada de treaba, sa-si pazeasca jiteii si Mariucile de junele obsedat Gulită. Dulceturile sa le faca cumnatica, oricine, ea nu! Ca doar n-o sa-si arda fata ca gospodinile din targ. Ceaiul sa bea in ,,luna lui iuli’’ cu „zahar” pe care il iei frumusel din zaharnita cu clestele. Nu cu „dejitili’’! Pranzul trebuie servit la orele 5 ca la Paris, totusi inainte de cinci ceasuri se poate „chili” cate un paharel de rachiu asa, de curaj. Sotul trebuie sa se imbrace frumos, nemteste, nu ca lautarul lui Barbu, ala cu naiu’. Si multe alte obiceiuri „evropenesti’’ care ne arata cat de infipta este in realitate celebra noastra moldoveanca. Atat de mult ca am putea lesne intocmi dupa spusele ei, un cod al bunelor maniere ale moldoveanului.
„Chirita in provintie” ramane inepuizabila capodopera dramatica romaneasca din care, fie ca recunoastem, fie ca nu, ne tragem seva noastra nationala. …Si orice roman poate sa spuna in sinea sa: Madame Chirita c’est moi!
Dedic acest spectacol orasului Iasi.
Ion Sapdaru, targul Iesilor, vama Pacurari
2017, octombrie