Ion Mitican: Casele Teodorenilor din Iasi, demolate in virtutea unui “vandalism intarziat”

"Nu exista justificari pentru ce se intampla astazi"

A. M.: Memoria culturala a Iasului se pierde in neantul unui sistem birocratic. Casele Teodorenilor vor fi demolate, desi figurau, pana in 2005, pe lista Monumentelor Istorice. Ce se intampla, de fapt?

I. M.: Cele doua case sunt situate langa Biserica Zlataust. Intr-o casa au locuit bunicii lui Ionel Teodoreanu, iar in cealalta - scriitorul si familia lui. Daramata pe jumatate la sfarsitul lunii martie a acestui an, cladirea a fost vanduta in anii '50, cand Ionel Teodoreanu, aflat la Bucuresti in grele conditii economica, a fost nevoit sa instraineze casa copilariei. Urmasii fostului proprietar al casei au vandut-o.

Casei acesteia, Ionel Teodoreanu i-a dedicat Ulita Copilariei, In casa bunicilor, Fata din Zlataust, Intoarcere in timp si pagini din La Medeleni, deci cinci carti inchinate cladirii si strazii Zlataust. Aproape nu este alt caz literar in care autorul sa scrie asa mult despre toposul casei. Toate adolescentele au citit macar "La Medeleni". Odata, un critic literar a povestit ca o tanara, provenind dintr-o familie cu stare, si-a facut un sicriu simbolic, in care pusese cele trei volume ale romanului "La Medeleni", legandu-l cu o panglica pe care era incriptia: "Aici zace copilaria mea". Simtind romanul si romantismul tragediei Olgutei, personajul feminin, tanara a facut acest gest. Nu era un caz singuratic.

A. M.: Se construiesc cladiri megalomanice, iar emblemele culturale sunt demolate, pentru a se face loc oamenilor de afaceri, intereselor pecuniare. Kitsch-ul imbogatitilor peste noapte ajung sa configureze noile viziuni ale arhitecturii urbane. Care este explicatia?

I. M.: Ne aflam intr-o situatie penibila. Banul, interesele financiare sunt atat de mari, incat efectele sunt distrugatoare. Proprietarul care detine acum cladirea vrea sa faca "o investitie", cu pretul demolarii unui monument scos de pe lista patriomoniului national, din nepasarea si sub ochii autoritatilor.

Partea economica nu mai tine seama de aspectul cultural, de aici e toata discutia in jurul Casei Teodorenilor. Daca ar fi fost o casuta neinsemnata, s-ar fi trecut cu vederea, insa importanta ei este la fel de mare ca a oricarui edificiu cultural. Pe vremuri, Academia Mihaileanu, inaugurata in 1835 de domnitorul Mihail Sturdza, a fost demolata tot asa, la o mare viteza, in 1963. Dar atunci erau alte timpuri, alt regim, alte presiuni. Pentru ce se intampla astazi nu exista justificari.

Casa a fost, pana nu demult, pe lista monumentelor istorice. Ramasa fara nicio aparare, rezultatele se vad. Cazul a fost mediatizat, subiectul a fost dezbatut in presa locala si in presa centrala (ziare si televiziuni). In ultimul timp casa a ramas in paragina, la dispozitia celor pusi pe furtisaguri: dusumelele, feraria de la soba, teracota, toate au disparut.

Trebuie sa recunoastem, fara nici un fel de iertare, ca atat oamenii de cultura, cat si cei din administratia locala n-au prea luat in serios problema, n-au fost, poate, la curent, si au lasat ca situatia sa degenereze. Pe 31 martie, conform autorizatiei afisate la poarta, o echipa a inceput desfiintarea cladirii si a demolat acoperisul si o parte din pereti. Presa a sesizat situatia, s-au tras semnale de alarma. Abia atunci au reactionat si autoritatile.

Polii problemei: ignoranta si interesele meschine

A. M.: In ultimul ceas, apar "avocatii" culturii. Tocmai cei care ar fi trebuit sa vegheze asupra ei se trezesc ultimii sa vada ca imobilul nu mai intra in circuitul patriomoniului national?

I. M.: Raspunsul e scurt, fara cinism: grija zilei de maine. Sa cautam substratul. Sunt oameni care nu vor sa intre in conflict cu nimeni, care vor sa-si pastreze jobul.

A. M.: Ce le lipseste edililior sau celor care sunt in functii de conducere? Simtul etic, pentru ca de bani nu poate fi vorba. Nu ei sunt cei care trebuie sa lupte?

