Ramona Enea - cercetatorul roman care dezvolta medicamente anticancer in Elvetia

Pasiune de la primul experiment

AltIasi: Iti mai amintesti prima ecuatie chimica rezolvata?

Ramona Enea: (rade) Uite ca nu ma asteptam sa ma intrebi asta. Imi amintesc ca au fost nenumarate ecuatii de-a lungul anilor pe care i-am petrecut studiind chimia. Am, in schimb, amintiri vii din primul an de facultate, cand, studenta constiincioasa, imi pregateam primele examene (multe orale). Era cu totul nou modul in care percepeam diferenta dintre liceu si facultate, nivelul de munca depus si timpul scurt de a intelege si apoi de a explica ceea ce intelesem: fenomene chimice, mecanisme de reactie si, mai apoi, ecuatii complexe. Debutul a fost in forta si sustinut. Profesorii cereau mult si o faceau pe buna dreptate. Am avut si sansa de a face parte dintr-o grupa de studenti extrem de motivati, "rivalitatile" intre noi au devenit de-a lungul celor patru ani petrecuti impreuna ordinea de zi a vietii de grup. Ma refer aici la competitia pozitiva dintre noi. Imi amintesc ca unul din profesori ne-a spus: "Mai, de pe ce planeta veniti?", referindu-se probabil la capacitatile noastre de a le stoarce punctajul maxim.

A: Pasiunea pentru chimie ai descoperit-o de-a lungul timpului, cercetand sau a fost "dragoste de la primul experiment"?

R. E.: Apropierea mea de acest domeniu a fost intamplatoare. Am in minte un banal experiment de chimie anorganica, cand profesoara a amestecat doua solutii incolore, rezultand o solutie colorata. Un experiment naiv care creeaza intrebari in mintea unui copil. Apoi, descoperirea faptului ca tot ce exista in jur are legatura cu chimia, pana si limbajul, terminologia necunoscute mie pana la acea vreme (nu are rost sa mentionez formulele chimice si tabelul Mendeleev) mi-au starnit curiozitatea. Gustul chimiei il simti pe parcurs, cand intri mai mult si mai mult in tainele ei, la fel cum poate disparea foarte usor daca nu manifesti o curiozitate instinctuala. Chimia, daca imi este permisa comparatia, se aseamana cu o femeie: flamboaianta, capricioasa, misterioasa si complexa. De aceea, e nevoie de multa curiozitate, pasiune si rabdare/ timp sa o descoperi. Depinde unde vrei sa ajungi...

A: De ce ai ales calea strainatatii?

R. E.: A fost o decizie indelung gandita si analizata, iar experientele avute mi-au intarit convingerea ca merita sa incerc sa ma dezvolt pe cont propriu. Stimulatoare au fost si  dificultatile intampinate de-a lungul perioadei cat mi-am facut doctoratul in Romania (lipsa de materiale, aparate pentru analize etc.). Totodata, nevoia de confruntare stiintifica cu cei de acolo devenise un imperativ.  

Viabilitatea unei formule chimice poate duce la descoperirea unui nou medicament

A: Cu ce sentiment ai plecat din Romania? Ce ai simtit cand te-ai urcat in avionul spre Elvetia?

R. E.: Un amestec de sentimente care variau de la naivitate, speranta, teama si gandul la reactia mamei in momentul in care imi luam ramas bun de la cei dragi. Ma gandeam la zbuciumul din sufletul ei pentru copilul care pleca intr-un loc pe care ea nu-l cunostea. M-a cutremurat imaginea asta si inca ma mai bantuie cateodata, in momentele mele de singuratate.

Ma intrebi ce simteam cand am urcat in avion... Eram relativ calma, incercam oarecum sa anticipez ce urma. Totul avea sa fie nou: un nou sistem, noi colegi, o alta limba si o multime de intrebari. De fapt, gandind retrospectiv, imi dau seama ca nu aveam ce sa anticipez. Nici nu aveam cum! Sa iti dau doar un exemplu, care acum mi se pare amuzant. Cand am discutat cu seful meu despre proiectele de cercetare, mi le-a prezentat in linii mari: "Avem proiectul X, proiectul Y, Z etc. Alege-ti unul care iti place". Evident ca nu cunosteam detaliile, dar am ales unul care mi se parea aplicativ. Imi doream sa fie aplicativ. A fost surprins de alegerea mea, a zambit si a spus: "E al tau". Dupa cateva zile, imi spune: "In doua zile avem intalnire cu industriasii. Pregateste o prezentare a proiectului, cu ideile tale si cum gandesti sa ii convingi ca noi suntem cei mai buni in a face treaba asta". Eram uimita de ceea ce auzeam, pentru ca nu mentionase  ca proiectul este finantat de industrie, iar eu nu aveam experienta in a lucra cu industria. In acel moment, i-am inteles zambetul afisat atunci cand am ales proiectul. Imi daduse sansa sa dovedesc ce pot. Asa am intrat eu in lumea farmaceutica, printr-un zambet.

