articol
stats
books-express.ro

Bezna alba - „Auzul este vazul celor care nu vad!”

Traiesc intr-un oras in care... teoretic as putea beneficia de toate posibilitatile pentru a participa la o gama variata de spectacole de teatru create intr-un mod profesionist. Dar in practica lucrurile se pozitioneaza cu totul altfel. Sunt realizate spectacole pe banda, dintre care majoritatea sufera de un handicap major (dintr-un motiv sau altul), aspect trist, mai ales pentru oamenii-spectatori iubitori de teatru.

Probabil se merge pe principiul putin si bun, caruia ar trebui sa ne adaptam, din pacate. De ce spun din pacate? Deoarece resurse si mijloace de realizare exista, dar sunt folosite, investite anacronic. Dar in tot peisajul acesta cenusiu se pare ca mai patrunde si cate o farama de lumina. 

Astfel a luat nastere spectacolul de teatru senzorial Complet alb, conceptul si regia apartinandu-i lui Octavian Jighirgiu. Proiectul a fost finantat de Primaria Municipiului Iasi, scenariul este realizat de Ana-Maria Nistor dupa Eseu despre orbire, romanul lui José Saramago, iar traducerea este semnata de Mioara Caragea.

Pe langa premiera in sine a spectacolului, mentionez faptul ca discutam si despre o premiera la nivel national, deoarece la noi in tara este montat pentru prima data un spectacol, care are la baza scenariul dupa romanul lui Saramago. Echipa proiectului este numeroasa, aspect care mie imi surade. Toti membrii sunt precum piesele unui puzzle, care se armonizeaza in asa fel incat, mecanismele sa functioneze, iar produsul final sa fie unul pe masura.

Imi amintesc ca inainte de premiera spectacolului toata reteaua mass-media a fost impanzita de diverse fotografii care faceau trimiteri subtile la franturi din spectacol. Erau cateva obiecte-simbol  pe care le vedeam si incercam sa le decodific si sa le asociez, eventual cu posibile momente din productie. Unora poate li se pareau abstracte toate acele imagini care acaparau mediul virtual. De identitatea vizuala s-a ocupat Rica Asanache, iar fotografiile au fost realizate de Vladimir Negru, care la fiecare reprezentatie face cate un set nou, (probabil) ca un fel de cercetare personala a „fenomenului”.

Premiera spectacolului Complet alb a avut loc in Sala Mare a Consiliului Local (Palatul Roznovanu), la fel si a doua reprezentatie, apoi urmand o alta la Universitatea Nationala de Arte „George Enescu”, in sala de miscare scenica. Eu am fost prezenta la doua reprezentatii (in spatiul mentionat anterior si la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir”, in Sala de Festivitati) de care voi tine cont in analiza pe care o elaborez.

In total au fost programate noua reprezentatii, intrarea la spectacol fiind libera, dar locurile sunt limitate, la fel cum exista si niste conditii tehnice stricte, la care spatiile diferite in care se joaca spectacolul trebuie sa raspunda. Din distributie fac parte actorii: Andreea Darie, Alexandru Dobynciuc, Andreea Enciu, Ancuta Gutui, Ovidiu Ivan, Theodor Ivan, Catalin Stefan Mindru si Daniel Onoae. Publicul este poftit in incapere pentru a-si ocupa locul.  Cei opt actori sunt situati in fata spectatorilor si stau asezati pe scaune inalte, de bar. Costumele lor sunt cele ale unor civili, situati in diverse contexte ale vietii de zi cu zi.

Firul epic este simplu. Orasul este impanzit de o epidemie de orbire alba. Oamenii incep, unul cate unul sa isi piarda vederea, astfel sunt scosi din zona lor de confort, sunt obligati, fortati sa invete sa traiasca in acest cosmar alb, in care doar auzul, sunetul, mirosul si atingerea le sunt calauze. Sunt o mana de fiinite oarbe in lumina!

Observam ca orbirea ne poate lovi oriunde si oricand. Nu este nevoie de ceva anume care sa o declanseze. Intr-o zi oarecare, un om obisnuit este condamnat (poate) pe viata la o bezna alba.

Spatiul de joc este de tipul white box, cumva partial, dar nu neaparat deranjant, prin faptul ca, in loc de inca o panza alba era o oglinda care dorea, intr-un fel sa pastreze efectul gandit initial. Conceptul video a fost creat de Andrei Cozlac si de asistentul video Marian Mina-Mihai. Pe tesatura din fata si din dreapta, in incipitul reprezentatiei erau proiectate imagini creionate din viata orasului cotidian si niste calupuri de text, care aveau rolul de a te introduce si de a te pregati pentru meditatie. De fapt si acesta este un punct cheie al acestui spectacol. Meditatia! Dupa ce il vizionezi... ah, scuze! „Cred ca m-am orbit, cred ca suntem orbi, Orbi care vad, Orbi care, vazand, nu vad”.