I. M.: Ba da, dar unii sunt implicati in alte activitati, n-au timp, poate nu-i intereseaza.

A. M.: Care este atitudinea cea mai ingrata intr-o societate: ignoranta sau interesele meschine, indiferent care ar fi acestea?

I. M.: Ambele pacate sunt grave si daunatoare. Ignoranta inseamna ca respectivii care sunt in pozitie de lideri nu vor sa se documenteze, sa-si cunoasca urbea, locurile din jur, iar de interesele meschine e foarte greu sa ne disociem, pentru ca ele domina societatea. Interesele meschine sunt conexe, ba chiar completeaza sau reflecta problemele economice cu care ne confruntam. Sunt timpuri dificile. Dupa '90 s-a declansat un entuziasm general, cautati ziarele din anii aceia, se promova cultura, se incerca salvarea sau reorganizarea domeniului. Tinerii de atunci, vocile, liderii de opinie s-au pierdut, de-a lungul timpului. Au intrat in diverse jocuri, perspectivele au fost schimbate. Lipsa banilor cauzeaza schimbarile de comportament si atitudine. "Ce o sa facem maine?", "Ce o sa facem poimaine?", asta e si problema celor din functiile de conducere. Indiferent de rangul social, incertitudinile sunt aceleasi, desi apar intr-o forma mai sofisticata. Nimic nu e batut in cuie, presiunile sunt mai mari atunci cand ai un statut mai inalt.

Casa Teodorenilor nu e singura amenintata. Casa din fata Radioului Iasi, cladirea in care a locuit Ionel Bratianu, seful Guvernului din anii primului razboi mondial, e pe lista neagra a demolarilor. Cand Bucurestiul a cazut sub ocupatia Puterilor Centrale la 6 decembrie 1916, Guvernul a venit la Iasi. Primul ministru a primit pentru locuinta aceasta casa, pana in 1918. Timp de doi ani, aici s-a consemnat istoria. S-au gandit, s-au cautat solutii de salvare a tarii, strategii, s-au pus la bataie planuri de rezistenta, cele mai luminate minti s-au sfatuit in odaile acestei case. Acum, in conditiile actuale, cladirea va avea aceeasi soarta ca cea a Teodorenilor, pentru faptul ca in spate insitutia a ridicat un sediu nou, ce se doreste vazut din strada. Cuibul Reintregirii, asa i se spunea pe vremuri, pentru ca aici s-au tratat problemele reintregirii tarii cu Basarabia, Bucovina si Ardealul, este astazi amenintat.

Daca mintile luminate din zilele noastre nu se sfiesc sa ceara demolarea cladirii, ce asteptari sa mai avem de la cei care abia calca intr-un muzeu?

Romania dupa 20 de ani

A. M.: Ce se intampla cu un popor care-si intineaza valorile, identitatea culturala?

I. M.: "Un popor fara istorie nu are viitor", spune Iorga. Oamenii incep sa-si uite trecutul istoric, limba incepe sa fie schimonosita, atacata si uitata. Tinerii nu vor mai avea acea chemare launtrica pentru locul lor, se dezradacineaza de autenticul poporului roman. Pentru ca aici nu sunt perspective, tinerii pleaca. Studiile in strainatate sunt excelente pentru cultura lor, gravitatea e ca nu se intorc acasa, pentru ca nu au cum sa se dezvolte aici.

Stramosii nostri, intelectualii din 1840-1850, tot in strainatate au studiat, precum unionistii Mihail Kogalniceanu, Vasile Alecsandri, Costache Negri si junimistii Titu Maiorescu, Vasile Pogor, Iacob Negruzzi, Alexandru Ioan Cuza, toti stiau ca tara lor era in urma, foarte in urma. Dar ei s-au reintors pentru a recladi Romania.

A. M.: Fara sa fie desuete, simtul etic, nobletea aveau alt contur atunci. Astazi, Olimpul valorilor nu mai e reprezentativ pentru tineri. Nu mai au repere autentice.

I. M.: Nu este un gol de repere, este un gol in sufletul nostru. Noi, cei care i-am putea ajuta, ii indepartam pe tineri. Atitudinea total gresita este ca ei pleaca fara sa le inoculam dorinta de a reveni in tara, dorinta care trebuie sa aiba temelie reala. Desi lupta e grea, trebuie sa gandim in perspectiva. Pe moment, usile par a fi toate inchise. Cot la cot, prin solidaritate, putem misca lucrurile. Dar cand tinerii nu au optiuni in Romania, cum sa fie criticati ca pleaca? Fiecare este nevoit sa-si caute un rost si o bucata de paine.