A: Care este obiectul cercetarilor tale?

R. E.: Studiile fac legatura intre discipline: chimie, fizico-chimie, biologie, biochimie si fizica. Zona nano-materiale, cu aplicabilitate in farmaceutica, drug delivery systems. Altfel spus, folosesc polimeri cu anumite caracteristici fizico-chimice care formeaza un soi de "cusca" in conditii specifice, pentru a proteja substante care au potential terapeutic, dar care nu pot fi administrate ca atare din ratiuni de degradare enzimatica extrem de rapida, in momentul in care sunt in mediul celular. Incerc sa explic in limbaj uzual ceea ce fac. In momentul administrarii, cusca polimerica se descompune lent la schimbarea pH-ului (spre exemplu) in mediul celular si astfel substanta activa este eliberata exact la locul unde e nevoie de ea. Eliberarea lenta a unui principiu activ conduce la administrarea la intervale regulate a unei singure doze de medicament (spre exemplu, o data pe saptamana). Iti imaginezi impactul pozitiv asupra pacientului? Sa ia o pilula sau o injectie o data la o saptamana, avand acelasi efect ca administrarea de trei sau patru ori pe zi a aceluiasi principiu?

A: In portofoliul tau de cercetator este atestata experienta in industria farmaceutica, una din companiile pentru care lucrezi avand acoperire mondiala. Care este aportul tau, in ce consta munca ta?

R. E.: Sunt unul din cercetatorii norocosi, as putea spune. Totusi, mai e drum lung de strabatut... Proiectul principal pe care il dezvolt este finantat de cea mai mare companie farmaceutica din lume, acesta fiind meritul profesorului cu care lucrez. Misiunea mea este sa cercetez si sa obtin rezultate stiintifice pertinente si viabile. Pentru asta sunt platita. Practic,  imi fac cercetarile in laboratoare, experimente diverse, teste celulare, teste de viabilitate, toxicitate, eficacitate etc. Lunar, exista o video-conferinta in timpul careia prezentam rezultatele, le dezbatem si cautam strategii pentru urmatoarea luna. Discutiile telefonice si mailurile sunt regulate. Deplasarile in vederea efectuarii de teste ce nu pot fi efectuate in laboratoarele universitatii si mesele rotunde, sunt de asemenea dese.

A: Ce urmaresti sa obtii in urma cercetarilor pe care le faci acum?

R. E.: M-as bucura ca formula (e prea devreme spus medicament) la care lucrez acum sa intre in faza de teste clinice, adica teste pe pacienti si sa dea rezultate pozitive. Daca ar ajunge acolo, munca mea si-a atins obiectivul - acea formula sa fie considerata un potential medicament. Evident, urmeaza aprobarile FDA (agentia care da avize pentru medicamente) sa poate intra pe piata. Insa e viabil, nu e doar o dorinta efemera.

A pleca din Romania nu este echivalentul instrainarii definitive

A: In ce tari ai calatorit pentru a-ti continua cercetarile?

R. E.: Cel mai des am fost in Statele Unite ale Americii, in Boston, centrul cercetarii farmaceutice globale. Cele mai bune universitati si institute de cercetare biomedicala sunt acolo - Novartis (cu sediul in Elvetia). Mai am un proiect de colaborare cu Qiagen (companie biotech), care solicita ceva deplasari in Germania.

A: Cum resimti barierele culturale impuse de societati umane diferite?

R. E.: Ma adaptez situatiilor si oamenilor cu care vin in contact. Incerc, de asemenea, sa inteleg fundamentele culturale ale celor pe care ii intalnesc. Asta este atitudinea generala intr-un grup multicultural, sau cel putin asa privesc eu lucrurile. Exista un schimb formidabil intre oameni, iar principiul respectului pentru celalalt si obiceiurile sale e obligatoriu pentru armonia unui grup. Ceea ce caut/ urmaresc la o persoana este sa impartim aceleasi valori, sa acceptam diferentele si bogatia culturala a fiecaruia/ fiecareia. Exista frictiuni si neintelegeri, insa, de obicei, se ajunge la un punct comun prin comunicare.

A: Procesul de acomodare printre straini a fost unul dificil ? E nevoie de un caracter puternic, vointa, pasiune?

R. E.: M-am simtit singura o perioada. Nu a fost usor, insa am cautat sa imi fac contacte, sa ies, sa nu stau singura in casa. Mai exista si bariera lingvistica. Cred ca trebuie sa dovedesti o tarie de caracter, altfel esti exclus. Nu sta nimeni sa se intrebe daca iti este bine, ai mancat ori ti-e dor de acasa. Si cui i-ar pasa? Empatia nu e manifestata de toti. Daca esti sincer cu tine si stii ce vrei, rezisti. Daca nu, mai bine mergi acasa si accepta-ti conditia.

