Domnule Ion Mitican, cu plecaciune…

Daca ar fi sa imi pot hotari eu cum imi voi petrece anii odata trecuta de varsta de 60 de ani, atunci batranetile lui Ion Mitican mi le-as dori.

I-am devorat cartile in cautarea unui Iasi al elegantei, al bunului gust, al belsugului, al istoriei, al figurilor mari, al strazilor cu povesti si al caselor cu nume, nu doar cu numar. Dar, asa cum avem mereu tendinta de a incadra oamenii in tipare, atunci cand l-am sunat sa ii propun o intalnire cred ca am vorbit putin mai rar ca sa auda bine, foarte respectuos, dar poate cu un strop de condescendenta a tineretii obisnuita sa rezolve lucruri repede. Ma asteptam sa imi propuna o plimbare prin parc sau sa ma invite in gradina din fata casei pentru ca stiti cum e, la aproape optzeci de ani nu prea te mai duc oasele. Batranii au mult timp la dispozitie, asa ca aveam deja ziua si ora in minte.

Si asa au inceput surprizele din partea domniei sale. M-a luat repede “domnita, ma gasesti la Clubul CFR… tin ore acolo si joia dimineata ar fi cel mai bine”.  Am pierdut cateva secunde pana sa raspund si sa imi reconsider si tonul, si programul.

Asa ne-am intalnit la clubul CFR. Aveam intrebari multe. L-am asteptat sa iasa in pauza de la cursul pe care il preda, initiere in lucrul pe computer (word, excel, internet). Eu una, pusa in fata acestei realitati, mi-am uitat toate cuvintele de lauda si introducere in subiectul istoric. Asa ca am fost eu cea care a raspuns, cu o doza de smerenie, la toate intrebarile domnului Mitican. Un domn firav in aparenta, mic de statura, dar cu ochi vii, maini cu miscari energice si mers drept si iute de atlet.

Domnul Mitican spune povesti, scrie articole, scrie carti, dar are si idei, indemnuri, propuneri. Asa ca de la prima intalnire a rezultat o idee de proiect care mai apoi s-a concretizat in niste intalniri cu povesti despre Iasi la Mojo. Cei ce au participat la aceste intalniri isi amintesc cum timp de doua ore acest ghem de energie facea sa rada pe tinereii adunati sa il asculte, prin frazele sale ghiduse si detalii mai putin cunoscute. Ii ducea sa sada la ospat pe o terasa din Piata Unirii, sa il urmareasca pe Mihai Eminescu pe langa teii din Copou, sa intrevada lumini de bal sau sa se bucure de prajiturile date gratis pe seara de cofetarii ce se descurcau atunci fara camere frigorifice. Si ne purta in aceste calatorii fara sa se aseze vreo clipa, gesticuland printre mese si completand imaginile cu grimase, dand culoare intregului cu priviri de tanar de 20 de ani. Repet, timp de aproape doua ore. Eu nu stau atat in picoare.

Mi-a marturisit unul dintre secretele sale:„sunt mereu inconjurat de tineri si ma incarc de energia lor". Dupa aceste intalniri imi povestea ce bine s-a simtit in compania atator fete si baieti frumosi care il urmareau si il sustineau cu priviri curioase.

Avea un program demn de energia domniei sale: pe langa orele de scris (pentru carti si articolele saptamanale din Curierul de Iasi), cursurile de la Clubul CFR, mai era si participarea la festivaluri, conferinte, serate, sarbatori. De fiecare data cand era nevoie de un minunat povestitor cu priza la public si domnite, se apela la domnul Mitican. Si cu mare generozitate, dansul raspundea chemarilor risipind cu bucurie energia domniei sale.

Cu adevarat strangea roadele tineretii la batranete. La prima noastra intalnire mi-a povestit despre primul an de facultate, cand tinerilor studenti electrotehnisti li s-a dat un sfat: „in viata trebuie sa aveti si o a doua preocupare pe langa profesie (noi i-am spune “hobby” astazi). Numai asa veti fi mereu deschisi si pregatiti pentru nou si alternative". Astfel, Ion Mitican al anilor de studentie isi petrecea timpul liber la Clubul de Istorie si apoi in biblioteci, citind ziar cu ziar presa anilor trecuti, facand fise peste fise. Iar la pensie, dupa ce si-a antrenat scrisul in multe volume de specialitate publicate in anii din timpul activitatii profesionale, a apelat la mina de aur pe care ne-a lasat-o atat de frumos asezata in carte ca mostenire. Iasul a castigat memorie, valoare si poate unele case nedemolate datorita pasiunii nascute in inima mare a acestui vasluian.

Cu plecaciune, domnule Ion Mitican, va pretuim amintirea ca pe cea a unui model de urmat. As vrea ca dragostea si respectul nostru sa va insoteasca.