A. M.: E un paradox. In perioadele de restriste, de reprimare, oamenii sunt solidari. In vremuri bune, apar meschinariile despre care vorbeam. Unde e liantul?

I. M.: Liantul este realitatea economica. Munca nu mai este valorificata. Mismasul, invarteala, bisnita au luat locul integritatii muncii. Asta se intampla adesea in Romania dupa 20 de ani. Realitati care te infioara, daca analizezi si decantezi situatiile. Am pierdut industria, care a fost privatizata, in loc sa fie modernizata si rentabilizata. Metalurgia, fibrele sintetica, textilele, materialele plastice si electronica cu aplicatii informatice. Exportam cherestea si importam mobila. E strigator la cer! Padurile care se taie acum au fost plantate de parintii nostri si de noi, cei din generatia mea, cati au mai ramas. Am fost la plantatie pe dealuri la Cetatuia, cu toti elevii din anii '50-‘60. Padurea Ciric tot de noi a fost plantata.

Cultul muncii, responsabilitatea pentru tot ce ne inconjoara se invata de mici copii. Drept dovada, astazi, strazile sunt pline de oameni fara lucru si lipsiti de disciplina muncii. Un ministru german a facut o gluma, dar substratul e plin de talc. In situatia Greciei, tara aflata in faliment, oficialul a spus bietilor contemporani: "La munca!" Primul impuls este sa cauti ajutor in afara, sa te imprumuti, dar uitandu-se ca indatorezi copiii, mostenitorii, generatiile care vin.
Noi ce sa mai muncim, daca dispar locuri de munca? Sunt someri disperati in blocuri, amarati, saraci, care nu au unde sa se duca. Oameni necajiti, care ar lucra. Dar unde? Pai unde sa se duca, daca totul dispare?

Pana si hainele, si incaltamintea in care eram artisti le importam. M-am dus prin magazine, in malluri, sa-mi caut niste haine noi. Am iesit scarbit, carpe la preturi mari. Om la 80 de ani pot sa ies pe strada cu haine lucioase, cum purtau ospatarii pe vremea mea, portarii pe vremea tineretii mele?

Fara sa fim nostalgici, copiii raman fara nici un viitor al productiei. Conducatorii vand ce mai e de vandut, iar cand n-o sa mai fie nimic, facem imprumuturi pe care le veti plati voi, cei din generatiile tinere. Noi o sa fim mutati pe deal, la Eternitatea. Dar care va fi soarta voastra?

Am mostenit utilaje vechi, dar ele puteau fi modernizate si rentabilizate. Auziti dumneavoastra, domnita, discursuri despre locurile de munca ale viitoarelor generatii? Nu mai spun de cele existente in prezent, pentru ca ele-s "sublime, dar lipsesc cu desavarsire".

Intrebarea pe care si-o pun multi este "ce facem?" Pe buna dreptate, asta va intreb si eu. Ce facem? Hai sa muncim. Unde?

"Sa nu faci degeaba umbra pamantului!"

A. M.: Cum depasim criza in care se regaseste societatea?

I. M.: Il citez pe academicianul Florin Constantiniu: "In jurul nostru domnesc stagnarea si deziluzia, inceputurile neterminate, politica murdara, cu degetul pe tragaci, manipularea televizata. Lipseste o viziune, un proiect national de salvare. Lipseste harta viitorului. Trista priveliste n-a cazut din cer. Au creat-o politicienii si romanii insisi. Cum a fost turcul, asa a fost si pistolul". Punct.

A. M.: In perioada anilor '80, ati publicat articole de presa grupate sub denumirea Vechi locuri si zidiri iesene. Sunteti, la randul dumneavoastra, un ziditor, o istorie vie a Iasului. De unde atatea resurse de energie sa luptati?

I. M.: Am crescut cu credinta stramoseasca, cu vorbele bunicii mele, gravate adanc in inima: "sa nu faci degeaba umbra pamantului". Am crescut la tara, in Denesti - Vaslui oamenii aveau un dicton: "satul meu e razasesc! " Asta insemna obligatia sa fim toti luptatori, bataiosi si muncitori. Era o vorba: "degeaba traiesti, daca nu lasi ceva in urma", daca nu faci ceva pentru oamenii din jurul tau. Crezul acesta mi-a fost de folos, energia stramoseasca a batranilor animandu-ma si acum.