A: Te-ai intoarce in Romania?

R. E.: Multumesc pentru intrebare. M-as intoarce doar daca nu as avea nicio alta alternativa. Si daca as veni, nu as face cercetare stiintifica. Nu in conditiile existente.

Cum ne vad elitele

A: Cum sunt priviti cercetatorii romani in strainatate?

R. E.: Depinde de grup, de tara si de interese (ale lor sau ale grupului in care ajung). In general, isi fac bine treaba si sunt apreciati. Insa au mult de luptat si de renuntat la prejudecati si metehne.

Privita din exterior, cercetarea romaneasca e pe drumul cel bun, desi, din pacate, sunt putine grupuri care se remarca. Si nu e de vina faptul ca nu au idei formidabile ori indraznete. E nevoie de contacte, networking, socializare stiintifica. Sunt multiple posibilitati de a socializa stiintific, sunt tot felul de initiative europene ce permit acest lucru.

E nevoie de initiativa din partea tinerilor sa scrie proiecte, sa caute bani pentru proiectele lor. De multe ori, programele europene cer sa ai un partener strain daca vrei sa aplici pentru bani europeni, spre exemplu. Si aici exista deschidere spre networking! E doar un efort de vointa sa gasesti parteneri si sa crezi in ideile tale.

A: Ce anume ai schimba/ modifica in domeniul cercetarii din Romania? Unde e hiba, unde e golul din sistem?

R. E.: Suna ca o intrebare pentru un politician (rade). As incepe prin a face loc tinerilor cu bune intentii in pozitiile de decizie din institutele de cercetare, in universitati, in departamente. As continua prin a incuraja brainstorming-ul si colaborarile intre departamente de cercetare, intalniri de discutii intre grupuri cu acelasi interes stiintific din tara. Apoi, as cere fiecarui doctorand sa scrie propuneri de proiect, as da postdoctoranzilor sansa de a coordona doctoranzi, pentru ca profesorii sa aiba posibilitatea sa caute bani, sa faca contacte, sa prezinte rezultatele etc. Cea mai importanta masura ar fi descentralizarea alocarii de fonduri guvernamentale. Golul e in cei care nu vor ca schimbarea sa se produca ori in cei care s-au obisnuit sa declare blazati: "E bine asa rau cum e!" sau "Las-o, bre, ca merge asa!"

A: Ti s-au pus piedici pana acum? De cand ai dorit sa pleci, pana cand ai plecat?

R. E.: Da, au fost rautati, insa piedici directe nu chiar. Putini au crezut in mine si in capacitatile mele, insa am fost binecuvantata cu familia si prietenii care m-au incurajat neconditionat. Rautati si invidii vor fi si pot veni de oriunde si din partea oricui, insa trebuie sa fii ca un tractor care face partie in zapada, sa mergi drept la tinta, indiferent cate opriri esti nevoit sa faci. Mai sunt si indivizi care vor sa traga foloase de pe munca ta. Ignora-i, fa-ti partia! Ei sunt doar niste schiuri care se uzeaza dupa o perioada.  

"Nimic nu se pierde, totul se transforma"

A: Distanta si timpul decanteaza prieteniile sincere, oamenii de calitate?

R. E.: O da! Si inca cum! Revin la comparatia cu tractorul si schiurile. E perfect valabila si in acest aspect al vietii, prietenia. Suntem instruiti de mici sa ii distingem pe mincinosi de cei respectabili, insa experienta vietii ascute simturile.

A: Simti ca ai pierdut ceva plecand?

R. E.: Am pierdut sansa de a ma juca mai des cu nepotii mei, de a discuta cu surorile mele, de a privi ochii tatei pentru a intelege sensurile ce nu pot fi explicate prin cuvinte si de a manca din placintele si sarmalele mamei. Nici cele mai sofisticate prajituri nu le pot inlocui! Dar, conform unei legi din fizica, nimic nu se pierde, totul se transforma. Ma adaptez situatiei, pastrand emotiile in sertarasele cu amintiri si revin la ele ori de cate ori simt nevoia de acasa.

A: Daca ar fi s-o iei de la inceput, ai alege acelasi drum?

R. E.: Asta e lovitura finala (rade). Ar fi de preferat sa imi pot face meseria in conditii decente acasa. Iar daca as alege o alta meserie, poate fi considerat un alt drum, ceva care mi-ar permite sa interactionez cu oamenii din alte culturi, sa transmit un mesaj prin munca mea, sa bucur oamenii si sa ii ajut pe cei mici (si nu numai) sa isi inteleaga emotiile si mai important sa si le exprime intr-o maniera obiectiva, fara a rani. As continua sa le arat ca sunt atatea cai de a fi tu insuti/ insati, de a fi impacat cu sine si de a transmite mai departe ceea ce intelegi din lumea asta.