Dumitru Grumazescu

Un altfel de anticariat

AltIasi: Strada Lapusneanu e unul dintre putinele locuri din Iasi care tine cu dintii de o atmosfera veche si culturala.

Dumitru Grumazescu: Atmosfera de epoca va ramane in amintire mereu pe Lapusneanu. Strada ramane artera de spirit si de istorie a Iasului, aici s-a scris foarte mult, pe aici si-au purtat pasii Cuza, Eminescu, Kogalniceanu, Creanga, Pogor. Acest loc este emblematic pentru viata spirituala a Iasului si a Romaniei chiar daca acum au disparut multe dintre cladirile cu doua nivele, cu balcoane de fier forjat si cu usi de sticla comandate din tari straine de pe Lapusneanu.

A: Pe aceasta strada se afla de aproape 20 de ani Galeriile Anticariat „Dumitru Grumazescu". Cum a ajuns anticariatul dumneavoastra un punct de reper pentru vizitatorii Iasului?

DG: Ii atrage muzica ce rasuna pe toata strada, dar mai ales faptul ca intru imediat in vorba cu ei, ii indrum, le explic. Stiu ce sa le pun in mana chiar daca ei au venit deja cu o idee. E o arta a comertului si stiinta de a sti sa tii legatura cu ceea ce au nevoie oamenii.

Apoi, aici se afla o biblioteca de aproape 40 000 de volume, peste 150 000 de vederi, o colectie despre Mihai Eminescu unica in lume, colectii de timbre, numismatica si o colectie de carti liliput care cuprinde si o carte de 3x3 milimetri, cea mai mica din Romania, care contine 6 strofe pe pagina din Luceafarul si poate fi citita doar la microscop.

Galeria este un punct de reper si pentru ca este altfel fata de alte anticariate. Aici functioneaza si Academia Libera „Pastorel Teodoreanu", cea mai buna scoala de epigrama din Romania si aici au loc multe activitati culturale: lansari de carte, auditii muzicale, cursuri, ore de dirigentie, spectacole. Toata ziua primesc propuneri si idei.

A: Mai reprezinta ceva un anticariat intr-o lume a vitezei si a tehnologiei ?

DG: Categoric! Anticariatele raman o sursa de informare si de iluminare oricand.

„Proiectul vietii mele"

A: Ce inseamna sa fii anticar, este o meserie care se fura?

DG: Sigur, este o meserie care transmite din generatie in generatie si care se invata de la alti anticari. Asa au facut si anticarii mari si asa e acum si pe malurile Senei. Nu veti gasi la buchinistii de acolo diplome, dar veti gasi la ei stiinta cat incape, mostenita. Eu nu am mostenit.

A: Ati fost un autodidact sau ati avut modele care v-au influentat?

DG: In ceea ce priveste munca si seriozitatea am invatat de la Eminescu. El spunea ca „munca poate fi platita oricat si oricum, dar caracterul si cultura niciodata". Apoi, am invatat cum sa respect cartile  de la profesorul si sfatuitorul Radu Sterescu, fostul anticar bibliotecar al Curtii Regale, de la domnul Mihut, fostul anticar de la Curtea Domneasca. Am avut sansa sa-i cunosc pe Gheorghe Cardas si pe Barbu Delavrancea, pe Lucia Sturdza Bulandra, am fost verisorul Leopoldinei Balanuta, o mare actrita care mi-a dat posibilitatea sa ma invart prin lumea teatrului. Toti si-au lasat amprenta asupra mea.

A: Anticariatul nu este, insa singurul dumneavoastra proiect. Vreti sa infiintati si o biblioteca publica.

DG: Sint implicat in foarte multe proiecte, nu am doar anticariatul. Sint presedinte si vicepresedinte la vreo 9 societati si fundatii, sint presedinte coordonator al Societatii Internationale „Mihai Eminescu". De cativa ani sint implicat intr-un proiect al Uniunii Europene de reabilitare a detinutilor din penitenciare. De asemenea, organizez in fiecare an, in Iasi, Targul Colectionarilor si Anticarilor.

Dar cel mai de pret proiect este biblioteca publica. Este proiectul vietii mele si vreau sa il duc pana la capat pentru ca este regretabil ca un singur om sa se bucure de atatea minunatii - manuscrise, carti rare, ilustrate, numismatica etc. De aceea vreau sa infiintez aceasta biblioteca, sa donez tarii tot si toata aceasta comoara sa fie la dispozitia tuturor. Fondul sa fie public si sa nu fie imprastiat prin toate bibliotecile din Iasi asa cum mi s-a propus, ci totul in aceasta biblioteca particulara. Este un proiect pe termen lung, iar roadele nu se vor vedea a doua zi, oamenii se vor imbogati in timp.

Iasul lui Grumazescu

A: Cum este Iasul in comparatie cu celelalte mari orase ale tarii?

DG: Nu se poate compara cu orice alt oras si nu pentru ca aici s-a infiintat prima universitate, pe aici au trecut cei mai mari oameni ai culturii si ai artei sau pentru ca aici a fost decisa Marea Unire. Nu se poate compara pentru ca Iasul are farmecul lui deosebit si ramane fruncea din multe puncte de vedere chiar daca din punct de vedere economic lucrurile nu stau foarte bine.

A: Ce nu are Iasul din punct de vedere cultural, dar avea in timpul tineretii dumneavoastra?

DG: Atunci aveam spectacole de teatru, aveam actori mari, o filarmonica eleganta, curata si frumoasa, aveam un Palat al Culturii bine intretinut si se dadea mai multa importanta expozitiilor, concertelor si altor manifestari. Nu aveam libertate de exprimare, dar acum ai libertatea si nu te asculta nimeni. Acum e trist, foarte trist. Sarbatorim 600 de ani de la atestarea orasului cu un teatru in renovare, cu o filarmonica daramata, cu un palat care se inchide, cu un teatru de vara inexistent si cu atatea gropi ca daca ar fi inventariate de primarie nu ar mai avea unde sa puna dosarele, cu cinematografe vai de capul lor. Lipsesc foarte multe in Iasul de astazi si cu toate acestea il iubesc.

A: Iasul este, cliseistic vorbind, capitala culturala a Romaniei. Acesta este si Iasul dumneavoastra?

DG: Din multe puncte de vedere, Iasul este orasul cu cea mai bogata viata culturala din tara. Trec pe aici bucuresteni, clujeni, constanteni, timisoreni, oradeni si spun ca la Iasi fierbe altfel mustul. Am caracterizat intotdeauna Iasul cum m-am caracterizat pe mine: optimist si plin de idei, dar gol, in fapt. Dar la Iasi, ca nicaieri in alt oras, invidia a fost pe primul loc. Aici nu exista spirit de echipa intre intelectuali si asta este marea lipsa. Scriitor pe scriitor se trag in jos, pictor pe pictor se trag in jos, fiecare cauta sa fie cel mai bun. Din aceasta cauza foarte multe dintre ideile iesenilor nu au putut sa se dezvolte la Iasi si au prins viata in alte orase si in alte tari. In Iasi ar trebui sa se mediteze mai mult asupra a ceea ce ramane in urma noastra. Cultura sau condica de prezenta, statul de plata si fluieratul pe stadion.