De data acesta imi permit sa fac insertii mai personale. Recunosc ca, in momentul in care, actorii ne-au spus sa ne punem pe ochi ochelarii negri, in primele minute m-a cuprins un sentiment de panica si de agiatie. Era complet negru si nu mai aveam control asupra mea si a ceea ce se petrecea in jurul meu, dar pe parcursul spectacolului am inceput usor-usor sa vizualizez locuri si persoane cu ochii mintii. Datorita sound designului creat de Ana Teodora Popa si de Teodor Maxim, in partile in care spectacolul se duce in zona de teatru radiofonic am reusit sa fiu impreuna cu actorii in acele „catacombe” ale mintii si ale sufletului uman.

Mare parte din spectacol se joaca asa, cu publicul legat la ochi, ceea ce solicita un decor sonor foarte bine pus la punct. Cand nu vezi ti se activeaza automat celelalte simturi. „Auzul este vazul celor care nu vad”, simti fiecare tresarire si atingere, iar mirosul este si el solicitat.

Actorii joaca in tot spatiul, ba chiar invadeaza si spatiul spectatorului. Simti ploaia, atingerile, loviturile, zdruncinaturile, tipetele, soaptele: „Esti viu!”, sunete ciudate, neclare si diferite adieri. Miros de alcool, de zahar vanilat, de portocala, de apa cu clor, de copt, de fum... Ma tot urmareste o sintagma, pe care simt nevoia, la ceva timp sa o tot repet. Peter Brook spunea ca regizorul trebuie sa fie pentru actorii sai precum un ghid in bezna. Asta a facut Octavian Jighirgiu, iar la randul lor si actorii din distrubutie pentru spectatori.

Este trasat un drum sinuos pe care personajele pasesc. Tensiunea creste atat de mult, incat vedem”, auzim si simtim prezenta unor monstri umani. Instinctul de supravietuire vrea sa primeze, indiferent de pretul care trebuie platit. Se trece chiar si peste cadavre. Morti in viata! „Timpul trecea, trecea, dar...” oamenii deveneau din ce in ce mai (dez)umanizati. Celor din public li se da o moneda, un biscuit si o sticluta cu lapte, ca mai apoi sa fie asaltati, jefuiti si sa ramana fara ele, deoarece setea de a supravietui este mult prea avida.

Mi-au atras atentia in mod special trei dintre actorii din distributia spectacolului: tanara Andreea Darie, care este inca studenta in anul III, la Facultatea de Teatru. Se remarca prin versatilitate actoriceasca si prin inflexiunile vocii sale, ce devin un ecou „misionar” prin protagonista pe care o interpreteaza, dar si pentru spectatorii din sala.

O surpriza placuta este cea din partea actritei Ancuta Gutui, pe care am zarit-o de putine ori in spectacole care nu ii evidentiau calitatile actoricesti. Personajul sau alterneaza cu gratie de la o stare la alta, iar jocul scenic este firesc si convingator. Un alt actor care s-a remarcat este Theodor Ivan (si el la randul sau prea putin vazut in peisajul teatral iesean). Daca in Fata fara zestre, spectacol... in regia lui Radu Ghilas, Theodor Ivan era fad, in spectacolul Complet alb reuseste cu brio sa-i ofere identitate personajului sau. Jocul sau actoricesc este natural, lipsit de alte artificii care l-ar fi putut conduce spre superficialitate.

Recunosc ca mi-au placut mai mult secventele in care mi-am activat imaginatia si am ascultat doar sunetele și vocile actorilor. Au avut un impact mult mai puternic, spre deosebire de pasajele in care le puteam observa expresia fetei si le puteam urmari actiunile. Ar fi totusi un singur minus al spectacolului. Atunci cand am asistat la reprezentatia sustinuta la Liceul Teoretic „Dimitrie Cantemir” ceva parea ca scartaie din punct de vedere tehnic. Lumina de afara le-a jucat feste celor care se ocupau de partea de proiectie. Reproducerea pe panze a scrisului si a imaginilor era aproape insesizabila, mai ales pentru un spectator care venise pentru prima data la spectacol.

 

P.s- „Daca poti privi, vezi.

       Daca poti vedea, observa.

Articol scris de Ivona Lucan | Lun, 13/02/2017 - 21:17
Iti place ce tocmai ai terminat de citit?
Aboneaza-te prin email sau RSS ca sa fii la curent cu noutatile de pe site.
Despre editor
imaginea utilizatorului ivona.lucan